miercuri, 20 martie 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 26.02.2011

Numele lui Sorin Blejnar este legat de un dosar de contrabandă de proporții cu produse petroliere

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a confirmat că șeful ANAF a fost audiat în acest caz. Informațiile vin pe fondul unui scandal în care imaginea lui Sorin Blejnar este din ce în ce mai șifonată. În ultimele zile, mai mulți vameși l-au acuzat, că este regina de pe tabla de șah. Adică cel la care ar fi ajuns șpăgile din vămi.

Ansamblul tătarilor Yîldîzlar au sărbătorit cu un spectacol împlinirea a zece ani de activitate

10 ani de tradiție, 10 ani în slujba culturii. Cu asta se poate lăuda ansamblul tătarilor Yîldîzlar, sau Stelele. Astăzi, a marcat acest eveniment, cum altfel decât pe scenă, împreună cu membrii comunității, la Mihail Kogălniceanu.

Un ministru, un deputat și un consilier prezidențial, cei trei candidați înscriși în cursa pentru șefia UDMR - update

Favoritul organizațiilor județene este Kelemen Hunor, ministrul Culturii și un apropiat al actualului președinte Marko Bela. Cel de al 10-lea congres al UDMR urmează să stabilească și modul în care partidul va relaționa cu PDL dar și cu Uniunea Social Liberală. Așadar, candidați și mize majore astăzi, la UDMR.

Premiile Zmeura de aur își desemnează câștigătorii

În fiecare an, dacă vorbim despre Oscar, nu putem să nu amintim și cele mai proaste producții cinematografice. Până la marele eveniment de la Teatrul Kodak, actorii au de înfruntat o ceremonie mai puțin onorantă: Premiile Zmeura de Aur.

Un microbuz plin cu călători a ars ca o torță într-o intersecție din Constanța

15 pasageri ai unui maxi-taxi din Constanța au reușit să se salveze în ultima clipă, după ce șoferul a deblocat manual ușa de acces, care se blocase. Mașina a ars apoi, rapid.

Un tânăr a fost împușcat cu un pistol cu gloanțe de cauciuc de un individ care a fost prins la scurt timp de polițiști - update

Focuri de armă în centrul vechi al Capitalei. Victima a fost internată în spital cu răni la mână. Totul pare a fi un conflict între două grupuri, ale cărui motive încearcă acum polițiștii să îl afle.

Copiii care au participat la campania „Donează un mărțișor” au fost premiați

Sunt mici dar au dovedit că au un suflet mare. Iar gestul de a realiza mărțișoare pentru doi copii bolnavi de leucemie a fost răsplătit pe măsura dăruirii lor. Pentru toți copiii care au participat la campania „Donează un mărțișor”, Consiliul Județean Constanța a organizat astăzi o sărbătoare a primăverii în cadrul căreia, președintele Nicușor Constantinescu i-a premiat pe cei a căror imaginație i-a uimit până și pe cei mari.

Au început meciurile oficiale la Tacul de Aur, competiție dedicată amatorilor de biliard din România

Câștigătorii zilei pornesc cu un avantaj în cursa pentru marele premiu, în timp ce învinșii au de tras pentru a recupera punctele pierdute.

Singurul centru autorizat pentru misiuni speciale pe mare din Sud-Estul Europei a fost atestat internațional

Pregătiți-vă de impact! Lovim apa! Sunt cuvintele pe care niciun lucrător de pe platformele din marea Neagră nu ar vrea să le audă decât la exercițiile de salvare. Construită la Tuzla, școala de supraviețuire antrenează în special personalul din industria off-shore, cel mai predispus la astfel de accidente.

10 irakieni și-au pierdut viața în protestele ce au cuprins mai multe orașe din țară

Inspirați de protestele din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, mii de irakieni au ieșit pe străzi în toată țara, pentru a manifesta față de corupția generalizată, dar și pentru că au un nivel de trai foarte scăzut. Cel puțin 10 oameni au murit în ciocnirile cu forțele de securitate.

Zeci de bătrâni constănțeni au căzut pe gheață și au ajuns la spital

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Au simțit-o pe pielea lor zeci de bătrâni din Constanța care deși au văzut că vremea nu ține cu ei, au ținut morțiș să plece la biserică sau la cumpărături. Mulți nu au apucat să facă decât câțiva pași în propriile curți, că au căzut și au ajuns în urgența Spitalului Județean cu entorse sau fracturi.

Membrii juriului emisiunii Academia Speranțelor au trecut pe la Pavilionul Expozițional pentru a cumpăra mărțișoare

Știu să fie un juriu sever, dar știu în același timp să dăruiască. Mihai Trăistariu, Corina Braiș, Liliana Cornilă și Mircea Cazan, mai precis artiștii care fac parte din juriul emisiunii Academia Speranțelor, au trecut și ei pe la Pavilionul Expozițional, acolo unde mărțișoarele pe care le-au cumpărat s-au transformat pe loc într-o faptă bună.

Membrii Consiliului Armânilor sunt supărați pe președintele Traian Băsescu

Declarația șefului statului de recunoaștere a celor de peste hotare ca fiind minoritate românească i-a înfuriat pe unii reprezentanții ai lor, care nu vor să renunțe la statutul de aromâni. Însă, cei mai mulți reprezentanți ai comunității se consideră români de drept și resping categoric ideea de minoritate.

Un bolid proiectat de un grup de studenți ar putea deveni cel mai rapid automobil din lume

Construcția mașinii-rachetă a început în urmă cu câteva zile, după trei ani de cercetări. Automobilul este realizat din fibră de carbon, titan și oțel și poate atinge o viteză de peste 1 mie 600 de kilometri la oră.

13 cu noroc !

Tenismenul iberic Nicolas Almagro pare de neoprit în acest an : a ajuns la cea de a 13 victorie consecutivă, după ce la învins în 2 seturi, 7 la 6, 6 la 4 pe brazilianul Thomaz Bellucci, în semifinalele turneului de la Acapulco!

Vremea revanșei !

A venit vremea revanșei pentru Roger Federer! Elvețianul a ajuns în finala de la Dubai, unde îl va înfrunta pe Novak Djokovic, omul care l-a învins în semifinale la Australian Open! Pentru a se bate cu Djokovic, Federer l-a trimis acasă pe francezul Richard Gasquet în minim de seturi 6 la 2, 7 la 5 !

Muammar Gaddafi amenință că va arde Libia dacă protestele nu vor înceta

Muammar Gaddafi nu vrea nici în ruptul capului să renunțe la putere. Aseară, într-o apariție televizată, el a amenințat că va arde Libia, dacă oamenii continuă să se revolte împotriva sa. Însă nici opozanții săi, care protestează de 12 zile, nu cedează. Din cauza violențelor comise de regimul Gaddafi, Uniunea Europeană a decis impunerea unui embargo privind vânzările de arme, precum și blocarea bunurilor liderului de la Tripoli și ale apropiaților săi. Totodată, Statele Unite au anunțat că vor tăia legăturile diplomatice cu Libia.

Sorin Blejnar a recunoscut că l-a promovat pe șeful vămii Ploiești, Costel Costea, arestat pentru 29 de zile

Sorin Blejnar și-a adus brusc aminte. După ce în urmă cu câteva zile declara că niciunul dintre cei anchetați în scandalul vămilor nu a fost numit în mandatul său de președinte, acum s-a răzgândit.

Casa Dior a decis să-l suspende pe John Galliano

Dior nu a trecut cu vederea arestarea directorului său de creație. Celebra casă de modă l-a suspendat pe John Galliano, care a fost reținut de polițiștii parizieni, joi, pentru presupuse insulte antisemite la adresa unui cuplu aflat într-un restaurant.

Un tânăr a fost împușcat cu un pistol cu gloanțe de cauciuc, în Capitală

Focuri de armă în centrul vechi al Capitalei. Un tânăr a fost împușcat cu un pistol cu gloanțe de cauciuc de un individ care a fost prins la scurt timp de polițiști. Victima a fost internată în spital cu răni la mână. Totul pare a fi un conflict între două grupuri, ale cărui motive încearcă acum polițiștii să îl afle.

Numai o zi ne desparte de festivitatea de decernare a Premiilor Oscar 2011

Peste numai o zi vom fi, însă o dată, martorii unei noi gale istorice a premiilor Oscar.

Un copil de un an a fost salvat de la înec în mod miraculos

O fetiță de numai un an a fost salvată la timp, după ce mașina în care se afla împreună cu părinții a căzut într-un lac din orașul brazilian Rio de Janeiro.

Un tată din Dâmbovița s-a autodenunțat după ce a întreținut relații sexuale cu fiica sa, minoră, timp de 4 ani

Patru ani. Atât a profitat de naivitatea, dar și inconștiența fiicei sale minore, un tată din Dâmbovița. În tot acest timp, bărbatul a întreținut, fără remușcări, relații sexuale cu ea. Abia, după ce soția sa a aflat ce se petrecea sub acoperișul casei, bărbatul s-a autodenunțat la Poliție.

Căutările continuă în Noua Zeelandă iar bilanțul morților a ajuns la 145

Bilanțul cutremurului care a avut loc, marți, în orașul Christchurch din Noua Zeelandă, a ajuns la 145 de morți. Cifrele au fost anunțate de poliția locală, care și-a exprimat marea îngrijorare pentru 200 de persoane dispărute. Cu toate acestea, echipele de căutare și salvare încă mai speră să găsească supraviețuitori sub ruinele clădirilor dărâmate.

Teo Trandafir este încurajată de la distanță de tatăl său, doctorul Ion Uță

A trecut cu bine de operație, însă acum urmează un alt pas: recuperarea! Teo Trandafir se află la Terapie Intesivă și va rămâne sub atentă observație în zilele următoare.

UDMR își alege, astăzi, președintele

Un ministru, un deputat și un consilier prezidențial. Toți 3 intră astăzi în cursa pentru șefia UDMR. Favoritul organizațiilor județene este Kelemen Hunor, ministrul Culturii și un apropiat al actualului președinte Marko Bela. Cel de al 10-lea congres al UDMR urmează să stabilească și modul în care partidul va relaționa cu PDL dar și cu Uniunea Social Liberală. Așadar, candidați și mize majore astăzi, la UDMR.

Un tânăr și-a pierdut viața în județul Neamț iar alți doi au ajuns la spital în urma a două accidente petrecute în Neamț și București

Neadaptarea vitezei la condițile de drum face noi victime. La Neamț, un tânăr de numai 21 de ani a murit și un altul este în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau s-a înfipt într-un cap de podeț. Alți doi conducători auto au ajuns la spital, în urma unui accident rutier la intrarea în București.

Mai multe manechine au îmbrăcat costume de epocă, seara trecută, într-un club din Constanța

S-a dat timpul înapoi într-un club de la malul mării, unde câteva manechine au îmbrăcat costume din epoca venețiană! Fetele au defilat grațios pe podium și au creat o atmosferă de carnaval. Vedeta serii a fost Adelina Pestrițu, care, îmbrăcată provocator, a atras toate privirile.

Încă 24 de români s-au întors în această dimineață din Libia

Se trage zi și noapte, sunt tancuri, sunt soldați cu arme... dezastru. Iată cuvintele pe care le rostesc românii, întorși din Iadul în care s-a transformat Libia. Parcă nici nu le vine să creadă că ai ajuns în siguranță, acasă și le tremură glasul încă la gândul imaginilor de coșmar.

Un incendiu puternic a distrus o casă din localitatea Mereni

O scânteie purtată de vânt a transformat în torță o casă din localitatea Mereni. Acoperișul s-a aprins imediat, iar de la el, întreaga locuință făcută din chirpic. Pompierii s-au chinuit mai bine de trei ore să stingă focul. Proprietarii se aflau la apartamentul lor din Constanța. Ei au aflat prin telefon că focul le-a făcut aproape toată casa în scrum.