miercuri, 17 iulie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 05.08.2011

O familie în stare gravă, în urma unui accident provocat de un TIR pe drumul Constanța- Tulcea

Un accident teribil s-a petrecut pe drumul Constanța – Tulcea. Într-o curbă periculoasă din dreptul pădurii de la Topolog, șoferul unui TIR a scăpat mastodontul de sub control, a retezat un pom și a intrat într-o parcare, direct într-o mașină în care se odihneau trei persoane: un copil de 4 ani și părinții lui. Toți trei sunt grav răniți, au fost scoși din mașină cu ajutorul pompierilor de la descarcerare și transportați la spitalul din Tulcea. Acolo a ajuns și bunicul copilului care se afla lângă mașină și a fost acroșat de TIR!

În memoria lui Amy Winehouse, familia transformă casa cântăreței în centru social

Casa din Londra a lui Amy Winehouse va fi transformată în centru de reabilitare. Potrivit The Sun, unitatea va fi deschisă la inițiativa tatălui artistei, de fundația ce poartă numele vedetei.

18 percheziții fulger la falsificatori de bani

20 de persoane au găsit metoda cea mai ușoară de a face bani, numai că nu au folosit calea legală. Polițiștii de la Crimă Organizată i-au filat și în urma a 18 percheziții domiciliare în București și județele Ilfov, Călărași și Bacău, au reușit destructurarea rețelei care falsifica bancnote.

Fotografii controversate în Revista Vogue Enfants

Revista Vogue Enfants se află în centrul unui scandal după ce a publicat poze cu fetițe de 10 ani în ipostaze senzuale. În imagini, o copilă este machiată strident, poartă rochii decoltate și sandale cu toc cui și are o atitudine nepotrivită vârstei ei.

Declarații contradictorii despre presupusa moarte a fiului lui Gaddafi

Fiul cel mic al colonelului Muammar Gaddafi ar fi fost ucis noaptea trecută, în urma unui raid al forțelor NATO. Anunțul a fost făcut de forțele rebele din Libia, care au mai spus că în orașul Zlitan și-au pierdut viața încă aproximativ 30 de persoane.

Proteste violente la Madrid

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite aseară, în Spania, în urma unor confruntări între protestari și forțele de ordine. Violențele au izbucnit în fața sediului Ministerului spaniol de Interne din Madrid.

Repetiții fierbinți pentru FashionTV Summer Festival

Strălucirea catwalkului de la Milano sau New York risipește noaptea la Mamaia, iar numărătoarea inversă a început. Peste o oră și jumătate se dă startul celui mai mare eveniment monden al anului: FashionTV Summer Festival. Un eveniment cu mega petreceri și colecții cu semnături celebre, transmis în 192 de țări. Seara trecută a fost repetiție generală. Și ca toată lumea să afle de festivalul modei, o caravană cu zeci de manechine a cutreierat stațiunea Mamaia. În mijlocul lor s-a aflat chiar primarul Constanței, care a dat startul distracției.

Stațiunea Neptun între trecut și prezent

“Perla litoralului românesc”. O expresie des utilizată care în prezent este atribuită stațiunii Mamaia. În urma cu 15, 20 sau chiar 30 de ani, altfel stăteau lucrurile. Atunci, Neptun era crème de la crème. Cele mai luxoase mașini și cele mai tari petreceri se dădeau la Neptun, unde mergeau cei mai mulți turiști, cu precădere tineri. Anii au trecut, și în multe zone, clădirile au rămas la fel. Stațiunea de suflet a cuplului Ceaușescu și-a pierdut, însă, strălucirea. Mulți nostalgici încă își petrec acolo sejurul la mare, și cam atât. Tinerii merg acum în alte locuri.

Noapte albă pe Național Arena

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, îi invită pe toți suporterii bucureștenii și nu numai să-și petreacă noaptea de sâmbătă spre duminică pe Național Arena. "Porțile vor fi deschise pentru toată lumea și vor putea sta cât vor. Oamenii vor avea acces peste tot, nu avem nimic de ascuns", a declarat Sorin Oprescu.

Spectacol „Made in China”

După ce a făcut spectacol în turneul din China în meciul cu Guangzhou, pe care l-a câștigat cu un categoric 7-1, Real Madrid își pregătește acum ultima partida amicală înaintea Super Cupei Spaniei, programată pe 14 august, în compania marii rivale Barcelona. Galacticii îi vor înfrunta mâine pe chinezii de la Tianjin Taida.

Ciocnirea giganților

Se cutremură emisfera sudică! Cele două mari favorite la câștigarea Cupei Mondiale la rugby din acest an, Noua Zeelandă și Australia, se întâlnesc mâine la Auckland în cea de-a treia etapă a turneului Tri Nations.

Fabrica de campioni

Csepreghi, Mureșan, Sadoveac, Hagiu... Șimicu. HCM Constanța a transferat în ultimii ani cei mai promițători tineri handbaliști ai României, devenind cel mai important furnizor de jucători pentru echipa națională. Ultimul sosit la țărmul mării, Alexandru Șimicu, spune că alegerea sa a fost simplă: HCM este cel mai sigur drum spre titlul de campion!

Dispute interesante

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru playoff-ul Ligii Campionilor! Capul de afiș al duelurilor din cea mai importantă competiție europeană intercluburi îl reprezintă înfruntarea dintre englezii de la Arsenal Londra și italienii de la Udinese.

Noua imagine a eroului Spiderman

Spiderman are o nouă înfățișare. Editura Marvel Comics a decis înlocuirea personajului alb, originar din Queens. Noul super-erou este unul cu origini afro-americane și hispanice. Criticii dezaprobă această schimbare, în timp ce fanii par a fi entuziasmați.

60 de zile de arest pentru bărbatul din Saligny care a încercat să-și violeze nepoata de 10 ani

Bărbatul de 39 de ani din Saligny, acuzat că a vrut să-și violeze nepoata de 10 ani, a fost arestat preventiv pentru 60 de zile. Totodată, individul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța.

Cei doi presupuși violatori ai femeii de 55 de ani din Peștera au alibiuri solide

O femeie din Peștera reclamă că a fost violată de doi indivizi din localitate, care au intrat peste ea în casă. Victima, bolnavă psihic, spune că le-a recunoscut vocile. Polițiștii îi cercetează pe cei doi bărbați, dar deocamdată nu au probe împotriva lor, mai ales că cei doi au alibiuri solide.

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoșenko, a fost arestat

Iulia Timoșenko a fost arestată astăzi. Fosta șefă a Executivului de la Kiev este acuzată de abuz de putere, legat de semnarea unor contracte de aprovizionare cu gaz rusesc, în anul 2009.

Jefuitor de casă de amanet și cofetărie, prins

A fost prins după ce a jefuit cu pistolul în mână o casă de amanet, însă acum mai puțin de două săptămâni dăduse iama și într-o cofetărie. Ambele jafuri au fost surprinse pe camerele de luat vederi. Anchetatorii spun că infractorul este un profesionist, timpul pe care îl petrecea în interiorul magazinelor fiind foarte scurt. Jefuitorul a fost prins în această dimineață de polițiștii alertați de casiera casei de amanet.

200 de mii de turiști vin pe litoral în acest week-end

România s-a mutat la mare. Sau, cel puțin așa pare, ținând cont că în acest weekend pe litoral sunt așteptați 200 de mii de turiști. Toți sunt puși pe distracție, asta e clar, mai ales că începând de astăzi litoralul va găzdui o mulțime de evenimente unul și unul.

Trei pensiuni din Costinești au fost debranșate pentru că furau apă

Furturi de apă descoperite de la o zi la alta de inspectorii SC RAJA SA. Cum? Prin branșamente ilegale sau apometre care nu înregistrează consumul real. Astăzi, trei pensiuni ale unui proprietar din Costinești au fost debranșate, pentru că aveau sigiliile rupte la apometre și un consum, surprinzător de mic!

Foametea face ravagii în Somalia

Imaginile infernului vin din Somalia și șochează o lume întreagă. Jurnaliștii au filmat copii subnutriți abandonați în praf, pe drumuri, care nu se pot mișca din cauza bolilor de care suferă. Seceta a provocat cea mai gravă criză alimentară din Somalia ultimelor 6 decenii, fapt ce a determinat Organizația Națiunilor Unite să declare alte trei regiuni din țară, grav afectate de foamete.

Cursuri intensive de Miss pentru finalistele din China

Finalistele Miss Universe din China se pregătesc intens în aceste zile la New York pentru finala mondială a concursului. Cele mai frumoase chinezoaice urmează cursuri de modeling, dar și de limba engleză, artă și cultură.

O fetiță din Mangalia încearcă să învingă un diagnostic necruțător, care o împiedică să înțeleagă lumea din jur

Are 8 ani, dar nu poate spune „mama”. Nici în leagăn nu se poata da singură și se joacă doar cu surioara ei mai mică. O fetiță din Mangalia încearcă să învingă un diagnostic necruțător, care o împiedică să înțeleagă lumea din jur. Ca să învingă boala, are nevoie de tratament, pe care o mamă singură nu și-l permite. Puțin ajutor ar însemna pentru Maria șansa la o nouă viață.

Oamenii de știință japonezi au obținut spermă artificială din celule stem

Barbați, țineți-vă bine! Un grup de cercetători din Japonia a reușit să creeze spermă artificială din celule stem. Anunțul a fost primit cu un oarecare scepticism de colegii de breaslă, cărora încă nu le vine să creadă așa ceva. Japonezii au obținut spermă artificială din celule stem. Descoperirea oamenilor de știință niponi ar putea ajuta la tratarea a numeroși bărbați care suferă de infertilitate.

Zi neagră pentru Bursele din întreaga lume

Pe Wall-Street, a fost, astăzi, cea mai neagră zi. Din cauza scepticismului legat de revenirea economică a Statelor Unite, bursa americană a căzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani, după ce bursele europene avuseseră și ele la închidere o scădere de peste 3 procente. Ca urmare a acestei situații, liderii mondiali au anunțat că se vor reuni de urgență.

Un adversar cu ștate vechi!

Este sigur! Lucian Bute va boxa pe 5 noiembrie împotriva lui Glen Johnson, un jamaican de 42 de ani, fost campion mondial IBF, în urmă cu mai bine de un deceniu. În ciuda vârstei sale, Johson nu este nici pe departe însă un pensionar, ci un pugilist extrem de periculos, care a luptat de-a lungul carierei sale în 68 de meciuri!

Luna august, luna sportului !

Constanța pare a fi un magnet pentru competițiile sportive de clasă ! Luna august nu face excepție ! Ba dimpotrivă!

Fără respiro !

Muntele este ca marea pentru echipa națională de rugby a României ! Fie că sunt la 2000 de metri altitudine, fie că sunt la nivelul mării, elevii lui Romeo Gontineac trag din greu pentru a fi în formă maximă la Campionatul Mondial ce bate la ușă !

Un transfer „uriaș” !

Costel Pantilimon se desparte în cele din urmă de Timișoara! Uriașul dintre buturile alb-violeților a primit o ofertă extrem de avantajoasă din punct de vedere financiar de la singura echipă a lumii cu buget nelimitat, Manchester City. Pantilimon a semnat astăzi cu gruparea engleză și va fi rezerva lui Joe Hart, portarul naționalei Angliei.

Sorți favorabili

Cu puțin timp în urmă a avut loc tragerea la sorți pentru playoff-ul Europa League! Zeița Fortuna a fost de partea echipelor românești, care vor avea parte de adversari accesibili în lupta pentru calificarea în grupele Ligii Europa! Partidele din play-off se vor disputa pe 18 și 25 august.

Forțele rebele din Libia au anunțat uciderea fiului cel mic al lui Muammar Gaddafi

Fiul cel mic al colonelului Muammar Gaddafi ar fi fost ucis noaptea trecută, în urma unui raid al forțelor NATO. Anunțul a fost făcut de forțele rebele din Libia, care au mai spus că în orașul Zlitan și-au pierdut viața încă aproximativ 30 de persoane.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a dat cu subsemnatul la D.N.A. - update

“Nu știam unde sunt intrările”. Este explicația dată de Anca Boagiu după ce a fost întrebată de ce s-a ascuns de presă când a venit la DNA. Răspunsul uimitor vine în condițiile în care sediul Direcției Naționale Anticorupție a apărut mai des la televizor decât oricare altă instituție din România, în ultimii ani. Ministrul a fost citat ca martor în dosarul corupției din Portul Constanța în care sunt cercetați senatorul PDL, Mircea Banias și fostul secretar general al M.A.I., Laurențiu Mironescu.

Fântânile arteziene din Pitești, populate cu sute de pești ornamentali

Au vrut să schimbe fața fântânilor arteziene din Pitești și au reușit. Trei sute de carași galbeni și roșii sunt crescuți de autorități în rigolele artezienelor din centrul orașului.

Francul elvețian, scăpat de sub control

Astăzi Banca Națională a României a afișat un curs de referință de 3 lei și 91 de bani. Este un maxim istoric după ce marți, cotația acestuia a ajuns la un nivel de 3 lei și 82 de bani, valoare dublă față de cea din iulie 2007.

Doi marinari români se aflau la bordul navei care s-a scufundat ieri în apele Indiei

Alături de ceilalți membri ai echipajului, ei sunt acum în afara pericolului și se află la dispoziția autorităților indiene, care au început o anchetă. Între timp, au apărut îngrijorări legate de pericolul de poluare de la încărcătura navei și combustibilul care s-a scufundat odată cu ea.

A fost descoperită apă în stare lichidă pe Marte

Experții NASA au descoperit noi dovezi care sprijină ipoteza existenței apei în stare lichidă pe Marte. Ei susțin că în aceste condiții, viata pe planeta roșie este un lucru mai mult decât posibil.

Ministerul Apărării Naționale își apără subordonatul, prins băut la volan

Comandantul Poligonului Capu Midia, colonelul Nicolae Buzatu, a fost trecut în rezervă la cerere, de la 1 august. În urmă cu 3 săptămâni, ofițerul a fost depistat beat la volan de polițiștii de la Rutieră, după ce lovise două mașini și băgase în spital o persoană. La acea vreme, colonelul Buzatu era îmbrăcat în haine militare și spunea că se întorcea de la unitate. Acum, superiorii săi susțin însă că era în concediu de odihnă.

În această seară se dă startul celui mai mare eveniment monden al anului: Fashion Summer Festival

Numărătoarea inversă a început. În această seară se dă startul celui mai mare eveniment monden al anului: Fashion Summer Festival. Și ca totul să decurgă fără cusur, seara trecută a fost repetiție generală. Pentru ca toată lumea să afle de festivalul modei o caravană cu zeci de manechine a cutreierat stațiunea Mamaia.

Aglomerație și controale pe Autostrada Soarelui

Zeci de șoferi au fost trași pe dreapta pentru verificări iar acțiunile de acest fel nu se vor opri aici spun cei de la rutieră. Printre persoanele oprite în trafic la primele ore ale dimineții s-au numărat Irinel Columbeanu și avocatul constănțean Cătălin Dancu.

Paul McCartney, posibilă victimă a interceptărilor ilegale de la News of the World

Sir Paul McCartney, fost membru al legendarei trupe The Beatles, a declarat că este posibil să fi fost victima interceptărilor telefonice ilegale ale jurnaliștilor de la News of The World și intenționează să depună plângere.

O nouă tulpină de salmonella, rezistentă la antibiotice, amenință lumea

O nouă tulpină de salmonella, provenită din Statele Unite, a fost recent descoperită de către oamenii de știință. Potrivit specialiștilor, ea este rezistentă la antibioticele folosie în cazul infecțiilor severe cu această bacterie.

Cel mai ambițios proiect cinematografic cu participarea publicului: “One day on Earth”

Un film ca o fereastră spre lume. Așa a fost numit de producători cel mai ambițios proiect cinematografic: One Day On Earth. Despre ce este vorba? Amatorii de instantanee de pe glob au fost invitați să filmeze ceea ce li se pare interesant în decurs de 24 de ore. Materialele adunate vor face parte dintr-un mozaic imens despre planeta noastră. Proiectul, ce reunește colaboratori din peste 192 de țări, se vrea a fi cel mai mare eveniment media din istorie, cu participarea publicului.

Justiția se mișcă greu în România

Dovada, liderul grupării specializate în furturile de mașini de lux le-a scăpat printre degete anchetatorilor. Bărbatul de 34 de ani este un pion important în anchetă, care ar fi trebuit să lămurească etape importante din dosarul în care sunt cercetați alți 36 de suspecți.

Polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT au neutralizat un grup specializat în falsificări de bancnote

Cum să te îmbogățești peste noapte? Răspunsul l-au găsit polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT care azi dimineață au neutralizat un grup, format din 20 de persoane, specializat în falsificări de bancnote. Pentru a-i prinde pe indivizi polițiștii au făcut 18 percheziții în Capitală și județele Ilfov, Bacău și Călărași. Unii dintre membrii rețelei au fost prinși într-o benzinărie din București chiar în timp ce încercau să pună în circulație bancnotele de o sută de lei falsificate prin copiere. În momentul reținerii, suspecții încercau să pună în circulație o sută de mii de lei.

Bursa din New York s-a prăbușit: Wall Street a avut cea mai proastă zi de la criza financiară declanșată în 2008 - update

Șoc pe Wall Street. Bursa din New York a înregistrat, ieri, cea mai mare scădere de la izbucnirea crizei finaciare, în urmă cu trei ani. Indicele industrial Dow Jones a coborât cu peste 500 de puncte, iar toate câștigurile înregistrate în ultimul an s-au pierdut într-o singură zi. Investitorii străini sunt îngrijorați de faptul că economia Statelor Unite va intra într-o nouă recesiune și că problema datoriilor suverane în Europa nu a fost încă rezolvată.

Bărbatul care a jefuit o casă de amanet din Capitală a fost prins - update

Tânărul de 32 de ani este un profesionist în ceea ce privește tâlhăriile, susțin polițiștii. Jaful de la casa de amanet a avut loc ziua și a durat doar 30 de secunde. Mascat și înarmat cu un pistol, bărbatul a amenințat-o pe vânzătoare, după care a furat 250 de grame de bijuterii, în valoare de 20 de mii de lei.

Pe aeroportul din Cluj Napoca, pilotul unei aeronave i-a transmis controloarei de trafic, cât de mult i-a lipsit

Despre dragoste știm că vine la pachet cu capul în nori și fluturi în stomac. Când însă aceleași sentimente sunt declarate în timpul serviciului, dintr-o aeronavă către turnul de control, sunt suficiente motive pentru declanșarea unei anchete.

O femeie de 55 de ani din Peștera a reclamat la poliție că a fost violată

Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu două nopți. Doi bărbați au intrat în casa femeii de 55 de ani, din Peștera, au amenințat-o și au obligat-o să întrețină relații sexuale. Scăpată din mâinile lor, victima a alergat după ajutor la poliție.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a dat cu subsemnatul la D.N.A. - update

La sediul Direcției Naționale Anticorupție, Anca Boagiu s-a ferit de jurnaliști. Ministrul Transporturilor a intrat pe o poartă laterală, nu pe cea principală. Mai mult, a creat o diversiune. Un autoturism în care se presupunea că este ministrul Transporturilor a distras atenția presei timp de câteva secunde, suficient ca Anca Boagiu să intre în clădire.

Salvamarii de pe plajele din stațiunea Mamaia au fost evaluați

Salvamarii de pe plajele din stațiunea Mamaia au avut, astăzi, o misiune grea. În fața unei comisii de evaluare, au fost puși să demonstreze că stăpânesc bine meseria. I-au supravegheat reprezentanți ai Ministerului Turismului, dar și ai Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România.