vineri, 15 decembrie 2017

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 27.11.2017

Ilie Floroiu, cetățean de onoare al Constanței!

Ilie Floroiu a devenit cetățean de onoare al municipiului Constanța. Astăzi, aleșii locali au votat proiectul de hotărîre privind acordarea acestui titlu fostului mare atlet, actualul director al Clubului Sportiv Farul. Floroiu va ieși la pensie săptămâna aceasta.

REVOLTĂTOR. Mamă UMILITĂ la naștere: 'Nu te mai screme... Când ai făcut sex nu ai mai urlat atâta'

Femeia povestește că a ajuns să îi spună medicului de gardă din acea seară „Spintecătoarea“, pentru modul brutal de a controla sau de a se comporta cu femeile, fiind de asemenea un medic care a mai fost acuzat și în trecut de malpraxis.

CONSTANȚA. Decizii luate în ședința de Consiliu Local: două străzi au de astăzi un nou nume! Poliția Locală are o nouă conducere

Două străzi din municipiul Constanța au de astăzi un nou nume. În cartierul Faleză Nord avem acum strada „compozitor Dumitru Lupu”, iar în cartierul Veterani, strada „Daniel Fripis”, în memoria pompierului răpus într-o misiune. Deciziile au fost luate astăzi de consilierii locali. O altă noutate este că interimatul Poliției Locale Constanța va fi asigurat de către comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Poliției Municipiu.

Declarații șocante ale italianului care a sechestrat o constănțeancă timp de 10 ani: 'Ea a cerut să fie închisă'
De Roxana Glăvan 27 noiembrie 2017

Declarații halucinante ale italianului care a transformat o româncă din comuna constănțeană Cerchezu în sclavă timp de 10 ani. Bărbatul aflat acum după gratii susține că tânăra, care în urma violurilor a născut 2 copii, îi cerea să fie închisă. Nu a putut explica de ce rudele din Italia nu știau de existența femeii și a copiilor. Tânăra sechestată, violată și bătută în Italia a fost vizitată, în weekend, de un secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

MINIVACANȚA DE 1 DECEMBRIE. Litoralul Mării Negre, în topul destinațiilor preferate de români - ce oferte au hotelierii!
De Cristina Puşcaşu 27 noiembrie 2017

Numărăm zilele până intrăm în minivacanța de 1 Decembrie, iar litoralul Mării Negre se află în topul destinațiilor preferate de români, top în care conduc detașat stațiunile montane. Cei care au avut posibilitatea să-și ia mai multe zile de concediu au optat pentru destinații exotice, sau pentru cele recunoscute pentru târgurile de Crăciun.

Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina într-un copac, în timp ce făcea sex! Un bebeluș se afla pe bancheta din spate

O partidă de sex i-a costat scump pe doi tineri din Washington. Un bărbat a ajuns după gratii, iar femeia la spital cu mai multe oase rupte, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac

Atât de aproape... Dobrogea Sud a pierdut la un gol calificarea în fața lui Magdeburg!

Dobrogea Sud a câștigat aseară returul cu Magdeburg la Constanța, dar a pierdut calificarea în grupele Cupei EHF, într-un final dramatic. Învinși cu 27-25 în Germania, Toma și compania s-au impus cu 27-26 în Sala Sporturilor!

Evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, organizate și în străinătate

Institutului Cultural Român din străinătate organizează o serie de manifestări culturale cu prilejul sărbătorii Zilei Naționale a României.

Cel puțin 53 de civili, printre care 21 de copii, au murit în urma raidurilor aeriene din Siria

În total, peste 340.000 de persoane și-au pierdut viața în urma războiului civil din Siria care a început în anul 2011, inclusiv peste 100.000 de civili.

A început numărătoarea inversă: vine minivacanța de 1 decembrie - de câte zile libere ne bucurăm în acest an!

În acest an, românii se vor putea bucura de o minivacanță de început de iarnă, prilejuită de Ziua Națională a României, în toată regula.

A încetat din viață actrița Cristina Stamate!

Ca un trăznet a căzut în această dimineață vestea că și pentru actrița Cristina Stamate a sunat gongul final. Măcinată de suferințe care nu i-au șters până în ultima clipă zâmbetul de pe buze, artista ne-a părăsit la o zi după ce prietena sa Stela Popescu a parcurs ultimul său drum, printre oameni. „Îl rog pe Dumnezeu să se oprească. Nu mai rezistăm” a rostit Alexandru Arșinel, greu încercat de vestea că moartea a poposit, din nou, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.