marţi, 19 martie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 19.01.2014

Lucian Bute a fost învins la Montreal, de Jean Pascal

Lucian Bute a ratat șansa de a cuceri centurile WBC Diamond și NABF. Românul a pierdut la puncte meciul disputat în compania canadianului Jean Pascal, în această dimineață, la Montreal. Spectatorii din arena Centre Bell au asistat la o partidă catalogată de mulți mai degrabă plictisitoare, în care adversarul românului a stat mult mai bine în ring și a profitat din plin de ezitările acestuia. A fost a doua înfrângere din cariera de profesionist a lui Lucian Bute.

Danemarca face legea la Campionatul European de handbal masculin: a învins Spania cu 31-28

Campioana Europei dă ora exactă în handbalul masculin! Danemarca a învins aseară cu 31-28 campioana mondială, Spania, în primul mare derby de la EURO 2014, confirmând că este principala favorită la titlu. Macedonia lui Branko Angelovski a pierdut cu Ungaria, scor 25-31, și păstrează șanse teoretice la un loc în semifinale. Jucătorul lui HCM Constanța este singurul handbalist din Liga Națională a României prezent la EURO.

Simona Halep joacă în această noapte cu Jelena Jankovic în „optimi” la Australian Open

Dacă în această dimineață i-am ținut pumnii strânși lui Lucian Bute, în această noapte avem emoții pentru Simona Halep! Constănțeanca joacă în „optimi” la Australian Open cu Jelena Jankovic. Dacă se va impune, Halep va accede pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam.

Ciprian Marica a înscris un gol în meciul Getafe - Real Sociedad încheiat la egalitate, scor 2-2! Vezi mai jos reușita românului!

Ciprian Marica a marcat astăzi pentru Getafe la meciul de pe teren propriu cu Real Sociedad din Primera Division. Atacantul român a înscris atunci când echipa sa era condusă cu 2-0! S-a terminat în cele din urmă 2-2.

„Trofeul Telegraf” a continuat cu partide extrem de spectaculoase. Vezi mai jos rezultatele!

Au fost goluri pe bandă rulantă, execuții de efect, ambiții mari și orgolii pe măsură. De toate acestea au avut parte spectatorii prezenți ieri în Sala Sporturilor din Constanța, la meciurile Trofeului “Telegraf”. Turneul a continuat cu 16 meciuri din faza grupelor.

Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open! Vezi aici cum l-a parodiat pe Becker!

Novak Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open, după ce a trecut în trei seturi de italianul Fabio Fognini. Sârbul pare invincibil: nu a pierdut până acum nici măcar un set! În „sferturi”, „Nole” se va duela cu elvețianul Stanislas Wawrinka.

Fotografii spectaculoase: insecte fotografiate în cele mai mici detalii GALERIE FOTO

Aceste creaturi care par să aparțină altei galaxii nu sunt altceva decât niște insecte banale fotografiate cu măiestrie de un indonezian. Colecția foto cuprinde albine, furnici și libelule, toate prezentate la scară microscopică.

Două sute de mii de ucraineni au protestat la Kiev

Statele Unite au amenințat Ucraina cu sancțiuni, dacă vor continua ciocnirile violente dintre protestatari și forțele de ordine. Violențele care au izbucnit, ieri, în timpul unui protest uriaș împotriva unei legi care prevede pedepse mai dure pentru demonstranți, s-au soldat cu rănirea a peste 100 de persoane. Președintele ucrainean a promis înființarea unei comisii care să soluționeze criza politică din țară.

Un american “cucerește” valurile chiar dacă a rămas fără un picior

Până și cei mai experimentați surferi din lume stăpânesc cu greu valurile, iar fotografierea unor momente spectaculoase este uneori și mai dificilă

România a câștigat prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin, pe echipe, care a avut loc la Doha, în Qatar

România a câștigat prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin, pe echipe, care a avut loc la Doha, în Qatar. Fetele noastre au învins în finală China, cu scorul de 19 la 18.

SUA continuă spionarea străinilor

Statele Unite nu vor renunța la spionarea străinilor. Declarația aparține chiar președintelui american. Într-un interviu acordat televiziunii publice germane ZDF, Barack Obama a subliniat, însă, că Angela Merkel nu are de ce să-și facă griji, fiindcă telefoanele sale mobile nu vor fi ascultate de agenția de informații NSA.

Playboy a dat în judecată Harper's Bazaar pentru publicarea unor fotografii cu Kate Moss
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Revista Playboy a dat în judecată, vineri, compania Hearst Communications, care editează publicația Harper's Bazaar, susținând că aceasta a publicat în mod neautorizat o serie de fotografii în care fotomodelul Kate Moss apare în ipostaze îndrăznețe, informează contactmusic.com.

Ellen DeGeneres, desemnată personalitatea TV a anului 2014, în SUA
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Vedeta de televiziune Ellen DeGeneres se situează, pentru a doua oară consecutiv, pe primul loc în topul celor mai îndrăgite personalități din industria de televiziune nord-americană, fiind urmată în clasament de actorul Mark Harmon, din serialul "NCIS", difuzat pe CBS.

Helen Mirren va primi titlul de femeia anului din partea Universității Harvard
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Actrița britanică Helen Mirren va primi, pe 30 ianuarie, premiul Hasty Pudding pentru femeia anului, din partea secției de teatru a Universității Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea, informează contactmusic.com.

Tragedie la Cernavodă! Cinci persoane, printre care doi copii, au murit după ce au plonjat cu mașina de pe un pod. Un alt copil este dat dispărut GALERIE FOTO

Tragedie fără margini într-o familie din Constanța. Cinci persoane, printre care și doi copii de 5 și 11 ani, au murit într-un accident cutremurătror după ce mașina în care se aflau a căzut în Canalul Dunăre – Marea Neagră, în apropierea localității Cernavodă. Rudele victimelor spun că în autoturism s-ar fi aflat și un băiețel de 10 ani, pe care însă pompierii nu l-au găsit. Ar fi reușit să iasă din mașină, însă n-a avut nicio șansă în fața apei reci și a fost luat de curenți.

Poveștile de război ale unui veteran de 100 de ani

Fost prizonier în Kazahstan, un veteran de război vrâncean a împlinit, astăzi, 100 de ani. Grigore Stoica mărturisește că este un miracol să trăiești un secol, după ce treci printr-un război și prin lagărele rusești. A avut viață grea, dar acum îi mulțumește Celui de Sus că are mintea limpede și pe cei dragi aproape.

Adrenalină la Tulcea! Italienii Tempestini și Campedelli au testat traseele de la Raliul Deltei, alături de frumoasa vedetă TV Gina Pistol!

Raliul Deltei revine și în acest an în calendarul Campionatului Național de Raliuri. Chiar dacă etapa de la Tulcea este programată la sfârșitul lunii mai, primele echipe au testat deja traseele din probleme speciale. Mai mult, pentru a încinge atmosfera de lucru, unul dintre copiloții lui Simone Campedelli a fost vedeta TV, Gina Pistol!

Un tânăr sfidează moartea în timp ce escaladează un pod

Un tânăr din Kiev, cunoscut sub pseudonimul Mustang Wanted, este celebru datorită unei pasiuni care îl poate costa viața în orice clipă. Acesta obișnuiește să se cațere pe cele mai înalte clădiri, pe poduri și macarale fără niciun fel de sistem de siguranță.

O clădire de birouri din Ilfov s-a făcut scrum

Un incendiu puternic a transformat în cenuță o clădire de birouri a unui complex rezidențial, azi-noapte, în Ilfov. Misiunea pompierilor a fost extem de dificilă, întrucât în zonă nu erau surse de apă. Nu există răniți, însă militarii nu au reușit să salveze mare lucru.

Verdețuri la prețuri de vară în piețele din Constanța

Cea mai caldă lună ianuarie din ultimii 19 ani, așa cum au decretat-o meteorologii, aduce și vești bune, nu doar necazuri pentru agricultori. Facturile la cei cu gaze sunt mai mici, în medie cu 20 la sută, primăriile și drumarii fac economii pentru că nu au ce deszăpezi, iar în piețe se găsesc deja verdețuri la prețuri ca în toiul verii. Unde mai pui că și ghioceii au ieșit cu două luni mai devreme, spre bucuria cumpărătorilor.

Cu haina la ofertă de la mall, la croitor

De mai bine de două săptămâni, vitrinele marilor magazine au început să afișeze reduceri. Au micșorat prețurile la îmbrăcăminte și încălțăminte treptat, iar acum le-au scăzut chiar și cu 70 la sută. Pentru că unele oferte sunt greu de refuzat, unii ajung să-și cumpere piese vestimentare chiar și cu două numere mai mari, ca apoi să le ducă la croitorie.

Cod Galben de ceață în județul Constanța

Ceața a pus din nou stăpânire pe Constanța. De câteva ore bune, traficul se desfășoară cu dificultate, iar porturile sunt deja închise. De acest fenomen nu vom scăpa nici mâine, când se anunță 15 grade Celsius. De la jumătatea săptămânii viitoare însă, specialiștii spun că se va răci serios la Constanța unde vom avea temperaturi negative.

Emma Thompson a ales confortul unor sandale fără toc la gala premiilor SAG

Pe lista nominalizărilor pentru cea mai bună actriță la premiile Screen Actors Guild s-a aflat și Emma Thompson pentru rolul pe care îl interpretează în filmul “Saving Mr. Banks”.

Johnny Depp s-a logodit cu Amber Heard
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Actorul Johnny Depp s-a logodit cu iubita lui, actrița Amber Heard, oferindu-i acesteia un inel de logodnă în ajunul Crăciunului, potrivit unor surse.

Primarul din Fundeni, prins la braconat

Un primar gălățean a fost prins...la braconaj. Manuel Lupu, edilul comunei Fundeni, se afla cu două persoane pe Fondul de Vânătoare Nămoloasa.

Două cutremure, la diferență de 8 ore, în Vrancea

Două noi cutremure s-au produs, în această dimineață, în zona Vrancei. Primul, cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter a avut loc la ora trei dimineața, la o adâncime de 123 de kilometri.

Gwen Stefani va avea un băiețel
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Cântăreața Gwen Stefani, aflată însărcinată cu cel de-al treilea său copil, a dezvăluit vineri că urmează să nască un băiețel.

Frumusețe și stil la gala premiilor SAG GALERIE FOTO

Ținute de gală ale vedetelor de la Hollywood au putut fi văzute, aseară, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor oferite de Sindicatul Actorilor Americani (Screen Actors Guild Awards).

Nani Roma la clasa auto și Marc Coma la moto au câștigat Raliul Dakar!

Spectacolul Raliului Dakar a ajuns la final. Nani Roma la clasa auto și Marc Coma, la moto, sunt învingătorii competiției.

Steaua București – FC Luzern, 0-1, în al treilea amical al iernii pentru “roș-albaștri”

Steaua a pierdut al treilea amical al iernii, disputat aseară în cantonamentul din Spania. Campioana României a fost învinsă cu scorul de 1-0 de echipa elvețiană FC Luzern. Două înfrângeri și un egal, acesta este bilnațul de până acum al ”roș-albaștrilor” în stagiul de pregătire de la Marbella.

Surpriză de proporții la Australian Open: Serena Williams, eliminată în optimile de finală, de Ana Ivanovic!

Surpriză de proporții la Australian Open! Liderul clasamentului mondial, Serena Williams, a fost eliminată în optimile competiției de sârboaica Ana Ivanovic, cap de serie numărul 14.

Un polițist și-a ucis toată familia, apoi s-a sinucis

Un polițist din statul american Utah și-a împușcat mortal soția, cei doi copii și soacra, apoi și-a pus el însuși capăt zilelor. Anchetatorii nu-și explică încă motivele gestului extrem, mai ales că familia doar ce se întorsese dintr-o vacanță la Disneyland.

Iubita lui Hollande, Valerie Trierweiler, externată

Partenera oficială a președintelui francez a fost externată, după opt zile petrecute în spital. Ea le-a mulțumit, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, celor care au sprijinit-o și au încurajat-o în perioada cât a fost internată.

Compromisuri pentru Geneva 2

Coaliția Națională Siriană, cel mai important grup care i se opune președintelui Bashar al-Assad, a acceptat să trimită o delegație la conferința de pace Geneva 2, ce are ca scop găsirea de soluții politice la războiul civil din Siria. Liderul Coaliției Naționale Siriene a declarat că unicul obiectiv al opoziției este să scape de liderul de la Damasc.

Ambasadorul României în Belgia, țintă pentru hoți

Percheziții în această dimineață în în Ilfov, Giurgiu dar și în Capitală. Polițiștii au reținut 25 de suspecți, învinuiți că ar fi spart 20 de vile de unde au furat bunuri în valoare de peste un milion și jumătate de lei. Printre locuințele călcate de hoți se numără și locuința din Străulești a ambasadorului României în Belgia.

Baie pentru spălarea păcatelor într-un râu înghețat

Rușii au înfruntat temperaturi extrem de scăzute pentru a respecta tradiția de Bobotează. În urmă cu o zi, ei s-au îmbăiat într-un râu plin cu gheață, pentru a sărbători Botezul Domnului. Obiceiul a fost respectat și de locuitorii stațiunii Soci, acolo unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Iarnă din acest an.

Bătrână tâlhărită într-o farmacie din Constanța

O bătrână a fost tâlhărită ieri dimineață chiar în incinta unei farmacii din zona Spitalului de Urgență, în care intrase ca să-și cumpere medicamente. Un tânăr s-a apropiat de ea și i-a smuls geanta în care avea 300 de lei, actele dar și un telefon mobil. Farmacistele au sunat la 112.

Kim Kardashian și Kanye West se vor căsători în vara acestui an
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Kim Kardashian și Kanye West s-au logodit pe 21 octombrie, ziua în care starleta împlinea 33 de ani, și au împreună o fetiță în vârstă de șapte luni, North West, informează dailymail.co.uk.

Taxiul londonez, alternativa pentru limuzina de nuntă

Un taxi londonez circulă pe străzile Clujului. Cei care au adus mașina din Marea Britanie spun că sunt vor să o închirieze pentru evenimente speciale, nicidecum să facă taximetrie.

Lacul lebedelor. Feerie cu regii baletului pe gheață

Scena Sălii Palatului din Capitală a înghețat seara trecută sub privirile a 4 mii de spectatori. Și asta nu din cauza frigului ci a unui spectacol feeric oferit de Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg – fără concurență în lume. Pentru a face posibilă această reprezentație, organizatorii au adus pe scena din Capitală două tone și jumătate de gheață naturală.

Confruntări violente în Piața Taksim din Istanbul

Poliția turcă a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa sute de oameni care au protestat, aseară, în Piața Taksim din Istanbul față de intenția Guvernului de a înăspri măsurile de control a rețelei de internet.

Temperaturi record pentru luna ianuarie

Dimineața zilei de 19 ianuarie a adus un record de temperaturi în nord-vestul țării. 13 grade Celsius cu plus au fost la primele ore ale dimineții în Oravița, 12 la Reșița și 9 grade Celsius la Oradea. Cald este astăzi și la munte.

Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, afectată recent de fulgere, va fi restaurată
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, situată pe vârful Muntelui Corvocado, a fost afectată de fulgere, joi, în timpul unei furtuni puternice, și urmează să fie restaurată, conform independent.co.uk.

Warner Bros. amână lansarea filmului cu Superman și Batman pentru anul 2016
De Mediafax 19 ianuarie 2014

Studiourile Warner Bros. au amânat, pentru mai 2016, data de lansare a filmului care îi va aduce pentru prima dată împreună pe marele ecran pe eroii de benzi desenate Superman și Batman și care va fi o continuare a lungmetrajului "Man of Steel: Eroul", de Zack Snyder.

Concertele live ale lui Bruce Springsteen vor putea fi descărcate online
De Mediafax 19 ianuarie 2014

"Aș dori să fac lucrurile mai accesibile pe internet (...). De fapt, cred că în acest turneu, vom oferi spectatorilor posibilitatea să vină, să cumpere o brățară și să obțină o copie a concertului din seara respectivă. Să sperăm că vom putea face acest lucru la un nivel calitativ foarte bun", a declarat Bruce Springsteen într-un interviu acordat postului public de radio american NPR, potrivit site-ului nme.com.

“Păunul care dansează”. Cel mai nou terminal al aeroportului din Mumbai
De Mediafax 19 ianuarie 2014

După șapte ani cu numeroase piedici și întârzieri, cel mai nou terminal al aeroportului din Mumbai este gata să fie dat în folosință, relatează bbc.co.uk. Începând din luna februarie, terminalul va reprezenta punctul de sosire pentru pasagerii tuturor zborurilor internaționale și punctul de plecare pentru cursele externe.

Dennis Rodman s-a internat într-un centru de dezalcoolizare

Dennis Rodman s-a internat într-o clinică de dezalcoolizare, unde va petrece aproximativ o lună. Inițiativa fostului baschetbalist american vine la puțin timp după ce ieșirea nervoasă pe care a avut-o în timpul unui interviu oferit postului TV CNN.

Filmul "American Hustle", marele câștigător la gala premiilor Sindicatului actorilor americani

Aseară au fost decernate premiile Sindicatului Actorilor Americani. "American Hustle" a fost marele câștigător al galei desfășurate în Los Angeles, unde Cate Blanchett și Matthew McConaughey au fost premiați la categoriile “Cea mai bună actriță” și, respectiv, "Cel mai bun actor". Ceremonia s-a desfășurat pe fondul unui scandal declanșat la Hollywood: copii confidențiale pe suport DVD ale unor filme trimise juraților de la Oscar pentru evaluare au fost piratate.

Lucian Bute a fost învins de Jean Pascal

La Pechea e ca la Montreal: tensiune maximă la meciul pe care Lucian Bute l-a disputat împotriva haitianului Jean Pascal, pentru Centura de Diamant a WBC. Din păcate, Bute a pierdut meciul la puncte. Pe tot parcursul duelului, fanii l-au încurajat, iar primul lui antrenor, Felix Păun, și campionul european Cristian Ciocan, chiar au încercat să-l ajute cu indicații de la distanță.