luni, 23 octombrie 2017

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 04.04.2017

CONSTANȚA. Un depozit de materiale de construcții a ars din temelii - GALERIE FOTO/VIDEO

Un depozit de materiale de construcții a ars din temelii, în această seară, în localitatea Siminoc, iar un bărbat a suferit arsuri la mâini și a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

CARNAGIU PE ȘOSEA. Trei oameni au murit, iar alți patru se zbat între viață și moarte! Autoritățile au activat planul roșu de intervenție - VIDEO

Accident grav în județul Ialomița. Trei persoane au murit, iar alte patru sunt grav rănite. La fața locului s-au deplasat cinci ambulanțe, o autospecială de transport victime și autospecială de descarcerare.

Campanie împotriva pericolelor de pe internet! Cum pot fi protejați copiii - VIDEO

În România nu există cazuri de victime ale jocului mortal 'Balena Albastră', a anunțat astăzi ministrul de interne. Totuși, săptămâna a început cu o campanie în forță, la nivelul întregii țări, declanșată împotriva pericolelor care pot apărea pe internet.

LA MARE CU AVIONUL. 4 zboruri interne și 4 externe vor ateriza la Constanța!

Începând cu luna aprilie, litoralul românesc va fi conectat cu patru destinații interne și alte patru destinații externe prin intermediul unor noi zboruri, unele dintre ele introduse în premieră.

TIMBRU DE MEDIU. Mașinile vor fi încadrate în șase categorii, în funcție de norma de poluare!

Conform proiectul elaborat de Ministerul Mediului privind înlocuirea timbrului de mediu, eliminat de la începutul acestui an, autoritățile propun introducerea a șase stickere colorate, care să facă distincția între autoturisme în funcție de norma de poluare a acestora.

Un șofer s-a spânzurat de oblonul mașinii chiar în fața patronului său! Motivul incredibil pentru care bărbatul a recurs la gestul extrem!

Gestul inconștient al unui șofer era să îl coste viața. Bărbatul de 60 de ani, angajat al unui depozit de materiale de construcții din Eforie Nord, s-a certat în această dimineață cu patronul său.

Ce salarii vor avea un învățător, un medic sau un soldat. Află detalii din proiectul de lege privind salarizarea unitară!
De Mediafax 4 aprilie 2017

Liderul PSD Liviu Dragnea a făcut publice primele date oficiale din proiectul legii salarizării în care sunt prevăzute creșterile salariale în 2020 și 2022, raportat la cât se câștigă acum în mediul bugetar.

Ce s-a întâmplat cu echipele care jucau în prima ligă în 1989! Constanța era în top 10!

Dinamo este singura echipă care au reușit să supraviețuiască în prima ligă de fotbal a României de la Revoluția din 1989. Steaua a dispărut săptămâna trecută, după ce și-a schimbat numele, conform unei decizii a instanței.

14 morți și 51 de persoane spitalizate după atacul din Sankt Petersburg. Vladimir Putin a fost la locul atentatului

Autoritățile ruse au anunțat în această dimineață că un număr de 51 de persoane au fost transportate la mai multe spitale după ce o explozie puternică a zguduit o garnitură de metrou din metropola Sankt Petersburg.

FC Viitorul a învins-o pe Astra Giurgiu în play-off

FC Viitorul Constanța a învins campioana Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (2-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Incendiu la Liceul Ion Bănescu din Mangalia! Toți elevii și profesorii au fost evacuați de urgență!

Intervenție de urgență a pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, în această dimineață, la Liceul Ion Bănescu din Mangalia, după ce un apel la numărul unic de urgență 112 a anunțat că focul a izbucnit la subsolul clădirii.