joi, 22 august 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 05.05.2016

Cine are dreptate? Cei mai mulți șoferi procedează greșit în sensurile giratorii!

Nu de puține ori, șoferii s-au întâlnit în trafic cu o astfel de situație în care un alt participant la trafic încearcă să părăsească sensul giratoriu chiar dacă se află pe banda a doua sau chiar a treia.

Start în campania electorală pentru alegerile locale! Interzis la bannere și 'atenții' electorale!

Campania pentru alegerile locale din 5 iunie, care se vor desfășura într-un singur tur, începe vineri și durează 30 de zile, fiind pentru prima dată când românii nu vor mai fi asaltați de afișajul stradal de mari dimensiuni și vor fi văduviți de tradiționalele fulare, geci, căciuli sau găleți.

Scandal SÂNGEROS în Constanța! Un tânăr a fost ÎNJUNGHIAT și a ajuns de urgență la spital!

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în această seară, în urma unui scandal sângeros petrecut în cartierul constănțean Faleză Nord.

ATAC ARMAT ÎN GERMANIA. Suspecți neidentificați au deschis focul, în plină stradă, în centrul orașului Frankfurt!

Cel puțin trei persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, după ce indivizi rămași neidentificați au deschis focul, în această seară, în centrul orașului german Frankfurt, informează presa germană.

Raed Arafat, implicat într-un ACCIDENT RUTIER! Mașina sa a fost lovită de un autobuz!

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a fost implicat într-un accident, în această seară, în București, mașina pe care o conducea fiind lovită de un autobuz.

Un remediu împotriva cancerului, exclus de pe piață de mafia farmaceutică mondială!

În volumul său 'World Without Cancer', autorul american Edward Griffin descrie adevărul despre o descoperire mai veche, ascunsă cu grijă de marele public, și anume proprietățile curative ale vitaminei B17, numită și laetril sau amigdalina, scrie EsoReiter.

FC Viitorul a petrecut în avans finalul sezonului competițional

FC Viitorul a sărbătorit înaintea tuturor încheierea sezonului competițional. În absența lui Gheorghe Hagi, care a trebuit să plece din localitate, jucătorii, staff-ul tehnic și apropiați ai clubului au organizat seara trecută petrecerea care încununează un an cu realizări peste așteptări.

HC Farul mizează pe fani vineri, la meciul cu CSU Suceava

Dacă e vineri dimineață, e handbal la Sala Sporturilor! Devansat cu două zile, derby-ul etapei a 24-a a Diviziei A, Farul Constanța - CSU Suceava, se joacă de la 11.00, în direct la Neptun TV. În ciuda orei matinale, handbaliștii constănțeni mizează pe suportul fanilor.

Janet Jackson, însărcinată cu primul copil la 49 de ani

Cântăreața americană Janet Jackson, care în urmă cu câteva săptămâni declarase că dorește "să își întemeieze o familie", este însărcinată cu primul ei copil, la vârsta de 49 de ani, au indicat mai multe mass-media din SUA, preluate de AFP.

Barack Obama este cel mai mare fan al seriei 'Star Wars' - VIDEO

Președintele american și Prima Doamnă a Statelor Unite au sărbătorit, ieri, ziua internațională "Star Wars". Aflați la Casa Albă, Barack și Michelle Obama au dansat alături de personaje din faimoasa franciză SF.

CONSTANȚA. Grădinițele neautorizate, amendate de autorități. Poliția a fost sesizată!

Șase grădinițe din Constanța care funcționează fără autorizație au fost amendate de Protecția Consumatorului. Centrele educaționale care se prezintă ilegal drept grădinițe au fost verificate și de Poliția Locală, dar și de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământ, în urma anchetei Neptun TV care a scos la iveală că mai multe astfel de instituții neautorizate funcționează în Constanța.

ALEGERI LOCALE 2016. Candidații, obligați să-i convingă pe alegători cu bani puțini

Politicienii nu vor mai arunca zecile de mii de euro în campania electorală. Candidații sunt obligați, cu bani puțini, să-i convingă pe locuitori că ei sunt cea mai bună variantă pentru a-i conduce. Legea electorală stabilește sume fixe pentru candidați.

Victimele Holocaustului au fost comemorate în Israel

Israelienii au marcat, astăzi, Ziua Amintirii dedicată celor șase milioane de victime ale Holocaustului. Descoperirea lagărelor de concentrare naziste a arătat amploarea planurilor diabolice ale lui Hitler de a extermina evreii din Europa și alte minorități.

Un club de fițe din nordul stațiunii Mamaia a fost ÎNCHIS pentru condițiile improprii!

Un club-restaurant din stațiunea Mamaia a fost închis de inspectorii sanitar veterinari. Alte peste 50 de localuri au fost verificate de autorități în minivacanța de Paște și 1 Mai, pe litoral.

Află când poți ieși la pensie, dar și stagiul de cotizare realizat!

Casa Națională de Pensii Publice dispune de un serviciu electronic prin intermediul căruia orice persoană poate afla informații precum stagiul de cotizare realizat sau vârsta la care poate solicita înscrierea la una dintre categoriile de pensie existente.

Comisia de la Veneția, răspuns pentru CCR: Dreptul penal nu poate fi folosit pentru a evalua oportunitatea unei decizii politice

'Dreptul penal nu poate fi folosit pentru a evalua oportunitatea unei decizii politice'. Explicația vine din partea Comisiei de la Veneția, după ce Curtea Constituțională a României a cerut lămuriri în legătură cu acuzația de abuz în serviciu.

Halep a învins-o pe Begu la Madrid: 6-3, 0-6, 6-1!

Simona Halep a câștigat astăzi sfertul de finală românesc de la Madrid. Halep a bătut-o în trei seturi, 6-3, 0-6, 6-1, pe Irina Begu și ar putea juca în semifinale împotriva unei alte românce! Patricia Maria Țig o va întâlni diseară, de la 10 și jumătate, în ultimul meci din sferturi, pe finalista de la Roland Garros din 2010, australianca Samantha Stosur.

Protest spontan la Ministerul Sănătății. Protestatarii au aruncat vopsea: 'Ștergem urmele crimei'

Mai multe persoane protestează, la această oră, în fața Ministerului Sănătății, nemulțumite de reacția oficialilor din instituție în scandalul dezinfectanților, protestatarii aruncând cu vopsea pe scări și afișând un banner pe care scrie "Ștergem urmele crimei".

Piedone, trimis în judecată în dosarul Colectiv, în care se cer daune de până la 2 milioane de euro

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Colectiv, cauză în care 90 de persoane au cerut să se constituie părți civile, cerând drept despăgubiri sume care variază între 30.000 euro și 2.000.000 euro.

O echipă de cineaști de la Hollywood va realiza un documentar la Constanța!

O echipă de cineaști de la Hollywood va realiza, la Constanța, un documentar despre Aikido. Pentru acest eveniment a fost ales stagiul național de la Constanța, astfel că în imaginile care vor face înconjurul lumii vor apărea și practicanți de Aikido din orașul de la țărmul mării.

Mircea Rednic va renunța din vară la funcția de antrenor principal al echipei Dinamo

Tehnicianul Mircea Rednic a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că va renunța la funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo la finalul acestui sezon.

Lider al romilor înmormântat de rude cu Loganul la căpătâi!

Fostul șef al partidei romilor din comuna Dragomirești, Dâmbovița, a fost înmormântat de familia sa alături de Loganul de care bărbatul fusese foarte atașat.

Ahmet Davutoglu anunță că va demisiona

Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a anunțat azi că se va retrage din funcție, confirmând informații apărute în presa turcă.

Radu Mazăre: 'Voi fi consultantul unei companii din Egipt, în dezvoltare urbană și turistică'

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat, astăzi, că va semna un contract cu o companie din Egipt, pentru care va oferi consultanță în domeniul dezvoltării urbane și turistice.

ANGAJĂRI POLIȚIE. Candidații vor susține proba sportivă: vezi în ce constă aceasta și unde va avea loc!

Începând cu acest weekend, candidații care au reușit să treacă de examenul psihologic vor susține proba de evaluare a performanței fizice.

Real Madrid – Atletico Madrid este finala Ligii Campionilor. Real a trecut de City cu 1-0 la general

Real Madrid- Atletico Madrid este finala Ligii Campionilor din acest sezon. Real a obținut aseară calificarea, după victoria cu 1-0 în fața lui Manchester City, pe Santiago Bernabeu.

Stare de urgență în provincia canadiană Alberta, din cauza unui incendiu de vegetație

Este stare de urgență în provincia canadiană Alberta, afectată de aproape o săptămână de un uriaș incendiu de vegetație. Până acum, flăcările nu au putut fi stinse nicicum, iar cei aproape 90 de mii de locuitori evacuați sunt în stare de șoc. Au fost obligați să plece în mare grabă și să lase în urmă tot ce aveau.

ALEGERI LOCALE 2016. Buget de 350 mil. lei, peste 18.000 de secții de votare și 50.000 de forțe de ordine

La alegerile din 5 iuie, românii nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secțiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Este noutatea acestor alegeri în timpul cărora prezența la vot va fi făcută publică online, în timp real. O problemă cu care se confruntă autoritățile din întreaga țară este însă lipsa experților electorali, adică a președinților secțiilor de votare. Campania electorală începe în această noapte, iar candidații trebuie și ei să se supună unor reguli noi.

CONSTANȚA. Carambol provocat de un șofer beat pe bulevardul Mamaia: trei mașini AVARIATE!

Un bărbat de 33 de ani a scăpat ca prin minune după ce urcat băut la volan. Acesta a pierdut controlul volanului, a lovit două mașini parcate, după care s-a răsturnat.

CONSTANȚA. Un polițist a rămas la post, dirijând circulația în picioarele goale, după ce apa i-a udat pantofii!

Un polițist din Constanța a rămas la datorie, în mijlocul străzii, dirijând traficul în picioarele goale după ce pantofii i-au fost udați de ploaie.

Încă o decizie aberantă în dosarul Centrului Militar Zonal. Judecătorii cer aducerea cu mandat a lui Nicușor Constantinescu la instanță, deși acesta încă este în scaun cu rotile

Unul dintre aleșii locali, judecați pentru această acuzație de abuz în serviciu, este Nicușor Constantinescu. În dosarul Centrului Militar Zonal, acesta a fost trimis în judecată după ce Consiliul Județean Constanța a aprobat prin vot unanim ca documentele Arhivelor Naționale să se mute în clădirea CMZ.

Constanța găzduiește Campionatul Național de Taekwondo: demonstrație de lupte în Piața Ovidiu!

Constanța va găzdui, pentru prima dată în istoria orașului, Campionatul Național de Taekwondo, în organizarea Clubului C.S Tae Keon Hârșova și Federația Română de Taekwondo WTF, în Parteneriat oficial cu Asociația Litoral - Delta Dunării.

Hackerul român care periclitează alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii: 'Am doi gigabiți de informații confidențiale'

Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii sau candidatura lui Hillary Clinton ar putea fi periclitate de noi declarații ale hackerului român Guccifer care arată că acesta ar fi păstrat 'până la doi gigabiți' de informații din serverul 'nesecurizat' al fostului secretar de stat american.

Curtea constituțională decide, astăzi, dacă infracțiunea de abuz în serviciu este constituțională

Curtea Constituțională dezbate, astăzi, o excepție ridicată de fosta șefă DIICOT, Alina Bica, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.

Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Rio!

Echipa feminină de tenis de masă a României este calificată la Jocurile Oimpice de la Rio! Fetele noastre ocupă locul 10 în clasamentul olimpic la nivel mondial, publicat astăzi de Federația Internațională de Tenis de Masă. Antrenorul Viorel Filimon va alinia trei jucătoare la Rio: Eliza Samara, Daniela Dodean și, probabil, Bernadette Szocs.

CURS BNR. Moneda națională, în cădere liberă: euro a sărit pragul de 4,5 lei!

Moneda euro continuă să se aprecieze în raport cu leul, în această dimineață, trecând de pragul de 4,5 lei pe piața interbancară, după ce BNR a anunțat ieri cel mai slab leu din ultimele 3 luni.

Avem 4 românce în sferturi la Madrid! Patricia Tig s-a calificat aseară după victoria cu Madison Keys

Jucătoarea de tenis Patricia Țig (locul 134 în clasamentul WTA) a câștigat, ieri, partida cu americanca Madison Keys (25 de ani), scor 6-3, 6-4, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, disputat pe zgură și dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro.

ACCIDENT CUMPLIT. Un taximetrist și pasagera acestuia au MURIT pe loc după ce au intrat cu mașina sub un TIR! FOTO

Tragedie în această dimineață pe DN1. Un taximetrist și pasagera acestuia și-au găsit sfârșitul sub roțile unui TIR, după ce bărbatul a ațipit la volan.