duminică, 19 august 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 23.01.2018

Ministrul Finanțelor, clarificări despre Formularul 600!

Ne gândim să nu mai fie necesară depunerea Declarației 600 și plata să se facă pe bază de CNP. Sunt clarficările pe care le-a făcut astăzi, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, după ce ieri, Liviu Dragnea spunea că depunerea formularului se amână până la 1 martie. În același timp, ministrul a dat de înțeles și că s-ar putea reveni la plata de către angajator a contribuțiilor aferente veniturilor din activități independente.

CONSTANȚA. Elevii vor învățământ ca în Uniunea Europeană: 'Avem nevoie de predare modernă'

Ne dorim să învățăm lucruri practice, vrem o mai bună comunicare cu dascălul, iar metodele de pedare să fie similare cu cele din școlile cu tradiție ale Uniunea Europeană. O spun elevii constănțeni care, alături de profesori și mai marii din învățământ, încearcă să găsească soluții pentru ca la finalul anilor de școală, tinerii să poată avea abilități care să îi ajute să își găsească mai ușor un loc de muncă.

DRAMĂ! Ea este tânăra înjunghiată în coafor, de iubitul militar! Alexandra avea doar 25 de ani!

Alexandra Elena Marin este tânăra care a murit astăzi după ce a fost înjunghiată de iubitul său, într-un coafor din Titu, județul Dâmbovița. Alexandra avea doar 25 de ani. Cei doi aveau împreună o fetiță.

CONSTANȚA. Viorel a fost scos în viață din mașina groazei, dar a murit în spital, după luni de luptă! 'Ce căutai și tu în mașina aia kamikaze'

Viorel Popescu a scăpat cu viață din mașina groazei. Ajuns în comă la Spitalul Județean Constanța, bărbatul a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală. După luni de spitalizare, bărbatul a pierdut lupta cu moartea.

ROMÂNIA. Un bărbat a făcut mutație la 1.500 de cetățeni moldoveni într-o casă cu două camere! Acesta a fost reținut!
De Mediafax 23 ianuarie 2018

În total, în ultimii doi ani au fost semnate 1.489 de documente false, în urma cărora cetățenii străini au primit domiciliu.

CONSTANȚA. Accident spectaculos în Tomis 3! Un șofer a apăsat prea tare pedala de accelerație și s-a oprit în... semafor! GALERIE FOTO

Un șofer care s-a grăbit prea mult, a apăsat pedala de accelerație mai mult decât era necesar, asfel că a pierdut controlul volanului.

CONSTANȚA. Hoții de bancomate au mai dat trei lovituri!

Hoții de bancomate nu se lasă. După 4 lovituri date în județul Constanța, dar și două nereușite, noaptea trecută au ieșit din nou la prădat. Au încercat să fure un bancomat încastrat în peretele Casei de Cultură din Lumina. Și nu s-au oprit aici. Au pus ochii apoi pe un aparat pay point al unei firme din Constanța, dar și pe un altul de la un supermarket din Agigea. Din nefericire pentru ei, noaptea trecută, au plecat de peste tot cu mâna goală.

Justiția eșuată

Un important expert UE, Gary Cartwright a întocmit un raport prin care solicită nici mai mult nici mai puțin decât instituirea unui moratoriu prin care să se suspende extrădările către România. Și este doar începutul. Ceața de pe ochii oficialilor europeni începe să se ridice. Iar prima consecință este că majoritatea parlamentară este obligată nu să încetinească, ci să accelereze reformarea Justiției.

Daniel Dragomir: 'A venit vremea ca vocea noastră să se facă auzită'

Voi prezenta Clubului de presă și invitaților din cadrul instituțiilor europene adevărata față a statului paralel din România și a abuzurilor și ilegalităților comise împotriva românilor.

ANCHETĂ. O elevă a fost lovită cu PUMNII și PICIOARELE chiar în microbuzul școlar!

Pe imaginile care au apărut în spațiul public se vede cum, în timp ce se aflau în microbuzul școlar, un elev de 12 ani o lovește pe o colega sa.