joi, 18 iulie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 04.11.2011

O nouă piață s-a deschis în zona Primo

Ce veste mai bună pentru gospodine, decât aceea că au o piață lângă blocul lor? Niciuna ne-ar spune constănțenii din zona Primo, cartierul Inel II, care se bucură că proviziile de iarnă sunt mai aproape ca niciodată de ei.

Un cioban din județul Constanța a murit strivit de o creangă groasă de copac

Toată nenorocirea s-a petrecut sub ochii unui prieten al victimei într-o zonă circulată și frecventată des de copiii care ies la joacă. Pe bărbatul care a dat dovadă de neglijență, polițiștii îl cercetează pentru ucidere din culpă.

Profesorul din Capitală acuzat că a violat două eleve a fost reținut

Când credeam că n-o să mai auzim multă vreme de un scandal sexual în școala românească, după cel al educatoarei sexy din București, iată că tot din Capitală vine unul. La Liceul Jean Monet, un profesor de sport este acuzat că ar fi violat două eleve minore în timpul unei excursii la munte. Doar una dintre fete a depus plângere la poliție. În această seară, profesorul a fost reținut pentru 24 de ore.

Cei doi tineri care și-au amenajat sere cu canabis riscă să fie arestați preventiv

Cei doi suspecți reținuți în cazul serelor de canabis descoperite ieri în satul constănțean Credința vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Asta au decis procurorii după ce i-au audiat pe cei doi tineri din Constanța.

Procesul cu firma care a ridicat un imobil în apropierea geamiei Hunchiar va fi reluat

Cu două zile înaintea sărbătorii de Kurban Bayram, liniștea comunității turco tătare din Constanța a fost tulburată astăzi. Celebrul proces cu firma care a ridicat un imobil în apropierea geamiei Hunchiar va fi reluat, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis strămutarea dosarului la Curtea de Apel Bacău, pe baza unor noi probe. Primarul Constanței, Radu Mazăre, spune că, potrivit legii, autorizația de construcție a imobilului a fost emisă în baza avizelor eliberate de celelalte instituții ale statului.

Referendumul de duminică, întors pe toate părțile în emisiunea maraton “Eu sunt Constanța”

Timp de două ore, politicieni și reprezentanți ai societății civile, au adus argumente solide pentru ca pe 6 noiembrie constănțenii să meargă la vot și să decidă singuri soarta județului. Invitați în studiourile Neptun Tv au fost președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, și senatorul liberal, Puiu Hașotti. În direct a intrat de la Alexandria, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, Liviu Dragnea. La dezbateri a participat și președintele Pro Democrația, Cristian Pârvulescu, cel care ne-a vorbit în premieră aseară, din noul studio Neptun Tv din Capitală.

Un SPA din Singapore s-a specializat în tratamente pentru câini

O zi la SPA este visul multor femei. Dar, de ce nu ar avea și animalele parte de un astfel de răsfăț? Un SPA din Singapore s-a specializat în îngrijirea.... câinilor, cărora le oferă aceleași tratamente de care se bucură de obicei, doamnele și domnișoarele cu pretenții. Totul, bineînțeles, la prețuri la fel de... pretențioase.

Victor Ponta: Jeffrey Franks este premierul României, întrucât Emil Boc nu are timp să se vadă cu opoziția - update

Jeffrey Franks este adevăratul premier al României! Asta i-a spus liderul PSD, Victor Ponta, șefului misiunii FMI, de vreme ce Emil Boc nu acceptă să discute cu opoziția despre problemele stringente ale țării. La întrevederea cu reprezentanții FMI, USL a propus ca fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului să fie folosit doar pentru situații de urgență.

Elevii vor pleca în vacanțe sau excursii print-o colaborare cu agențiile de turism

O săptămână de vacantă petrecută în străinătate face cât un atlas de geografie, iar o excursie de câteva zile în România, cât o lecție predată din cărți. Iată ideea de la care au plecat reprezentanții agențiilor din turism, atunci când s-au gândit să semneze un protocol de colaborare cu unitățile școlare din Constanța, pentru a-i trimite pe elevi în vacanță.

S-a prefăcut că îi este rău și a fugit de sub escorta poliției - update

Un proxenet a găsit posibilitatea de a fenta autoritățile. În timp ce era reținut pentru 24 de ore, a simulat că îi este rău. A făcut-o atât de bine încât i-a pus pe gânduri pe oamenii legii. De teamă ca infractorul să nu pățească ceva cât timp este în grija lor, polițiștii l-au dus la spital. Între timp, ordonanța de reținere e expirat. Când magistrații s-au decis să-l aresteze, era deja prea tîrziu. Cel numit Prințul... dispăruse.

Israelul și-a “înghețat” contribuția anuală la UNESCO

Măsura a fost luată după ce organizația culturală a ONU a hotărât admiterea palestinienilor în cadrul său. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului israelian, decizia UNESCO afectează șansele unui acord de pace al statului evreu cu palestinienii.

Un polițist a fost călcat de un șofer care a refuzat să prezinte actele la control

Imaginile au fost surprinse de camerele de vedere ale stației peco unde s-a produs incidentul. Autoturismul șoferului fusese dat în consemn pentru că circula pe străzile din Drobeta Turnu Severin cu viteză peste limita legală.

Atacul extrem de dur al președintelui Traian Băsescu la adresa magistraților nu a rămas netaxat

Cele două asociații profesionale ale judecătorilor și procurorilor din România îi răspund șefului statului că el este cel care persiflează în mod autoritar Justiția din România. Magistrații spun că hotărârile judecătorești sunt pronunțate în baza legilor, iar după afirmațiile de ieri, președintele se poate face vinovat de instigare la nerespectarea actului de justiție.

Au ajuns la spital în urma unui conflict pornit pe fondul consumului de alcool

Sunt rude însă nu se au deloc la suflet atunci când uită numărul paharelor consumate. Vorbim despre doi bărbați din localitatea Băltăgești care de la atâta băutură s-au lovit până au ajuns la spital. Unul înjunghiat, celălalt bătut. Nimeni nu știe cine este cel care a aprins scandalul mai ales că ambii spun că... s-au apărat.

24 de ani de închisoare pentru liderul rețelei care sechestra, la Constanța, oameni de afaceri turci

Aceștia răpeau și sechestrau oameni de afaceri turci la Constanța. Decizia este definitivă și a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Vorbim despre una dintre cele mai mari pedepse date vreodată de o instanță din România.

Consiliul Județean Constanța: Referendumul este legal

Cetățenii Constanței nu trebuie să se lase dezinformați și păcăliți că acest demers democratic la care trebuie să participe nu va avea efectul așteptat.

Judecător din SUA filmat cum își bate fiica bolnavă

Un judecător din statul american Texas este anchetat după ce pe Internet a apărut o înregistrare video în care își bate fiica ce suferă de paralizie cerebrală. Cea care a postat filmulețul este chiar fata lui.

54.000 de copii s-au bucurat, anul acesta, de rechizitele școlare primite de la Consiliul Județean Constanța

Se mândresc cu un ghiozdan nou și abia așteaptă să înceapă o nouă săptămână de școală ca să ia notițe pe caietele primite în dar de la Consiliul Județean Constanța. Vorbim despre 180 de copii din comuna Peștera care astăzi au primit rechizite școlare. Senatorul PSD Nicolae Moga le-a împărțit cadourile, apoi a luat creta în mână și i-a delectat pe copii cu câteva desene haioase.

Un hidrant defect s-a transformat în spălătorie auto

În România, necazul unora se transformă întotdeauna în bucuria altora. Un hidrant, care a bufnit astăzi în centrul municipiului Călărași, a fost mană cerească pentru șoferii care și-au spălat mașinile în mijlocul drumului. Unii au luat lucrurile în serios și au scos chiar periile auto din portbagaj ca să-și curețe mai bine autoturismul.

Liderii G20: cele mai mari bănci din lume ar trebui restructurate

Liderii G20, reuniți la Cannes, au stabilit că cele mai mari bănci din lume ar trebui restructurate, pentru a nu mai avea nevoie de pachete de salvare. Declarația a fost făcută de cancelarul german Angela Merkel. De asemenea, s-a convenit că Fondul Monetar Internațional ar trebui să creeze o nouă facilitate de creditare, pentru a ajuta țările care se confruntă cu crize de lichidități.

A fost găsită după 20 de ani de căutări

Caz uluitor în Călărași, desprins parcă din telenovele. O tânără dispărută a fost găsită în viață după 20 de ani. Era în grija unei bătrâne, care a luat-o dintr-o gară. Deși a aflat că tatăl ei biologic trăiește în Spania și vrea să o cunoască, fata a spus că nu-și imaginează viața altundeva decât lângă femeia care a crescut-o.

Vedetele "Twilight” și-au lăsat amprentele în ciment. Află unde

Actorii Kristen Stewart, Robert Pattinson și Taylor Lautner au avut parte de o ceremonie organizată cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea pe marile ecrane a celui de-al patrulea film din faimoasa franciză.

CVM vrea puncte în Ardeal

O victorie în minim de seturi este obiectivul voleibaliștilor de la CVM Tomis Constanța în jocul din deplasare cu Universitatea Cluj. Chiar dacă au avut parte de un drum lung până în orașul de sub Dealul Feleacului, evoluțiile de excepție de până acum obligă echipa antrenată de Martin Stoev să obțină, în Ardeal, al cincilea succes consecutiv.

Regele David

Echipa lui David Beckham, Los Angeles Galaxy, s-a calificat în finala Conferinței de Vest din Major League Soccer după victoria cu 2-1 din returul cu New York Red Bulls. Fostul internațional englez a contribuit la ambele reușite ale echipei din Los Angeles.

Pe final, i-au mâncat rechinii

Una dintre cele mai în formă echipe din NHL, Pittsburg Penguins a pierdut aseară , 3 la 4 în deplasare la San Jose. Loteria loviturilor de pedeapsă a decis această duel dintre 2 echipe cu pretenții mari la tilul în acest sezon al Ligii Nord Americane de Hochei.

O săgeată spre Mangalia

Mâine se încinge Mangalia! Callatis și Săgeata Năvodari se întâlnesc într-o partidă în care prietenia dispare atunci când vine vorba de punctele puse în joc! Unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a 12-a din Liga a Doua se vede mâine, la Neptun TV, cu începere de la ora 11:00!

Rugbiștii de la Farul joacă împotriva Stelei

Rugbiștii constănțeni au plecat astăzi spre București , acolo unde mâine de la ora 15 dispută cel mai important joc al anului. În prima semifinală a sezonului , Rugby Club Județean Farul Constanța dă piept cu Steaua, formație ce anul trecut a eliminat-o în aceeași fază a competiției.

Pregătirile pentru referendumul din 6 noiembrie, pe ultima sută de metri!

Aproape 700 de mii de buletine de vot au fost tipărite și, în condiții de maximă securitate, transportate la Pavilionul Expozițional Constanța. Aici, buletinele, ștampilele și restul matarialelor necesare pentru buna desfășurare a referendumului vor fi păzite în permanență de jandarmi. Mâine vor fi împărțite președinților secțiilor de votare.

Chauncey Hardy a avut mai multe fracturi craniene și leziuni meningo-cerebrale

Baschetbalistul american Chauncey Hardy a avut mai multe fracturi craniene, una la ceafă și alta frontal, precum și multipe leziuni meningo-cerebrale foarte grave, arată raportul final al autopsiei. Legiștii spun că nu consumase droguri, iar alcoolemia este dificil de stabilit, având în vedere că sportivul a fost perfuzat.

Reduceri până la 40% la Târgul de Turism din Capitală

Cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa, tradiționalele stațiuni montane din țara noastră sau destinațiile exotice. Sunt propunerile agențiilor care participă în aceste zile la Târgul de Turism din Capitală. Chiar dacă este criză, agenții din țară și străinătate spun că au oferte care să îi convingă pe români să plece de acasă de Crăciun sau Revelion.

Bărbatul care și-a înjunghiat chiriașul a fost reținut pentru tentativă de omor

Cei doi s-au luat la ceartă în timpul meciului disputat aseară, între echipele Steaua București și Maccabi Haifa. Proprietarul a sfârșit prin a-l înjunghia în cap, în spate și în mână pe chiriașul său, un bărbat de 37 de ani. Apoi a alergat la un vecin și i-a spus să cheme ambulanța și poliția, pentru că victima abia mai respiră.

Grecia a renunțat oficial la ideea organizării unui referendum

Anunțul a fost făcut de ministrul elen al Finanțelor, care s-a declarat împotriva acestui vot. Inițiativa premierului George Papandreou a atras critici dure din partea liderilor UE, care au amenințat chiar cu eliminarea Greciei din blocul comunitar. În această seară, Papandreou – care a refuzat să demisioneze - se va confrunta cu un vot de încredere riscant în Parlament.

Biografia lui Steve Jobs, cea mai bine vândută carte din Statele Unite

Biografia autorizată a co-fondatorului Apple, Steve Jobs, este best-seller în Statele Unite. Peste 370 de mii de exemplare au fost vândute, în această țară, doar pe parcursul unei săptămâni.

O femeie, aproape de a fi înghițită de două balene

O femeie care plutea pe placa ei de surf, în apropiere de orașul american Santa Cruz, a tras a sperietură strașnică. Două balene au ieșit la suprafață, chiar lângă ea, cu gurile larg căscate.

Victor Ponta: Jeffrey Franks este premierul României, întrucât Emil Boc nu are timp să se vadă cu opoziția

FMI pare că se înțelege mai bine cu opoziția decât cu cei aflați la guvernare în România. Liderul PSD, Victor Ponta, i-a spus astăzi șefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, că el este premierul României, în condițiile în care adevăratul premier, Emil Boc, nu are niciodată timp să discute cu opoziția.

Românii și bulgarii au în continuare interzis pe piața muncii din Marea Britanie

Restricțiile pentru români și bulgari pe piața muncii din Marea Britanie trebuie menținute. Este recomandarea Comitetului de Consiliere privind Migrația din Marea Britanie, care consideră că ridicarea lor ar avea un impact negativ asupra pieței muncii din Regat. Aceeași comisie spune că nu poate fi estimat momentul în care nu vor mai exista actualele impuneri.

Aproape jumătate dintre constănțencele care și-au făcut investigații gratuite la sân au nevoie de tratament

În România, campaniile medicale gratuite au mare succes. Îi aduc la medic pe cei care au probleme de sănătate și care altfel nu trec pe la cabinet, din lipsa banilor sau din ignoranță. În cadrul unei astfel de campanii, derulate de primul spital privat de obstetrică – ginecologie din Dobrogea, s-a descoperit că aproape jumătate dintre femeile care și-au făcut ecografii la sân au nevoie de tratament. Tocmai de aceea, doctorii se gândesc deja la o nouă astfel de acțiune.

Un cunoscut proxenet din Capitală a fugit de la Judecătoria Constanța

Întâmplare de pomină aseară la Judecătoria Constanța. După ce au reușit să prindă un cunoscut proxenet din Capitală, polițiștii l-au scăpat printre degete, cu numai câteva minute înainte de pronunțarea deciziei de arestare preventivă. Prințul, cum i se mai spune, a părăsit clădirea Judecătoriei sub pretextul că se duce la spital pentru îngrijiri medicale.

Cu gândul la Liga I

Viitorul Constanța joacă mâine, de la ora 11, cu Astra 2 Giurgiu, sora mai mică a trupei care se bate cu granzii Ligii Întîi. “Vroiam să jucăm cu echipa mare, dar poate la anul”, spune principalul constănțenilor, Cătălin Anghel, care speră să bifeze o nouă victorie mâine la Ovidiu și să rămână lider în Liga a 2-a.

Singura variantă pentru Universitatea Neptun: victoria!

Handbalistele de la Universitatea Neptun vor cu orice preț o victorie pe teren propriu contra echipei Cetate Devatrans. Partida va avea loc mâine, la Sala Sporturilor din Constanța, cu începere de la ora 10:00.

Trei puncte vitale pentru Farul

FC Farul vrea să intre din nou în hora promovării ! Marinarii au nevoie ca de aer de 3 puncte mâine la Buzău pentru a mai spera la Liga Întîi ! Gloria – Farul se joacă de la ora 12.00.

Baschetbalistul Chauncey Hardy a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii rezultate în urma multiplelor traumatisme

Medicii spun ca alcoolemia este dificil de stabilit, având în vedere că sportivul a fost perfuzat. Ipoteza consumului de droguri a fost exclusă, pentru că analiza toxicologică a eliminat prezența stupefiantelor.

14 studenți de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești sunt suspectați de trafic și consum de droguri

Studenții de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești au și alte preocupări în afară de învățat. Unii dintre ei se ocupă cu traficul și consumul de droguri. Polițiștii de la crimă organizată, coordonați de procurori, i-au mirosit și au organizat în această dimineață cinci descinderi la căminele unde sunt cazați.

Grecia este pe cale să fie exclusă din Zona euro, dar și din Uniunea Europeană

Avertismentul a venit din partea ministrului francez al Afacerilor Europene. Premierul grec, George Papandreou, care anunțase organizarea unui referendum pe tema planului european de ajutor, s-a declarat, ieri, dispus să renunțe la acest proiect, în condițiile în care ar putea pierde astfel majoritatea în Parlament.

Adolescenta de 17 ani internată pentru scoaterea amigdalelor la spitalul din Târgu Jiu a murit din cauza medicilor

Antibioticele i-au adus moartea! Adolescenta de 17 ani internată pentru scoaterea amigdalelor la spitalul din Târgu Jiu a făcut șoc anafilactic, au stabilit legiștii. Cadrele medicale care au tratat pacienta cu antibiotice, fără să testeze înainte dacă este alergică, sunt cercetate acum de procurori pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Salariații fabricii Nokia vor primi salarii compensatorii

Cei peste 2 mii de salariați ai fabricii Nokia de la Jucu vor primi după disponibilizare între trei și șapte șapte salarii compensatorii, în funcție de vechimea în unitate. Măsurile de protecție socială au fost luate în urma negocierilor dintre sindicate și conducerea fabricii, iar salariile vor fi plătite începând cu întâi aprilie 2012.

Un avion al companiei australiene Qantas a aterizat de urgență pe aeroportul din Dubai

O aeronavă Airbus A380 a companiei australiene Qantas, care efectua un zbor de la Singapore la Londra, a fost nevoită să aterizeze la Dubai, din cauza unei avarii la unul dintre motoare.

Un bărbat din Pitești și-a dat foc în fața blocului

O ceartă cu femeia pe care o iubește l-a făcut pe un bărbat din Pitești să-și piardă mințile. Și-a dat foc în fața blocului în care locuiește și a ars ca o torță, sub privirile vecinilor. Oamenii au reușit să stingă flăcările, dar șansele de supraviețuire sunt mici, spun medicii care l-au luat în grijă.

Juriul se pronunță asupra vinovăției medicului Conrad Murray, în cazul decesului lui Michael Jackson

Zi încărcată la Los Angeles. Juriul se pronunță astăzi asupra vinovăției medicului Conrad Murray, în cazul decesului lui Michael Jackson. Timp de 22 de zile, judecătorul și jurații au ascultat depozițiile mai multor martori, precum foști angajați ai megastarului, medici, specialiști sau foști pacienți ai doctorului Murray.

„Eu sunt Constanța!”, o emisiune maraton unde telespectatorii Neptun TV au putut urmări explicații necesare despre Referendum

Invitații Elenei Calcan și ai lui Gabi Diceanu, politicieni și reprezentanți ai societății civile, au adus argumente solide pentru ca pe 6 noiembrie constănțenii să meargă la vot și să decidă singuri soarta județului în care locuiesc.