vineri, 24 noiembrie 2017

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 16.01.2012

Debut cu stângul pentru România la Europenele de polo

Naționala de polo a României a debutat cu o înfrângere la Campionatul European din Olanda. Chiar dacă au făcut un meci bun, la final tricolorii s-au recunoscut învinși în fața unui adversar mult prea puternic. România a pierdut cu scorul de 10-7, în fața campioanei en-titre, Croația.

Tensiuni la Săgeata Năvodari

Fotbaliștii de la Săgeata Năvodari au susținut astăzi primul antrenament din noul an. În ciuda zvonurilor conform cărora echipa ar fi în pragul desființării, se pare că oficialii grupării la malul mării au reușit să stabilizeze situația, cel puțin pentru moment!

Naționala de handbal masculin a României, departe de elita Europei

Învinși ieri în Belarus, handbaliștii tricolori au ratat a treia participare consecutivă la Campionatul Mondial. O contraperformanță și o șansă irosită de a păstra contactul cu elita handbalului, în condițiile în care prezența la Europene a devenit o misiune imposibilă în ultimii 16 ani. Vasile Stîngă a anunțat că se va retrage dacă nu califică echipa. Favoriți pentru a-i lua locul sunt cei mai titrați antrenori din tînăra generație: Ștefan, Voica și Caba.

Manchester United, interesată de japonezul Honda

După ce a fost refuzat, pe rând, de olandezul Sneijder și de croatul Modric, Sir Alex Ferguson a găsit, în sfârșitul, conducătorul de joc pe care și-l dorea la Manchester United. Conform presei britanice, campioana Angliei pregătește deja o ofertă pentru japonezul Keisuke Honda, de la ȚSKA Moscova.

George Curcă vrea promovarea cu Farul

Galeria Farului va trebui să reînvețe sloganul ”Nu vă fie frică, apără Georgică!” Cel mai iubit portar al Farului din ultimii ani, George Curcă, a revenit la prima sa iubire și atacă promovarea! „Marinarii” nu se opresc aici cu transferurile: zilele acestea testează nu mai puțin de 6 jucători, printre care și Dumitru Copil, românul care a bătut la porțile marilor cluburi ale Angliei!

Real Madrid și Barcelona se luptă în Cupa Spaniei: primul “El Clasico” din 2012

Mai sunt doar două zile până la primul “El Clasico” din 2012! Real Madrid și Barcelona se întâlnesc miercuri în prima manșă din sferturile de finală ale Cupei Spaniei, spre deliciul milioanelor de iubitori ai fotbalului de pe întreaga planetă. “Messi va face diferența!”, sunt siguri colegii săi de la Barcelona.

10 procente din averile liderilor politici enlglezi, donate prin testament

Principalii lideri politici din Marea Britanie vor dona prin testament zece la sută din averi în momentul în care vor muri. David Cameron, Nick Clegg și Ed Miliband au semnat, în acest sens, petiții pentru susținerea campaniei intitulate Legacy10, în scopul promovării activităților de caritate.

Mii de români rămân în stradă, în toată țara, să protesteze până va avea loc o schimbare

România este în fierbere! Mii de persoane din toată țara au protestat împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc. Oamenii spun că au ieșit în stradă pentru că au rămas șomeri iar banii nu le ajung pentru un trai decent.

Tragedie în Beirut: 24 de morți în urma prăbușirii unei clădiri

Cel puțin 24 de persoane și-au pierdut viața, duminică, după ce o clădire din capitala libaneză Beirut s-a prăbușit. Imobilul cu cinci nivele adăpostea peste 50 de persoane.

Guvernul ar trebui să demisioneze, iar până în luna aprilie ar trebui organizate alegeri anticipate

Opoziția cere alegeri anticipate. Vicepreședintele PSD, Gheorghe Nichita, spune că, pentru a se debloca actuala criză, Guvernul ar trebui să demisioneze, iar până în luna aprilie ar trebui organizate alegeri anticipate. Ideea a fost reluată și de partenerii din Uniune.

Peste o mie de oameni protestează, în Capitală, pentru a patra zi consecutiv

Capitala fierbe în continuare! Au trecut mai bine de 5 ore de când peste o mie de oameni au umplut din nou, Piața Universității, simbolul libertății, de unde cer regimului Băsescu să plece.

Constănțenii au ieșit în stradă pentru a treia zi consecutiv - update

Constănțenii au ieșit în stradă pentru a demonstra că orașul de la malul mării este alături de întreaga țară. Dacă la orele prânzului erau câteva zeci de oameni, spre seară numărul lor ajunge la 200. Sătui de umilințele la care îi supune actuala Putere, oamenii cer demisia președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc.

Vaccinul antigripal fabricat de Institutul Cantacuzino, retras definitiv de pe piață

Toate dozele de vaccin antigripal fabricat în România vor fi retrase definitiv din sistem, a declarat astăzi ministrul Sănătății, Ladislau Ritli. Paguba va fi suportată integral de Institutul Cantacuzino.

Mesajul premierului Emil Boc a fost taxat de oameni

După 4 zile de tăcere, când toată lumea se întreba dacă statul român mai are premier sau autorități, Emil Boc a vorbit. Primul ministru a transmis laconic presei că violența stradală este inacceptabilă și că înțelege suferințele românilor. Societatea civilă a taxat prompt mesajul: praf în ochii electoratului!

“Telegraf”, cel mai bine vândut cotidian regional timp de 20 de ani

Primul cotidian liber și independent al Constanței și o veritabilă școală de jurnalism a întregii țări. Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când o mână de oameni care credeau în democrație și în libertate scoteau cu eforturi colosale primul număr al Telegrafului.

Oamenii vor rămâne în stradă până se va schimba ceva în România, a declarat președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu

Oamenii nu mai au niciun fel de speranță. Au ieșit în stradă și acolo vor rămâne până când ceva se va schimba în România. Astfel descrie președintele Consilului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, evenimentele ce au loc un România în ultimele zile.

A patra zi de proteste anti-putere în România

România fierbe. Pentru a patra zi consecutiv, oamenii au ieșit în stradă, îndemnați de sărăcie și de nepăsarea celor de la guvernare. Cer într-un glas demisia președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc. Protestele au reizbucnit astăzi, pe rând, la București și în zece județe din țară.

Europa, sfătuită să înființeze agenții independente de evaluare financiară

Agențiile de rating ar trebui să aibă mai multă încredere în eforturile Zonei euro de a rezolva criza datoriilor. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, după scăderea ratingului a nouă țări membre ale Zonei euro. Pe de altă parte, ministrul german de Externe spune că Europa trebuie să înființeze agenții independente de evaluare financiară și să nu se mai bazeze exclusiv pe cele din Statele Unite.

Constănțenii au ieșit în stradă pentru a treia zi consecutiv

Constănțenii au ieșit pentru a treia zi consecutiv în stradă și nu se vor opri aici! Manifestanții au primit astăzi, autorizație de la Primăria Constanța pentru astfel de mitinguri până la sfârșitul acestei luni. Sătui de umilințele la care îi supune actuala Putere, oamenii cer demisia președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc.

Lapte matern prin curier în Indonezia

Proaspetele mămici din capitala indoneziană care doresc să se întoarcă la lucru, nu mai trebuie să renunțe la alăptat. O firmă de curierat special colectează laptele de la mămicile care muncesc și îl duc, foarte repede, la micuții care trebuie hrăniți la ore fixe.

Crește numărul constănțenilor ajutați de Primărie pentru plata facturilor la căldură

În miezul iernii, avem din nou vești bune! Primăria Constanța mărește valoarea ajutoarelor de căldură pe care le acordă, în această iarnă, după ce Guvernul Boc a tăiat de tot subvenția. Radu Mazăre a anunțat astăzi, că acest cuantum va crește cu cinci procente pentru fiecare categorie de venit în parte.

Episoade violente în cadrul protestelor din București - update

Foc, sânge și violențe extreme, noaptea trecută, în centrul Capitalei. Peste o mie de bucureșteni au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile față de președintele Traian Băsescu și Guvernul Boc. Printre manifestanții care au protestat calm, s-au inflitrat și membri ai galeriilor echipelor de fotbal din Capitală.

Bilanțul distrugerilor din Capitală - update

Distrugeri pe 6 kilometri, din Piața Universității până în Parcul Tineretului! Asta au lăsat în urmă cei care au înțeles să ducă protestele anti-guvernamentale și anti-prezidențiale la extrem. La această oră, Capitala are semafoare deteriorate, sedii de bancă, magazine și bancomate distruse. Noaptea trecută, după calmarea spiritelor, primarul general Sorin Oprescu a luat-o la pas prin București ca să evalueze pagubele.

Protestul din România, în presa internațională

Protestele din România sunt, în continuare, în atenția presei internaționale. Jurnaliștii străini notează că manifestațiile nu dau niciun semn că s-ar încheia, mai ales că românii sunt nemulțumiți de actualul Guvern și de președintele Traian Băsescu.

Premierul Emil Boc rupe tăcerea abia după patru zile de protest - update

Trei zile de foc în stradă i-au trebuit premierului să scoată capul din Palatul Victoria și să apară în fața românilor. Chiar dacă am avut până acum cele mai violente manifestări din ultimii ani Emil Boc nu a avut curajul să apară în mijlocul protestatarilor, ci doar la televizor. De acolo a îndemnat la dialog.

Globul de Aur și-a ales câștigătorii

Unul dintre cele mai importante evenimente din industria cinematografică s-a desfășurat, azi-noapte, în lumina a sute de reflectoare. Premiile Globul de Aur și-au desemnat și în acest an câștigătorii. Dacă The Descendants, cu George Clooney în rolul principal, a primit trofel la categoria cel mai bun film-dramă, The Artist a avut și el parte de Gloria să. Pelicula alb-negru a obținut Globul de Aur pentru cel mai bun film - comedie/musical.

6 morți și 15 dispăruți după naufragiul navei Concordia - update

Bilanțul victimelor naufragiului navei Costa Concordia a ajuns la 6 morți și cel puțin 15 dispăruți. Operațiunile de salvare au fost reluate, în această după-amiază, deși șansele ca victimele să fie găsite în viață scad cu fiecare oră care trece. Conform primelor informații date publicității, tragedia s-a produs din cauza unei erori a căpitanului.

Ana Porgras a renunțat la gimnastică!

Veste șoc în lumea gimnasticii! Campioana mondială din 2010, Ana Porgras și-a anunțat retragerea la numai 18 ani! Sportiva legitimată la clubul Farul Constanța era considerată una din marile speranțe ale României la cucerirea unei medalii olimpice, în această vară, la Londra.

CVM Tomis visează la o finală în Challenge Cup

Nu doar Steaua, la fotbal, visează anul acesta la un trofeu continental! CVM Tomis are și ea gânduri mari pentru acest sezon al cupelor europene: vrea să joace finala Challenge Cup! Culoarul pare unul favorabil pentru Radu Began și compania, care dispută miercuri, de la ora 18, returul din șaisprezecimile de finală, contra rivalilor de la Explorări Baia Mare, în direct și în exclusivitate la Neptun TV!

Un protestatar violent a fost arestat pentru 29 de zile

Un tânăr din Capitală a fost arestat, astăzi, pentru 29 de zile, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a liniștii și ordinii publice. Mihai Căpățână, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că a incendiat mai multe bunuri aparținând domeniului public, din zona intersecției străzilor Cantemir cu Mărășești.

În această seară, la ediția specială a emisiunii Contraziceri: România fierbe

Astăzi, manifestațiile continuă atât în Piața Universității, cât și alte orașe. La ora 21 vom transmite din nou, în direct, din punctul 0 al Capitalei, Piața Univeristății. Vom analiza la cald și reacțiile politicienilor.

O șoferiță neatentă a băgat în spital un angajat al SC RAJA SA

Un angajat al SC RAJA SA Constanța a fost rănit, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier petrecut la la intersecția străzilor Ecaterina Varga și Negru Vodă.

Căutări suspendate pe nava naufragiată Concordia, bilanțul se ridică la 6 morți și 15 dispăruți

În această dimineață pe epava navei Costa Concordia echipele de salvare au găsit cadavrul unui bărbat. Astfel că bilanțul naufragiului se ridică la șase morți. Căutările celor 15 dispăruți au fost suspendate pentru moment, din cauza condițiilor meteorologie nefavorabile.

Legea sănătății se reface la ordinul premierului

A fost nevoie ca oamenii să iasă în stradă și să protesteze pentru ca proiectul privind legea sănătății să fie regândit.

Soluții pentru salvarea peștelui din Marea Neagră

Riscăm să rămânem fără calcan, rechin și hamsie în Marea Neagră dacă vom continua pescuitul haotic. Este semnalul tras de specialiștii europeni, care s-au întâlnit astăzi pentru prima dată în mediu organizat la Constanța. Situația alarmantă a stocurilor de pește și construcția unui port pescăresc la Midia au fost subiectele primei zile de discuții.

Zeci de oameni protestează pentru a treia zi consecutiv la Constanța

Constănțenii s-au strâns pentru a treia zi consecutiv pe platoul din fața Prefecturii. Ca și în zilele precedente, manifestanții cer demisia președintelui Traian Băsescu și a premierului Boc.

Episoade violente în cadrul protestelor anti-Băsescu din Capitală

Foc, sânge și violențe extreme, noaptea trecută, în centrul Capitalei. Peste o mie de bucureșteni au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile față de președintele Traian Băsescu și Guvernul Boc. Printre manifestanții care au protestat calm, s-au inflitrat și membri ai galeriilor echipelor de fotbal din Capitală.

O tânără din Cumpăna își ademenea clienții cu un masaj erotic, apoi îi jefuia împreună cu prietenul său

„Tânără, atrăgătoare, ofer masaj la domiciliu. Îți garantez că vei pleca mulțumit”. Așa suna anunțul prin care o tânără din Cumpăna își ademenea clienții într-un apartament din Constanța. Numai că, odată ajunși aici, bărbații erau tâlhăriți de prietenul ei, care apărea din senin și făcea o criză de gelozie.

Ion Iliescu a trecut cu bine de intervenția endoscopică

Fostul președinte al României Ion Iliescu se simte bine după operația la care a fost supus în această dimineață. Medicii Spitalului Elias din Capitală spun că fostul șef al statului este în afara oricărui pericol, însă va mai rămâne internat o zi sau două.

Țările europene ar putea intra în colaps, avertizează FMI

FMI ar putea revizui în scădere previziunile de creștere economică mondială pentru 2012. Ipoteza a fost lansată, astăzi, de directorul adjunct al Fondului, David Lipton.

Băiatul de 7 ani, lovit vineri de două mașini, a murit la spital

A pierdut lupta cu moartea! Copilul de șapte ani care a ajuns, vineri, în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență Constanța a decedat în această dimineață.

Premierul Emil Boc nu are curajul să stea de vorbă cu protestatarii, preferă să apară la televizor

Trei zile de foc în stradă i-au trebuit premierului să scoată capul din Palatul Victoria și să apară în fața românilor. Chiar dacă am avut până acum cele mai violente manifestări din ultimii ani prim ministrul nu a avut curajul să apară în mijlocul protestatarilor, ci doar la televizor. De acolo a îndemnat la dialog.

Atenție: și-a revenit Phelps!

Michael Phelps este de neoprit în 2012! Americanul l-a învins aseară pe rivalul și prietenul său Ryan Lochte în finala de la 200 metri liber în cadrul Grand Prix-ului de la Austin!

Primele „victime” la Australian Open

Nici nu a început bine primul turneu de Grand Slem al anului, Australian Open că doi români au părăsit deja competiția de la Antipozi. Constănțeanca Simona Halep a cedat în fața Paulei Ormaechea din Argentina, în timp ce Victor Hănescu a fost învins de germanul Tobias Kamke. Primii favoriți calificați în turul doi la Melbourne au fost bielorusa Victoria Azarenka, chinezoaica Na Li și argentinianul Juan Martin Del Potro.

CS Volei Tomis 2004, obligată să câștige la Baku

Tomis 2004 va susține mâine la Baku ultimul meci din Grupa D a Ligii Campionilor, împotriva lui Azerrail. După meciul din campionat cu CSM Sibiu, constănțencele au plecat ieri dimineață spre Azerbaijan, direct din București.

Ana Porgras, retragere la numai 18 ani

Veste șoc în lumea gimnasticii! Campioana mondială din 2010, Ana Porgras și-a anunțat retragerea la numai 18 ani. Sportiva legitimată la CS Farul Constanța era considerată una din marile speranțe ale României la cucerirea unei medalii olimpice, în această vară, la Londra.

Cei doi tineri care au lăsat însărcinate două surori minore au fost arestați preventiv

Ambii sunt acuzați de întreținere de relații sexuale cu minori. Decizia instanței nu este definitivă și a fost deja atacată cu recurs. Cei doi viitori tați, de 17 și 18 ani, au fost audiați, la sfârșitul săptămânii trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Și-au recunoscut faptele, însă au declarat că totul s-a petrecut atât cu consimțământul celor două fete, cât și cu cel al familiilor lor.

Alb, crem și roșu la Gala Golden Globes Awards

Au fost culorile-vedetă purtate de starurile feminine la gala Globul de Aur 2012. Nu puține au fost starurile care au făcut furori pe covorul roșu, unde au etalat siluete, dar și ținute demne de invidiat.

Ion Iliescu a fost operat și se simte bine - update

Președintele Ion Iliescu a trecut cu bine de operația la care a fost supus în această dimineață la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit medicilor, el ar putea părăsi unitatea sanitară în cel mult trei zile. Intervenția chirurgicală, care a durat o jumătate de oră și a constat în îndepărtarea unui polip de pe colon, trebuia să aiba loc în luna decembrie, dar Ion Iliescu a decis să o amâne după sărbători.

Proteste violente în Capitală - update

Foc, sânge și violențe extreme, noaptea trecută, în centrul Capitalei. Peste o mie de bucureșteni au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile față de președintele Traian Băsescu și Guvernul Boc. Dar unii protestatari s-au desprins din mulțimea care manifesta pașnic în Piața Univeristății, și s-au dedat la acte de huliganism. În încercarea de a restabili ordinea, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Aproape 60 de persoane au fost rănite, majoritatea manifestanți.