luni, 18 iunie 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 17.11.2017

Cinci pentru EURO 2018! Mățan & comp visează la calificare

”Suntem mai instruiți, nu neapărat mai fotbaliști. Domnul Hagi ne-a instruit foarte bine”, spune noua vedetă a selecționatei sub 19 ani a României, Alexandru Mățan. Cei cinci jucători de la Viitorul care au pus umărul la calificarea tricolorilor în Turul de Elită al Campionatului European au reintrat de astăzi în programul campioanei României, la Ovidiu.

O provocare numită Magdeburg. George Buricea: 'Sperăm la un rezultat bun'

Debutantă în Europa în acest sezon, Dobrogea Sud își măsoară forțele cu un gigant al handbalului german, Magdeburg. Miza este calificarea în grupele Cupei EHF, a doua competiție ca valoare după Liga Campionilor. Constănțenii au plecat în Germania, pentru meciul tur, programat duminică, de la ora 16.00. HCDS și-a aflat și adversarul din optimile Cupei României: Politehnica Iași.

Ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Care a fost rezoluția dată împotriva statului paralel

Ședința Comitetului Executiv Național al PSD s-a încheiat astăzi cu adoptarea în unanimitate a unei rezoluții în care PSD acuză statul paralel că folosește instituții și fonduri publice pentru a prelua puterea. Totodată, liderii social democrați arată cu degetul spre președintele României, Klaus Iohannis, care a permis comiterea de abuzuri. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în urma discuțiilor de astăzi s-a luat decizia ca filialele județene de partid să aibă libertatea organizării de mitinguri.

Legea vaccinării, contestată de parlamentari. Controverse acerbe între părinți

Amenzi colosale, decăderea din drepturile părintești sau chiar închisoarea. Sunt măsurile care ar putea fi luate împotriva părinților care refuză să își imunizeze copiii. Vorbim depre prevederile legii vaccinării care a trecut rapid de Senat și a ajuns în Camera Deputaților, for decizional unde nu a fost încă adoptată. Deputatul de Constanța Cristina Dumitrache, alături de alți parlamentari contestă vehement obligativitatea vaccinării. Împreună trag un semnal de alarmă după ce au depus mai multe amendamente legii.

CONSTANȚA. Număr alarmant de nașteri premature!
De Andreea Bajdechi 17 noiembrie 2017

Constanța se află în top 10 al orașelor din România cu cele mai multe nașteri premature. Este un bilanț trist, dar este realitatea de care au parte medicii de la Spitalul Clinic Județean Constanța. Cum numărul copiilor născuți înainte de termen este extrem de mare, secția de Neonatologie duce lipsă de dotări și echipamente de specialitate. Medicii speră însă ca această problemă să fie rezolvată până la sfârșitul anului viitor cu sprijinul unor fundații care i-au ajutat și cu alte ocazii.

ATENȚIE la capcanele de la rafturi! Protecția Consumatorului avertizează asupra tentativelor de fraudă!

Obișnuiți să se bucure de reducerile de Black Friday, mulți români au pus bani deoparte ca să își cumpere tot ce își doresc. Cuprinși de febra cumpărăturilor, aceștia nu s-au gândit și la capcanele întinse de escrocii infiltrați în sistem.

BLACK FRIDAY. Vânzări record înregistrate astăzi!

Dacă în America încă se fac pregătiri pentru Black Friday, la noi deja se numără bilanțul vânzărilor explozive de peste zi. O mașină de peste 100 de mii de euro a fost vândută dis de dimineață, iar goana după reduceri nu i-a oprit pe consumatori să depășească cele 200 de milioane de lei, totalul de vânzări estimat de specialiști pentru anul 2017.

Sorin Strutinsky arestat în baza unor stenograme falsificate

Interceptările din dosarul pe care DNA i l-a făcut omului de afaceri Sorin Strutinsky au fost modificate grosolan: “deci sunt” a devenit “cinci sute de mii”, “până mai facem și socoteli” s-a transformat în “până mai facem și un hotel”, “ce lucrezi?” a fost transcris “la cine te-ai dus?”, “s-ar putea să nu poată” a ajuns “s-ar putea să-ți pară rău”, iar “Da, am” a fost modificat în “Da, am luat”.

Târgul Ghidul Miresei are loc în acest weekend la Pavilionul Expozițional Constanța

Pentru viitorii miri, organizatorii au pregătit oferte speciale, la prețuri atractive.

Turneu de baschet 3x3 la City Park Mall!

Cel mai tare turneu de baschet 3x3 al iernii are loc în acest weekend la City Park Mall Constanța! Evenimentul FIBA Endorsed este organizat de Asociația Județeană de Baschet Constanța.

Zeci de câini periculoși, pentru lupte ilegale, descoperiți în curtea unui interlop! GALERIE FOTO

Totodată, bărbatul a fost și sancționat cu amendă, în valoare de 1.000 lei, pentru contravenția de creștere și deținere de câini din categoria celor supuși înregistrării, de proprietari care au suferit condamnări contra persoanei, în conformitate cu prevederile legii OUG 55/2002 privind regimul de detinere al câinilor periculosi sau agresivi.

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE la Constanța! Persoane ÎNȘELATE în urma unor lucrări de reparații la acoperișuri - 9 bărbați REȚINUȚI!

Au fost vizate 12 persoane fizice și două persoane juridice, bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, precum și de comiterea unor fapte de înșelăciune, șantaj și evaziune fiscală.

ANM: Ciclonul Olaf nu mai ajunge în România, dar 'Peter' îi ia locul. Cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare

Ciclonul "Olaf" care ar fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă s-a stins și un alt ciclon, denumit "Peter", îl va înlocui, potrivit meteorologilor ANM.