luni, 28 mai 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 10.02.2018

CONSTANȚA. 40 de zile de la moartea fondatorului Liceului Decebal, Nicolae Checiu - prima promoție care a absolvit aici și-a omagiat directorul!
De Roxana Glăvan 10 februarie 2018

Zi festivă pentru prima promoție a fostului Liceu 5, actualul Decebal din Constanța. Foștii absolvenți și cadre didactice i-au adus un omagiu primului director al unității de învățământ, Nicolae Checiu, cel care a pus piatra de temelie a liceului și care, recent, a trecut în neființă. Foștii boboci și colegi de catedră, acum specialiști în diverse domenii de activitate, au rememorat cu emoție întâmplările de pe băncile școlii, după mai bine de patru decenii de la absolvire.

CONSTANȚA. Gardianul care și-a bătut bunicul și apoi l-a băgat în portbagaj cu cătușe pe mâini, ARESTAT!

După ce a fost urmărit de polițiști, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost oprit pe DN 2 A, între localitățile Crucea și Stupina. Oamenii legii l-au găsit pe bătrân, încătușat, în portbagajul mașinii.

Revin ninsorile la Constanța! Avertizare meteo de ultimă oră!

Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Moșii de iarnă - tradiții și superstiții! Ce NU ai voie să faci în Sâmbăta Morților

Sărbătoarea este însoțită de superstiții potrivit cărira în această sâmbătă, urmată de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, nu este bine să lucrezi, altfel riști să înnebunești sau să tremuri.

Regulament nou de admitere la Academia de Poliție! Cei care au obținut în timpul liceului premii sau mențiuni la olimpiade nu mai susțin probele scrise!

Persoanele care au obținut în timpul liceului premii sau mențiuni la olimpiadele naționale și internaționale nu mai trebuie să susțină probele scrise.

ALERTĂ METEO. Temperaturile încep să scadă și vin ninsorile!

În schimb, chiar dacă vor fi ușoare intensificări ale vântului în următoarele zile, nu se anunță viscol.

ACCIDENT CUMPLIT în această dimineață! Trei bărbați au murit pe loc, altul în stare gravă! GALERIE FOTO

Trei bărbați au murit, iar altul este grav rănit, fiind transportat la spital, sâmbătă dimineața, după ce șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit de un TIR, în județul Mureș, la ieșire din Sighișoara către Brașov.