marţi, 23 octombrie 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 05.09.2018

Beneficiarii Start-Up Nation 2017 pot solicita banii până la 29 septembrie; termenul nu va fi prelungit

Beneficiarii au obligația, conform procedurii de implementare a programului, ca în maximum un an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de finanțare să efectueze cheltuielile și să depună documentația aferentă cererii de plată/rambursare la sediul Agențiilor pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018.

APIA începe plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Suma totală autorizată la plată este de 15.409.975,36 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Stare de urgență din cauza uraganului Gordon

Reprezentanții NHC au avertizat că uraganul reprezintă „o amenințare a vieții cetățenilor”.

ALERTĂ METEO. Se întorc furtunile. Cum va fi vremea în Dobrogea și în țară

În cursul nopții de miercuri spre joi (5/6 septembrie) fenomenele vor continua local în sud-est și pe spații mai mici în zonele montane.