miercuri, 17 iulie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 19.05.2013

Serena Williams a câștigat turneul WTA de la Roma

Serena Williams este noua campioană la Roma! Americanca a învins-o categoric în finală pe bielorusa Victoria Azarenka, în două seturi!

Care este asemănarea între snooker și fotbal? Urmăriți această știre!

Se întâmplă și la case mai mari. În Bundesliga, la meciul de sâmbătă, dintre Fraiburg și Schalke, 1 la 2, gazdele și-au dat un autogol care a stârnit râsete.

Duminică s-au încheiat întrecerile trofeului „Tomis” la yahting

Duminică s-au încheiat în Portul Tomis din Constanța întrecerile celei de-a 52-a ediții a competiției internaționale de yahting, „Trofeul Tomis”.

Intră și vezi cum au sărbătorit campionii de la HCM Constanța câștigarea Cupei României!

”Unu, doi, trei, patru, Cupa si Campionatul!” A fost scandarea care a răsunat în Sala Sporturilor din Brașov la sfârșitul unui sezon în care HCM Constanța a demonstrat că este, cu adevărat, cea mai bună echipă din handbalul masculin românesc.

Rafael Nadal a câștigat turneul de la Roma!

Finală fără istoric la turneul de tenis de la Roma! Rafael Nadal s-a impus categoric în fața elvețianului Roger Federer, în două seturi, și a triumfat astfel pentru a șaptea oară pe zgura italiană.

CVM Tomis a reușit a 2-a victorie la Campionatul Național de volei rezervat juniorilor

Juniorii de la CVM Tomis au repetat succesul de sâmbătă. În cel de-al doilea meci al Turneului final al Campionatului Național de volei rezervat juniorilor, elevii pregătiți de Răzvan Parpală și Iulian Rădulescu s-au impus în fața celor de la CSS Buzău cu scorul de 3-0.

Câștigătorii Regatei de Yachting din Constanța au fost premiați

Două zile de concurs pe mare la Trofeul Tomis la yachting s-au terminat astăzi cu premierea căștigătorilor. Locurile fruntașe au fost împărțite de sportivii români cu cei veniți din străinătate.

Bărbat împușcat în picior după ce a aruncat cu pietre în polițiștii din Medgidia

Cu un tupeu inimaginabil, trei indivizi din Medgidia au atacat cu pietre doi polițiști aflați în misiune. Încercau să-l facă scăpat pe unul dintre ei, suspectat că ar fi comis un furt, noaptea trecută. Polițiștii s-au apărat, au deschis focul și l-au împușcat pe unul dintre agresori.

Record pentru demolarea unui pod în China

Imagini spectaculoase vin din China, unde un viaduct lung de 3.5 kilometri a fost demolat în doar câteva secunde. Acțiunea a stabilit un record pentru cel mai mare pod din beton armat demolat vreodată în această țară.

Portul Constanța, vizitat de 43 de ambasadori

Unii l-au comparat cu Singapore, alții au spus despre el că este Rotterdamul Mării Negre, dar oricare ar fi fost comparația, impresia a fost una puternică la prima întâlnire cu Portul Constanța.

Munții Himalaya au mai luat o viață de alpinist

O nouă tragedie pe Himalaya, acolo unde timișoreanul Horia Colibășanu încearcă, în premieră națională, să cucerească vârful Lhotse.

O bucată din lemnul Sfintei Cruci a ajuns la Constanța

Nu mai e mult până la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu această ocazie a fost adusă, astăzi, la Constanța, de la mănăstirea Cutlumuș, aflată pe Muntele Athos, o bucată din lemnul Sfintei Cruci, descoperit de Împărăteasa Elena.

O nouă lansare de rachetă detectată în Coreea de Nord

Coreea de Nord își continuă manevrele militare. Centrul de informații de la Seul a anunțat că regimul comunist a lansat astăzi o nouă rachetă, cu rază scurtă de acțiune. Ieri, Phenianul a efectuat trei tiruri similare.

Siria își îndreaptă rachetele către Israel

Președintele sirian se pune la adăpost. Potrivit publicației Sunday Times, Bashar al-Assad a dat ordin trupelor sale să desfășoare rachete de tip sol-sol care să fie îndreptate împotriva Israelului.

Mii de turiști și-au luat porția de relaxare la mare în acest week-end

Între o plimbare cu vaporașul pe lac, câteva minute de relaxare pe un sezlong sau o baie răcoroasă în mare, turiștii au avut de unde alege.

Trei ciobani au murit intoxicați cu monoxid de carbon

A fost o zi neagră pentru localnicii unei comune din județul Gorj. Trei ciobani, printre care și un băiat de numai 16 ani, au fost găsiți fără suflare în încăperea în care dormeau.

Militari români, răniți în Afganistan

Patru militari români ce fac parte din Batalionului 2 Manevră "Yelow Scorpions" au fost răniți în Afganistan. Blindatului în care se aflau s-a răsturnat.

Tinerii interpreți au fost premiați la Cumpăna în cadrul festivalului ”Dor de cânt românesc”

O doină ne face sufletul să plângă, o horă ne umple inimile de bucurie, iar o voce de copil care interpretează un cântec popular ne face să ne amintim cât de frumoasă este tradiția românească și cât de valoroasă.

Prima fabrică de miere din Dobrogea, inaugurată la Limanu

Comuna Limanu din județul Constanța este locul de unde mierea românească va pleca spre toate colțurile lumii. Asociația Apicultorilor din Constanța a transformat un grajd abandonat într-una dintre cele mai moderne fabrici din Europa.

Dinamo, teoretic ieșită din cursa pentru Europa!

Dinamo este foarte aproape de a rata calificarea în Europa! „Câinii Roșii” au pierdut la Vaslui, scor unu la patru, și sunt la cinci puncte de ultimul loc care duce în Europa League cu două etape înainte de căderea cortinei peste Liga Întâi!

Nadal-Federer, finala de la Roma

Turneul de tenis de la Roma va avea parte de o finală de vis! Rafael Nadal a trecut ieri în semifinale de Tomas Berdych, în timp ce Roger Federer l-a învins pe Benoit Paire. Cei doi se vor întâlni astăzi, în ultimul act al Mastersului italian.

David Beckham a izbucnit în plâns la ultimul meci pe teren propriu al lui PSG!

Campioana Franței, Paris Saint-Germain, a sărbătorit alături de suporteri, pe Parc Des Princes, la finalul partidei cu Brest, câștigarea titlului din Ligue Une. Fanii și jucătorii și-au luat adio și de la David Beckham, cel care a anunțat că se va retrage din activitate la finele acestui sezon.

Fanii lui Atletico au sărbătorit alături de jucători victoria cu Real Madrid din finala Cupei Regelui

Nebunie la Madrid! Jucătorii si staff-ul lui Atletico au ieșit pe străzile orașului pentru a sărbători împreună cu fanii victoria fabuloasă din finala Cupei Regelui în fața lui Real Madrid, scor 2-1.

Bundesliga s-a încheiat, Marica este calificat în Liga Campionilor!

Echipa lui Ciprian Marica va juca în Champions League în sezonul viitor! Schalke a învins pe Freiburg cu doi la unu și a terminat pe patru în Germania! Borussia Dortmund a pierdut cu același scor meciul cu Hoffenheim, în timp ce adversara sa din finala Ligii, Bayern Munchen, a învins Borussia Monchengladbach cu patru la trei!

Târg al organizațiilor non-guvernamentale, organizat la București

“Cine schimbă azi o stradă, mâine schimbă-o țară-ntreagă”. Este deviza sub care peste 150 de Organizații Non Guvernamentale participă weekendu-ul acesta la ONG Fest.

Zilele comunei, serbate la Mircea Vodă cu cântec, joc și voie bună

Cântec, joc și voie bună în comuna Mircea Vodă! Cu mic cu mare, localnicii au sărbătorit ieri zilele localității.

Prinși de polițiști după ce au furat cutia milei

Patru adolescenți de etnie maghiară sunt cercetați pentru furt după ce au intrat într-o capelă din Complexul baroc de la Șumuleu, și au furat cutia milei în care erau 40 de lei.

Accident auto provocat de un șofer nervos pe fosta soție

Un șofer nervos a fost la un pas să provoace un dezastru, azi dimineață, în stațiunea Saturn. A scăpat mașina de sub control într-o curbă și s-a oprit în două autoturisme parcate în fața unui restaurant.

Premiu fabulos câștigat la loteria americană Powerball

Câștigătorul jackpotului loteriei Powerball din Statele Unite este din Florida și s-a ales cu 590 de milioane de dolari. Potrivit Reuters, numerele câștigătoare au fost 10, 11, 13, 14, 22 și 52.

Accident grav în timpul unei parade din Statele Unite

O paradă organizată în Statele Unite s-a încheiat tragic după ce un șofer a intrat cu mașina în oamenii strânși la eveniment. 60 de persoane au fost rănite, iar trei dintre acestea au fost transportate în stare critică la spital.

Proteste violente pe străzile Ankarei

Cel puțin trei oameni au fost răniți în timpul unor proteste anti-guvernamentale desfășurate ieri după-amiază în capitala Turciei.

Artele marțiale și matematica, disciplină pentru trup și minte

Sute de elevi din mediul rural din județul Constanța s-au duelat ieri în cifre în cadrul celei de-a XI-a ediții a Concursului județean de matematică de la Cumpăna. Și iubitorii de arte marțiale au avut parte de un cadou așteptat.

Muzeele, atracția nopții trecute la Constanța

Muzeele au fost atracția absolută a nopții. Mii de oameni s-au așezat răbdători la coadă, unde au stat chiar și o oră, pentru a vizita gratis instituțiile de cultură. “Noaptea muzeelor” este un eveniment anual, organizat în toată Europa, care le permite oamenilor să le viziteze și noaptea, fără să plătească bilet.

Spectacol de dans al etniilor dobrogene la Târgul de Turism „Vacanța“

Spectacol de dansuri seara trecută în cadrul Târgului de Turism „Vacanța” ce are loc în aceste zile într-un mall din Constanța. Rând pe rând au ieșit la joc mai multe ansambluri ale diferitelor etnii din zona Dobrogei.

Danemarca a câștigat finala Eurovisionului din acest an

Emoții și bucurie seara trecută pentru Danemarca. Emmelie de Forest a câștigat ediția din acest an a concursului Eurovision.

Prima zi a concurusului internațional de yachting “Trofeul Tomis”

Astăzi, în Portul Tomis s-a dat startul în competiția internatională de yachting la care participa concurenți din 6 țari. Intrecerile au fost interesante și au adus satisfactie și sportivilor noștri, Ebru Bolat și Marcel Frangopol, care au obținut victoria la două clase.

SuperLiga Națională de rugby : U Cluj – RCJ Farul Constanța 22-34

Rugby Club Județean Farul Constanța s-a impus, sâmbătă, în deplasare, în fața formației CS U Cluj, scor 34 la 22. Elevii lui Mircea Paraschiv și Dan Badea au dominat meciul de la un capăt la altul, diferența pe tabelă fiind micșorată pe final de gazde, care au profitat de eliminarea lui Renaud Van Neel.

Juniorii de la CVM Tomis au învins cu 3-0 pe CSS Lapi Dej, în primul meci de la Campionatul Național de Volei

Club Volei Municipal Tomis a avut un start perfect la Turneul Final al Campionatului Național rezervat juniorilor. Elevii pregătiți de Răzvan Parpală și Iulian Rădulescu s-au impus astăzi în Sala Sporturilor din Constanța, cu scorul de 3-0 la seturi, în fața celor de la CSS LAPI Dej. În următorul meci CVM va întâlni pe CSS Buzău, mâine cu începere de la ora 16:00.

Halep a fost eliminată în semifinalele Mastersului de la Roma de Serena Williams

Aventura Simonei Halep la Roma s-a încheiat astăzi! Tenismena constănțeană a fost învinsă în semifinale de Serena Williams, numărul unu mondial, în două seturi, scor 6 la 3, 6 la 0.

Dincă Steriu a câșigat cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Biliard, zona Dobrogea

Centrul de distracții Lake View este și în acest weekend gazda biliardului spectacol. Cei mai buni jucători din Constanța s-au duelat în cadrul etapei a treia a Campionatului Național de biliard, zona Dobrogea.