marţi, 23 octombrie 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 24.01.2012

Nimic surprinzător! Traian Băsescu dă vina pe alții

Președintele Traian Băsescu a vorbit, în această seară, pentru prima dată despre protestele care au cuprins România de 12 zile. Cu vocea tremurândă, șeful statului a dat vina pentru situația din țară pe fostul președinte Ion Iliescu, pe liderii Opoziției și pe televiziuni. Băsescu a mai precizat că mâine va avea o “”intervenție cu românii”, fără să explice în vreun fel ce presupune acest lucru.

Loviți de furtuna magnetică

Cea mai puternică furtună magnetică din ultimii șase ani a lovit Terra cu o viteză de două mii de kilometri pe secundă, astfel că fluxul de unde radio ar putea fi dat peste cap.

A filmat momentul în care a fost lovit de fulger

La externarea din spital, bărbatul a declarat că nu simte nimic la câteva dintre degetele de la picioare, iar umărul stâng este umflat.

ENEL dă vina pe natură

ENEL dă vina tot pe condițiile meteorologice și pentru șocul de tensiune de la Siliștea. La insistențele Neptun TV, angajații companiei au transmis în această seară un comunicat de presă.

Victima accidentului de ieri, de la Șantierul Naval din Tulcea a ajuns și victima sistemului medical românesc

Femeia a fost scoasă astăzi din spital și dusă cu o ambulanță la un tomograf privat, care îi aparține managerului spitalului din Tulcea, și pusă să plătească.

Autoritățile din Constanța în alertă de cod galben - update

Peste mai puțin de patru ore, Dobrogea intră sub avertizarea de cod galben. Atenționarea i-a mobilizat din nou pe drumari, care au constituit comandamentele de iarnă. Reprezentanții Primăriei și Consiliului Județean Constanța au utilajele de intervenție pregătite și sunt în stand by.

Reprezentanții puterii, huiduiți la Iași, de Ziua Unirii

Actuala Putere a mai primit o porție de huiduieli. Astăzi, la Iași, președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc au fost fluierați în lipsă de ieșeni la manifestările dedicate zilei Unirii. Mulțimea furioasă a scandat „Jos Băsescu“ și „Jos Guvernul“. Cu toate că a fost chemat atât la Iași, cât și la Focșani, Băsescu nu a răspuns invitațiilor.

Cristian Diaconescu revine la Ministerul de Externe, în locul lui Baconschi

Între timp, proaspăt întors de la Bruxelles, Baconschi a mers direct la Cotroceni, unde a zăbovit câteva ore. La finalul întrevederii cu Traian Băsescu a ieșit spășit la televizor și a recunoscut că a greșit atunci când i-a jignit pe protestatari.

Tel Aviv, orașul gay al anului 2011

În urma unei competiții organizate de site-ul Gaycities.com și American Airlines, Tel-Aviv a acumulat 43 la sută din voturile venite din întreaga lume. Astfel, metropola a surclasat orașul New York, ce s-a situat pe locul al doilea, cu numai 14 la sută din voturi.

Angajații ENEL au conectat instalațiile electrice din Siliștea la 380 de volți și au prăjit aparatele de uz casnic

Peste o sută de familii din Siliștea au rămas fără aparatură electrocasnică după ce angajații Enel au conectat instalațiile electrice de 220 de volți la rețeaua de 380 de volți. Din acest motiv, un bărbat a fost la un pas să își piardă viața.

Șoferii prinși fără rovinietă pot scăpa fără amendă

Ați fost amendat pentru lipsa rovinietei? Vă vine să credeți sau nu, dar ați putea scăpa fără să plătiți vreun leu. Șoferii au găsit o lacună legislativă, pe baza căreia tot mai multe instanțe au început să anuleze procesele verbale de sancționare emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

George Bosânceanu, patronul hotelului Histria, a fost arestat preventiv

Principalele acuzații aduse sunt asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, furt calificat și evaziune fiscală. Anchetatorii spun că l-au reținut aseară pe Bosânceanu pentru că se pregătea să fugă din țară. Decizia de astăzi nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Șase dintre cele mai mari bănci franceze, noile victime ale crizei din Zona Euro

Printre instituțiile financiare afectate se numără Societe Generale și Credit Agricole.

Autoritățile din Constanța în alertă de cod galben

Avertizarea cod galben de ninsori abundente și viscol i-a determinat pe reprezentanții SC RAJA SA să activeze Comandamentul pentru Situații de Urgență. Acesta va funcționa începând din această seară, ora 22.00, și până joi, 26 ianuarie, la miezul nopții.

Casa Dior a adus opulența pe catwalk-ul din Paris

Incredibil de elegante și sofisticate, rochiile inspirate din moda de altădată au captat atenția publicului.

O barcă plină cu polițiști australieni s-a răsturnat, după ce a fost lovită de un val puternic

Cei patru bărbați porniseră în căutarea unui băiat de 8 ani, care fusese dat dispărut. Potrivit Reuters, niciunul dintre polițiști nu a fost rănit.

Scorsese, din nou în cursa pentru Oscaruri

Filmul "Hugo", prima producție 3D din cariera lui Martin Scorsese, a primit cele mai multe nominalizări la premiile Oscar din acest an.

Mii de persoane au protestat, pentru a 12-a zi consecutiv, în Capitală și în marile orașe

Manifestanților din Piața Universității li s-au alăturat astăzi și participanții la mitingul din Piața Victoriei, dar și 2 mii de suporteri. Mai mulți tineri din Târgu-Mureș și Oradea s-au revoltat împotriva UDMR cu mesaje în limba maghiară.

Ședință solemnă a Consiliului Județean Constanța, cu ocazia Zilei Unirii

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a atras atenția asupra momentului plin de semnificație pentru țara noastră, dar din păcate umbrit de traiul greu al românilor care au ieșit în stradă.

Constanța va avea cea mai modernă Secție de Ortopedie din țară

Paturile vechi, instrumentarul și aparatura care pot fi ușor catalogate drept piese de muzeu, dar și saloanele insalubre vor dispărea complet, iar locul lor va fi luat numai de echipamente de ultimă generație și camere complet reabilitate.

La Constanța s-a încins... hora protestelor

Zeci de oameni s-au adunat pe platoul din fața Prefecturii cu câteva ore mai devreme decât în celălalte zile pentru a se prinde într-o horă a unirii. Nu a fost un moment festiv, așa cum era în anii trecuți, ci un semnal de alarmă și, totodată, o invitație către toți constănțeni să iasă în stradă și să fie uniți pentru schimbarea regimului Băsescu-Boc.

Mica Unire le-a dat un motiv în plus românilor să iasă în stradă - update

În Capitală, mii de cadre militare disponibilizate sau în rezervă s-au adunat dimineață, în Piața Victoriei, de unde au plecat, la prânz, într-un marș alături de membrii altor 16 sindicate din România. Pe traseu, în momentul în care au ajuns în fața sediului TVR, manifestanții i-au huiduit pe angajații postului public de televiziune pentru modul în care au tratat evenimentele de stradă din ultima perioadă.

Protestatarul militar, eroul rețelelor de socializare

A venit în Piața Universității îmbrăcat în uniformă, ca să se arate solidar cu mulțimea. Curajul său l-a făcut erou printre protestatari, în timp ce reprezentanții Ministerului Apărării au declarat că gestul său l-ar putea costa excluderea din armată.

Iranul nu se teme de sancțiunile economice

Noile sancțiuni europene care vizează Iranul nu vor afecta această țară, dar vor avea repercusiuni inevitabile asupra economiei Europei. Declarația a fost făcută, astăzi, de ministrul iranian de Interne aflat în vizită la Moscova. După ce UE a impus un embargo asupra livrărilor de petrol iranian, Australia a anunțat că va urma același exemplu.

Beckham familistul

Perioada de mercato a fost plină de zvonuri legate de o posibilă revenire a lui David Beckham într-unul din campionatele puternice ale Europei. Becks a ales însă cu inima și a preferat să rămână împreună cu familia în Statele Unite, pentru a-și continua aventura alături de Los Angeles Galaxy.

Uniți prin bowling

A fost agitație mare astăzi la Centrul de Distracții Lake View cu ocazia „Cupei Unirii” la bowling! Copii de toate vârstele, jurnaliști dar și mai mulți invitați speciali de la Direcția de Sport Și Tineret Sibiu și-au etalat abilitățile de bowleri, performanțele lor fiind rasplătite cu premii de către organizatori.

Derby-ul Steaua-Dinamo se mută în Liga 2

Eternul duel Steaua - Dinamo se mută în Dobrogea! Gheorghe Hagi și George Curcă și-au ales taberele și luptă de la distanță! Regele îi dă sfaturi celui mai talentat stîngaci din lotul Stelei, Brandan, în timp ce fostul căpitan al Farului mizează pe foștii săi coechipieri în cursa pentru titlu.

Derby-urile continuă pentru CVM Tomis

Gata cu duelurile CVM – Baia Mare! În sfârșit, Began și compania mai joacă și cu altcineva în 2012. Mîine după-amiază, de la ora 17.00, constănțenii înfruntă, pe teren propriu, pe Municipal Piatra Neamț, în direct și în exclusivitate la Neptun TV.

Naționala de handbal a României în fața unui nou început

Naționala de handbal masculin a României a atacat cu o echipă mult întinerită calificările pentru Mondialul din 2013. După demisia lui Vasile Stîngă, schimbul de generație continuă și la nivelul conducerii tehnice: fostul internațional din anii 90, Eliodor Voica, l-a învins la limită pe Constantin Ștefan în cursa pentru postul de selecționer. Plusul de experiență ar putea veni din partea lui Alexandru Buligan, dorit de Voica în staff-ul său.

Finala din semifinale

Partida mult visată de iubitorii tenisului de pe mapamond se va juca la această ediție a Open-ului Australian, încă din semifinalele competiției. Confruntarea șoc dintre elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafael Nadal își va consuma episodul cu numărul 27. În prezent, scorul îi este favorabil ibericului: 17-9.

Legenda continuă

Tiger Woods pare că a lăsat în urmă dezordinea din viața personală și e pregătit să înceapă anul competițional 2012 în forță! Cel mai bun jucător de golf din toate timpurile va debuta în cadrul turneului de la Abu-Dhabi pe 26 ianurie.

Cristian Diaconescu este noul ministru de Externe

Senatorul UNPR, Cristian Diaconescu, este cel care îl va înlocui pe Teodor Baconschi în funcția de ministru de Externe. Propunerea a fost făcută de premierul Emil Boc și trimisă președintelui, care a semnat-o deja. Diaconescu a fost în trecut ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase și ministrul de Externe, din partea PSD, în guvernul Boc 1.

George Bosânceanu a fost arestat preventiv

Patronul hotelului Histria din Mamaia, George Bosânceanu, rămâne în arest pentru următoarele 29 de zile. Reținut pentru 24 de ore, el a fost prezentat în această dimineață Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii spun că l-au reținut pentru că se pregătea să fugă din țară. Odată cu el a fost reținut și administratorul uneia din firmele sale.

Adio impresionant în lumea animalelor

Un pui de elefant a impresionat o lume întreagă. La numai 3 luni după ce a venit pe lume, Lola a încetat din viață, din cauza unei malformații la inimă. Îngrijitorii Grădinii Zoologice Hellabrun din Munchen au adus puiul mort în țarcul unde se aflau ceilalți elefanți, pentru ca aceaștia să-și ia rămas bun de la el.

Aretha Franklin a anulat nunta

În vârstă de 69 de ani, ea urma să se căsătorească cu iubitul său, William Wilkerson. La sfârșitul anului trecut, artista anunța că nunta va avea loc în această vară, dar se pare că planurile s-au spulberat.

Școli închise și oameni fără energie electrică, după trei zile de la viscol - update

Au trecut trei zile de la viscolul care afectat Constanța și în continuare mai multe școli din județ au probleme din cauza lipsei energiei electrice. Cum cei de la Enel nu au rezolvat încă defecțiunile, școlile din aproape zece localități rămân închise și astăzi, anunță conducerea Inspectoratului Școlar Județean.

Zeci de balene au eșuat pe o plajă din Noua Zeelandă

Imagini impresionante pe o plajă din Noua Zeelandă, unde numeroși voluntari au făcut eforturi disperate pentru a salva aproape o sută de balene eșuate. Împotmolite în nisip, mamiferele marine se zbat între viață și moarte.

Mica Unire le-a dat un motiv în plus românilor să iasă în stradă – update

Mii de cadre militare disponibilizate și sindicaliști s-au adunat în Piața Victoriei, de unde au plecat într-un marș prin Capitală. Oamenii și-au unit vocea într-un singur strigăt prin care cer libertate și demnitate. Alături de ei au venit și membrii altor 16 sindicate din România.

Astă seară la Contraziceri: 24 Ianuarie 1859 - Unirea năzuințelor, 24 Ianuarie 2012 - Unirea suferințelor

24 ianuarie, Ziua Unirii, i-a găsi pe români în stradă, protestând, mai dezbinați ca niciodată. Președintele și premierul au rămas încuiați în palatele lor, departe de ochii mulțimii. Au spus ce-au avut de spus despre Ziua Unirii prin două comunicate postate pe site-urile Președinției și Guvernului. Atât. Din nou protestatarii din stradă NU EXISTĂ.

Nominalizați la Oscar

Astăzi au fost anunțate nominalizările la Premiilor Oscar. Conform BBC, la categoria “Cel mai bun film” au fost nominalizate peliculele “War Horse”, “The Artist”, “Moneyball”, “The Descendants”, “The Tree of Life”, “Midnight in Paris”, “The Help”, “Hugo”, “Extremly Loud and Incredibly Close”.

Olăroiu, învins de Zenga în Emirate

Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi au pierdut derby-ul Emiratelor în fața echipei pregătite de Walter Zenga, Al Nasr. Al Ain a cedat cu scorul de 2-0 într-o partidă din care nu au lipsit incidentele.

Clijsters schimbă liderul mondial

Kim Clijsters își continuă drumul perfect la Australian Open, unde a triumfat anul trecut. Belgianca a învins-o în două seturi pe Caroline Wozniacki și s-a calificat în semifinalele turneului de la Antipozi, unde o va întâlni pe bielorusa Victoria Azarenka. Wozniacki a pierdut poziția de lider în clasamentul mondial.

Un nou derby pentru CS Volei Tomis 2004

O țin dintr-un derby în altul! După ce au jucat sâmbătă, la București cu Dinamo, voleibalistele de la Tomis 2004 Constanța întîlnesc mâine, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor, liderul la zi al Diviziei A1, Știința Bacău, în cea de-a doua etapă a returului.

Federer, în semifinale la Australian Open

Roger Federer își continuă marșul spre câștigarea celui de-al cincilea titlu la turneul de mare șlem de la Australian Open! „Ceasul elvețian” a funcționat perfect în sfertul de finală împotriva argentinianului Juan Martin Del Potro. „Fedex” l-a învins categoric pe „Delpo”, în trei seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2, în meciul sau cu numărul 1000 la profesioniști.

Mai multe școli din județul Constanța au probleme din cauza lipsei energiei electrice

Au trecut trei zile de la viscolul care s-a năpustit peste Constanța și în continuare mai multe școli din județ au probleme din cauza lipsei energiei electrice. Cum cei de la Enel nu au rezolvat defecțiunile, unitatea școlară din Râmnicu de Jos rămâne închisă și astăzi.

De ziua Unirii Principatelor, zeci de constănțeni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva Puterii

Dacă la Iași ceremoniile s-au încheiat, la Constanța, zeci de protestatari, printre care și sindicaliști din Educație, rămân în stradă. Oamenii se pregătesc de un marș pe străzile orașului, pentru a-i chema și pe alți constănțeni la mitingul împotriva Puterii.

Polițiștii au descoperit un magazin din Constanța care vindea plante etnobotanice

152 de pliculețe cu plante etnobotanice au fost găsite la vânzare ieri într-un magazin din Constanța, când legea interzice clar comercializarea acestor substanțe. Descoperirea a fost făcută în urma unui control al polițiștilor Serviciului Antidrog, inspectorilor Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și comisarilor Gărzii Financiare.

Vremea rea face ravagii în sudul Statelor Unite ale Americii

Cel puțin 3 persoane au murit din cauza unei furtuni puternice care a devastat un orășel din Alabama. Nici în statul vecin, Arkansas, vremea nu a fost mai bună. Aici mai multe tornade au lovit câteva orașe și au avariat liniile de înaltă tensiune, astfel că mii de case au rămas în beznă.

Liderul romilor din Bulgaria, Kiril Rașkov, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare

Un tribunal bulgar l-a găsit vinovat pe cel supranumit Țarul Kiro pentru amenințări cu moartea la adresa a doi localnici din satul Katunița. Conform mărturiei victimelor, Rașcov i-a amenințat cu cuțitul, chiar în fața casei lor. Verdictul instanței a fost bazat pe mărturiile a 12 persoane și pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

O nouă premieră la Festivalul de film Sundance din SUA

Festivalul de film Sundance a găzduit o nouă premieră cinematografică. Este vorba despre comedia “Bachelorette”. Povestea filmului urmărește patru prietene care sunt invitate să participe la căsătoria celei mai puțin populare dintre ele.