duminică, 21 iulie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 23.06.2011

Casa Regală a României a refuzat să comenteze declarațiile președintelui Traian Băsescu

Traian Băsescu a renunțat aseară pentru scurt timp la împărțirea României, pentru a-l denigra pe Regele Mihai I. Opinia lui Băsescu nu este departe de cea a unui legionar contemporan, admirator al mareșalului Ion Antonescu, însă președintele ne-a obișnuit cu reacțiile sale. Casa Regală a României a refuzat să intre în discuții de mahala cu vremelnicul chiriaș de la Palatul Cotroceni, însă oameni de cultură, jurnaliști și istorici s-au simțit lezați și au reacționat dur. „Singurul rege pe care îl admiră Băsescu e regele Cioabă”, este de părere poetul Mircea Dinescu.

Arheologii egipteni au descoperit o ambarcațiune veche de 4500 de ani

Numită barca solară, în mitologia egipteană ambarcațiunea era cea destinată să îl transporte pe faraon în lumea de dincolo.

Fără români la Wimbledon

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat fără probleme în turul al treilea de la Wimbledon! „Nole” a trecut în trei seturi de sud-africanul Kevin Anderson. Din păcate am rămas fără români la Wimbledon: Simona Halep a fost învinsă de campioana en-titre Serena Williams, în timp ce Alexandra Dulgheru a pierdut în fața rusoaicei Svetlana Kusnetsova.

Membrii clanului condus de Segiu Băhăian și-au primit pedeapsa

Au ucis cu o cruzime greu de imaginat oameni ai străzii, de care s-au folosit pentru a se îmbogăți. Când nu au mai avut nevoie de ei, i-au îmbătat, pe unii i-au îngropat de vii, iar pe alții i-au aruncat în Canalul Dunăre Marea Neagră. Membrii clanului condus de Segiu Băhăian și-au primit astăzi pedeapsa pentru faptele lor. Băhăian va sta 26 de ani în închisoare.

Povestea lui Harry Potter apare online

Fanii celebrei serii de romane se vor putea bucura, din octombrie, de o experiență unică, grație scriitoarei J. K. Rowling, care a lansat un site gratuit de jocuri și de lecturi.

Abateri grave la Spitalul de Urgență Călărași, în cazul gravidei de 19 ani, care a murit luni

Conform raportului de control, după agravarea stării generale, pacienta a fost internată într-o secție care nu avea posibilități terapeutice corespunzătoare. Totodată, medicul nu a solicitat imediat echipaj aerian de salvare sau echipaj mobil de terapie intensivă pentru a salva viața pacientei și a fătului.

Saab nu mai are bani pentru salariile angajaților

Reprezentanții salariaților au cerut companiei să-și onoreze plățile până luni, în caz contrar vor apela la justiție. Ei cer în același timp și falimentul firmei. Pe de altă parte, oficialii Saab au anunțat că nu pot plăti salariile din cauză că nu au reușit să facă rost de fondurile necesare.

Obiceiuri populare și superstiții de Sânziene

Ne așteaptă o noapte în care tinerele nemăritate își pot visa ursitul, iar plantele primesc puteri miraculoase de la frumoasele zâne, care trăiesc în pădure. Acestea sunt câteva dintre obiceiurile populare de Sânziene. Preoții spun, însă, că acestea sunt doar povești.

Un turneu de viitor

LPS Pitești este prima câștigătoare a Memorialului ”Iosif Bukkosy”, competiție organizată de Academia Gheorghe Hagi la cinci ani de la dispariția regretatului antrenor constănțean. În finala turneului rezervat copiilor născuți după 2000, argeșenii au întors spectaculos rezultatul și i-au învins cu 2-1 pe micii fotbaliști ai Academiei.

Mutu la Cesena

După șase ani petrecuți la echipa din Florența, Adrian Mutu, a părăsit gruparea italiană! Presa sportivă din peninsulă a anunțat că internaționalul român va îmbrăca din sezonul viitor, tricoul formației Cesena.

După retrogradare, sechestru

După ce a fost retrogradată din Liga Întâi, Timișoara lui Iancu are parte de noi probleme. Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a anunțat că formația de pe Bega nu poate vinde jucători din cauză că o parte dintre aceștia sunt puși sub sechestru pentru o datorie de 800.000 de euro. Printre numele enumerate de Mircea Călin, directorul instituției, apar Alexa, Bourceanu, Matei, Goga, Curtean, Pantilimon și chiar Zicu, fotbalist transferat săptămâna trecută la bulgarii de la ȚSKA Sofia. Finanțatorul timișorenilor a dezmințit însă informația, precizând că doar trei dintre aceștia s-a aflat sub sechestru, Curtean, Goga și Matei, astfel că orice altă tranzacție poate fi efectuată în condiții normale. Pe de altă parte, Iancu nu a depus armele în războiul cu federația: azi a trimis o notificare că soluția aleasă luni de Comisia de Apel din cadrul sistemului de licențiere nu mai produce efecte din momentul în care a recunoscut Tribunalul de Arbitraj de la Lausanne, care devine astfel ultima instanță în cazul Timișoarei. Poli a solicitat Federației Române de Fotbal repunerea echipei în Liga Întâi și refacerea de către UEFA a listei cu echipele din România participante în cupele europene.

ZZ TOP !

Pe 23 iunie 1972 s-a născut o stea! Francezul Zinedine Zidane este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a fotbalul. Campion mondial cu Franța în 1998, Zidane a jucat și în Italia la Juventus și a fost unul dintre galacticii lui Real Madrid între 2001 și 2006.

Chinezii au… idei: folosesc puii de găină în lupta împotriva lăcustelor

Puii de găină s-au alăturat luptei împotriva lăcustelor din China. După ce au văzut că nicio metodă nu dă roade și nicio substanță chimică nu este de ajutor, fermierii chinezi s-au gândit să apleze la ajutorul păsărilor. Puii de găină sunt lăsați pe câmp, pentru a se hrăni cu insectele care au făcut praf unele recolte.

Piața amabrcațiunilor de lux, afectată de criza financiară

Au trecut vremurile când vedeam la expozițiile de yachturi din portul Constanța ambarcațiuni de milioane de euro. Criza scufundă afacerile dealer-ilor de profil. S-a văzut cel mai bine la deschiderea celui mai recent târg, unde au fost aduse doar 3 exponate. Chiar și așa, s-au găsit clienți interesați de bijuteriile plutitoare.

Președintele CJC a cerut Ministerului de Interne să refacă politicile de dezvoltare a Deltei Dunării

Strategia de Dezvoltare a Deltei Dunării gândită de Guvern pe următorii 4 ani este mai degrabă strategia pentru județul Tulcea, un fief al Partidului Democrat Liberal. Președintele Consiliului Județean Constanța le-a cerut celor din Ministerul de Interne să refacă politicile de dezvoltare în condițiile în care aproape jumătate din populația din zona Deltei se află în localități din județul Constanța, pentru care Guvernul nu a alocat niciun ban.

Un mort și 19 răniți după ce un autocar care venea din Spania a fost implicat într-un accident

Se întorceau din Spania cu autocarul și nu-și doreau decât să-și revadă cât mai repede copiii și părinții rămași în țară. Dar călătoria lor s-a oprit brusc pe centura Sibiului după ce șoferul a intrat într-o basculantă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, un om a murit și alți 19 au fost răniți. Accidentul vine la doar două zile după unul asemănător, produs în Ungaria, în care au murit cinci români.

Mesaj de la UE: Grecia trebuie să adopte noul plan de austeritate până la sfârșitul acestei luni, dacă vrea să fie ajutată

Grecia trebuie să adopte noul plan de austeritate cerut de Uniunea Europeană și programul de privatizare până la sfârșitul acestei luni, dacă vrea să fie ajutată. Acesta a fost mesajul transmis de liderii europeni sosiți la Bruxelles pentru a discuta pe marginea crizei din statul elen.

Referendumul privind desființarea județului Constanța a fost amânat

Referendumul prin care constănțenii erau chemați pe 17 iulie să decidă dacă vor desființarea județului Constanța a fost amânat. Totul după ce hotărârea Consiliului Județean prin care era organizată consultarea populației a fost atacată în contencios-administrativ de prefect.

Tinerii ruși vor să-și arate curajul în moduri șocante: fac bungee jumping de pe clădiri

Vor să-și arate curajul în moduri șocante. Tot mai mulți tineri ruși caută adrenalina făcând bungee jumping de pe clădiri sau lăsând să treacă trenurile peste ei. Sociologii au, însă, o explicație: tinerii din Rusia sunt conștienți că au un viitor sumbru în țară.

Noua împărțire a României: 8 regiuni și 2 județe

Este formula găsită de Traian Băsescu care nu renunță la reorganizarea României. Chiar și așa, se va negocia intens până luni și pe măsură ce se scurg orele apar noi reacții din partea opoziției dar și noi propuneri din partea UDMR. În timp ce liderul PSD, Victor Ponta consideră că șeful statului a făcut o propunere otrăvită, președintele PNL, Crin Antonescu cheamă la proteste pașnice în stradă.

Un tânăr din Cluj a intrat cu mașina într-o benzinărie din Constanța pentru a o impresiona pe iubita lui

Dragostea i-a afectat reflexele unui clujean, care a vrut să impresioneze o tânără de la malul mării. Mai întâi a încercat cu ținuta, și-a pus un tricou colorat și un pantof verde și unul albastru. Apoi a intrat cu tot cu mașină în benzinăria în care aceasta lucrează. Nu ar fi nimic anormal dacă s-ar fi oprit în zona de alimentare. Numai că el s-a dus direct în magazin. Ce a urmat, vedeți în materialul următor.

Începe festivalul de la Glastonbury: cap de afiș este trupa Coldplay

Mâine se dă startul distracției pe văile Worthy Farm- Pilton din Anglia. 180 de mii de oameni sunt așteptați să ia parte la cel mai mare festival de muzică din Marea Britanie. Cap de afiș sunt băieții de la trupa Coldplay.

Contract record pentru Airbus: a încheiat o afacere de 18 miliade de dolari

În cadrul salonului aerian de la Paris, Compania AirAsia din Malaezia a semnat un contract de 18,2 miliarde de dolari cu grupul european Airbus. Acesta presupune achiziția unui număr record de 200 de aeronave A320neo, cu opțiune de a cumpăra încă 100. Contractul record marchează succesul deciziei Airbus de a moderniza modelul A320, și pune presiune pe rivalul american Boeing.

Ziua de muncă s-a încheiat la spital pentru un muncitor din Portul Constanța

Bărbatul lucra la dezmembrarea unei nave, când o placă de fier, de aproape jumătate de tonă, s-a desprins și i-a căzut pe picior.

Au stat aproape o zi întreagă fără lumină și apă la robinet

Localnicii din Valu lui Traian au fost astăzi victimele unei avarii. Peste 60 la sută din locuințe au fost afectate din cauza unei defecțiuni la rețeaua de medie tensiune a Enel.

Trofeu pentru Trupa de dans „Noa Dance” din Mihail Kogălniceanu

Succesul înseamnă 1 la sută talent, și 99 la sută muncă. Sau invers. Nici nu mai contează pentru copiii din Trupa „Noa Dance” din Mihail Kogălniceanu. Munca le-a fost răsplătită cu Marele trofeu la concursul național de dans „Tărâmul copilăriei”.

A fost scos de pompierii de la descarcerare din mașina înfășurată în jurul unui copac

A ajuns cu mașina în pom, după ce a uitat să semnalizeze și a fost lovit în plin de un alt șofer. Un bărbat din Valu lui Traian a fost scos din mașina înfășurată în jurul copacului de pompierii de la descarcerare. Acum, șoferul neatent este în spital iar medicii spun că se poate considera norocos că a scăpat cu viață.

Ucigașii handbalistului român Marian Cozma și-au primit pedepsa

La mai bine de doi ani de la uciderea handbalistului român Marian Cozma, criminalii din Veszprem și-au primit pedepsa. Închisoare pe viață vor face doi dintre ei, iar un alt treilea va sta cel puțin 15 ani după gratii. Noaptea în care handbalistul român a fost înjunghiat mișelește într-un bar din orașul maghiar Veszprem nu poate fi uitată. Timp de doi ani, familia și prietenii lui Marian Cozma nu au încetat să spere că cei ce l-au ucis vor plăti într-o zi. Acea zi a sosit.

Un adolescent de 15 ani s-a spânzurat după ce tatăl i-a cheltuit economiile

Numărul persoanelor care decid să-și ia viața este în creștere în județul Constanța. O spun polițiștii, care astăzi s-au confruntat cu al doilea caz de suicid din această săptămână. Un adolescent de 15 ani din Nazarcea și-a dorit moartea, după ce a aflat că tatăl i-ar fi cheltuit toate economiile din alocație.

Armata siriană a mobilizat tancuri și sute de militari la frontiera cu Turcia

Conform serviciilor secrete siriene, premierul turc sprijină milițiile sunite care alimentează revolta împotriva liderului de la Damasc.

Inspectorii UE și ai FMI, la discuții privind noul plan de austeriate pentru Grecia

Inspectorii Uniunii Europene și ai Fondului Monetar Internațional au ajuns în Grecia, pentru a discuta cu noul ministru de Finanțe despre noul plan de austeritate ce trebuie implementat în țară. Pachetul de măsuri referitoare la privatizări, taxe și impozite este necesar pentru acordarea unei noi tranșe de bani din împrumutul de 110 miliarde de euro.

Grădina zoologică din Coreea de Sud a prezentat publicului ultima achiziție: doi pui de tigru siberian

Doi tigri siberieni donați de premierul rus Vladimir Putin au fost prezentați publicului, astăzi, de către o grădină zoologică din Coreea de Sud. Aduse aici în urmă cu o lună, patrupedele au stat departe de ochii vizitatorilor și ai jurnaliștilor, fiindcă au fost supuse unor controale medicale riguroase.

Liga 1 via Năvodari!

În urmă cu câteva ore a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului meciului de baraj pentru promovarea în Liga 1, dintre Săgeata Năvodari și Voința Sibiu. Meciul tur se va disputa la Năvodari, pe 2 iulie începând cu ora 18:30, în timp ce returul va avea loc la Sibiu, pe 6 iulie, la ora 18:00. La această dublă manșă vor avea drept de joc doar fotbaliștii care au fost în lot în sezonul trecut, nu și cei transferați în această vară. De asemenea, nu se aplică regula conform căreia echipele din Liga a II-a trebuie să aibă cel puțin doi jucători sub 21 de ani pe teren și nu se ține cont de cumulul de cartonașe din sezonul precedent.Comitetul de Urgență al FRF a decis ieri disputarea unui meci de baraj între formațiile Săgeata Năvodari și Voința Sibiu în vederea ocupării locului rămas vacant în Liga I.

Halep, la un pas de marea surpriză!

Simona Halep a fost la un pas de a produce astăzi marea surpriză de la Wimbledon. Constănțeanca a făcut un prim set extraordinar în fața Serenei Williams, câștigând cu scorul de 6-3. Experiența și-a spus cuvântul și câștigătoarea de anul trecut a revenit adjudecându-și următoarele două seturi cu 6-2 și 6-1. Într-un alt meci din turul II, Svetlana Kuznețova a trecut în două seturi, 6-0, 6-2 de Alexandra Dulgheru.

Park Ji Sung, Un adevărat promoter!

Sud-coreanul lui Manchester United, Park Ji Sung are o parte de vacanță extrem de activă! După ce săptămâna trecută a participat la un meci caritabil în Vietnam, aseară mijlocașul “diavolilor” a ajuns și în Hong Kong, unde a promovat un dvd, recent lansat de echipa sa !

FC Santos se impune în Copa Libertadores

Brazilia e în sărbătoare! FC Santos a câștigat pentru a treia oară Copa Libertadores, după ce s-a impus cu scorul de 2 la 1 în fața echipei uruguayene Penarol Montevideo. Vedeta Neymar a declanșat fiesta, înscriind primul gol al partidei.

Sute de constănțeni și turiști au petrecut pe ritm de manele alături de cântărețul Florin Salam

Florin Salam a încins podelele într-un local abia inaugurat, chiar de la primele acorduri. Mai presus de orice titulatură care i s-a dat până acum, Salam se consideră acum un artist complet. Îl recomandă talentul.

Cardul de sănătate nu va ajunge la asigurați în acest an

Totul din cauza contestației unei firme care participă la licitația de soluții IT. Astfel, întreg proiectul a fost suspendat și se va relua licitația. Acest lucru va aduce automat întârzieri suplimentare.

Uniunea Europeană cere reguli de circulație mai dure în deceniul siguranței rutiere

În consecință, a întocmit un nou proiect de legislație, care urmează a fi înaintat spre aprobare Parlamentului European. Acesta prevede ca șoferii să susțină probe practice chiar și după obținerea permisului, iar sancțiunile să fie mult mai aspre în cazul în care vor fi surprinși că trimit sms-uri în timp ce conduc.

Sergiu Băhăian și cei doi locotenenți ai săi au fost condamnați

După aproape un an, procesul în care omul de afaceri Sergiu Băhăian și cei doi locotenenți ai săi au fost judecați pentru omor a ajuns la final. Astăzi, Tribunalul Constanța a pronunțat hotărârea, care nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Sergiu Băhăian, liderul grupării și cel care a ordonat execuția a cel puțin 4 persoane pe numele cărora înființase firme, va ispăși 26 de ani de închisoare.

Un băiețel de numai cinci ani s-a jucat cu chibriturile și a dat foc la casă

S-a jucat cu chibriturile și a dat foc la casă. Un băiețel de numai cinci ani din localitatea Mihail Kogălniceanu, lăsat nesupravegheat, a transformat în scrum acoperișul unei magazii, care era folosită pe post de dormitor.

Europarlamentarul român Adrian Severin a rămas fără imunitate

Hotărârea a fost luată astăzi de majoritatea eurodeputaților. Președintele Parlamentului va transmite imediat decizia autorităților competente din România, dar și lui Adrian Severin personal.

Un tânăr din Cluj a intrat cu mașina într-o benzinărie din Constanța pentru a-și impresiona iubita

Dragostea i-a afectat reflexele unui tânăr din Cluj, care a vrut să impresioneze atât de tare o tânără care nu-i împărtășește sentimentele încât a intrat cu tot cu mașină în benzinăria în care aceasta lucrează. Nu ar fi nimic anormal dacă s-ar fi oprit în zona de alimentare. Numai că el s-a dus direct în magazin. Acum, va plăti amenda la poliție, stricăciunile pe care le-a făcut și, cel mai probabil, va rămâne și fără iubită.

Sergiu Băhăian a fost condamnat la 26 de ani de închisoare

Sergiu Băhăian, omul de afaceri acuzat că a ordonat execuția a trei persoane pe numele cărora înființase firme, a fost condamnat la 26 de ani de închisoare. În același dosar au mai fost condamnați locotenenții săi. Valentin Șlepac, cel care a comis crimele, a primit închisoare pe viață, iar Adrian Grigoraș, complicele lui Șlepac, fost condamnat la 22 de ani de detenție. Hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Constanța și poate fi atacată cu apel.

Pentru Final Four !

Naționala de volei masculin a României este aproape de Final Four ul Ligii Europene. Elevii lui Stelian Moculescu joacă în week end, în Slovacia, două partide capitate pentru configurația finală a Grupei C !

Revanșa yankeilor

Mexicul vrea așadar să câștige cea de a 11-a ediție Gold Cup. Misiunea sa este însă dificilă, pentru că întrecerea se dispută acasă la marea rivală Statele Unite. Americanii s-au calificat și ei în finală, după ce au învins cu 1-0 selecționata Panama.

Ucigașii plătesc cu... viața!

După mai mult de doi ani de la dispariția fostului handbalist român Marian Cozma, ucis într-un bar din Veszprem în urma unui scandal, vinovații și-au primit pedeapsa! Judecătoria din Veszprem a anunțat astăzi verdictul: închisoare pe viață pentru Raffael Sandor și Nemeth Gyozo.

Aztecii își respectă blazonul

Naționala Mexicului s-a calificat aseară în finala Gold Cup, după ce a trecut cu 2-0 de Honduras, într-un meci disputat la Houston. Aztecii, cu Chicarito Hernandez în formă de zile mari visează acum la câștigarea celui de al șaselea trofeu al întrecerii.

Vesta care simulează îmbrățișarea la Expoziția 3D de Realitate Virtuală de la Tokyo

Imaginația umană nu are limite. Au demonstrat-o, săptămâna aceasta, studenții japonezi la Expoziția 3D de Realitate Virtuală de la Tokyo. Cele mai noi invenții și programe IT au făcut deliciul vizitatorilor. Aceștia s-au putut îmbrățișa singuri, s-au jucat cu sfere de energie și au dansat pe muzica jocurilor de ultimă generație.

Apa unui râu din Argentina, înlocuită de cenușă vulcanică

Apa unui râu din Argentina pare că a fost înlocuită de cenușă vulcanică.