miercuri, 12 decembrie 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 25.07.2018

AVERTIZARE METEO. Codul galben de ploi abundente, prelungit până SÂMBĂTĂ

Potrivit meteorologilor, de joi, ora 23:00, până sâmbătă, ora 21:00, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, local în Dobrogea și Muntenia, precum și în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

SCANDAL pe presemnalizarea radarelor rutiere! GODINĂ: A modificat legea după ce a fost amendat! ROMAN: Un maestru al tertipurilor milițienești

Marian Godină îl acuză pe inițiatorul legii care impune presemnalizarea radarelor rutiere că și-a făcut lege pentru el. Florin Roman îi răspunde lui Godină și-l numește maestru al manipulărilor milițienești.

Unul dintre ucigașii lui Marian Cozma, eliberat în secret, cu patru ani mai devreme! 'Păsărilă' și-a cumpărat un BMW nou imediat după ieșirea din închisoare
De Mediafax 25 iulie 2018

Al doilea dintre ucigașii lui Marian Cozma, cel poreclit "Păsărilă", ar fi fost eliberat cu nu mai puțin de patru ani mai devreme de termen pentru bună purtare! Sztojka Ivan, căci despre el este vorba, ar fi fost eliberat pe 19 iulie.

INCENDIILE devastatoare din Grecia. Teodor Meleșcanu: Nu sunt informații că sunt și români printre victime. MApN trimite două aeronave și 20 de militari în sprijinul autorităților elene
De Mediafax 25 iulie 2018

În cursul zilei de ieri (marți – n.r.) a fost pus în aplicare Mecanismul Uniunii Europene de sprijin pentru catastrofe naturale, ceea ce înseamnă că toate țările UE, în funcție de posibilități și de relațiile pe care le au și de distanța la care se află, să poată fi implicate în stingerea incendiului de pădure. În cazul nostru, fiind vorba despre o țară cu care avem relații foarte apropiate, excelente relații politice și de altă natură, autoritățile române examinează în cursul acestei zile măsuri concrete de sprijin pentru participarea României la stingerea incendiului", a completat Meleșcanu.

Ploile au făcut ravagii în țară: Sute de curți, subsoluri, case și drumuri au fost inundate

Potrivit IGSU, în urma ploilor căzute și a vântului puternic din cursul zilei de marți și din timpul nopții, au fost înregistrate efecte la nivelul a 34 localități din 17 județe, fiind afectate 13 case, 166 curți, 50 subsoluri/beciuri, 3 operatori economici, 2 tronsoane de drum național și 2 tronsoane de drum județean.