sîmbătă, 24 august 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 28.05.2013

Steliștii au primit tricourile și medaliile de campioni ai României la fotbal!

Steaua a încheiat perfect sezonul în care a cucerit cel de-al 24-lea titlu din istorie! Roș-albaștrii au câștigat în ultima etapă, cu FC Brașov, pe teren propriu, iar la final au primit medaliile de campioni și marele trofeu. Fanii steliștilor anunță o noapte albă în toate orașele mari!

Funeriu a demisionat din PDL

Partidul Democrat Liberal își pierde oamenii. Consilierul prezidențial Daniel Funeriu a demisionat din partid în această seară. Acesta i-a adresat în acest sens o scrisoare scrisă de mână președintelui PDL, Vasile Blaga, iar documentul l-a postat pe pagina sa de Facebook cu mențiunea "Nu îi încurajez pe cei care împărtășesc direcția actuală a PDL să-mi urmeze exemplul".

Cinci pescari chinezi au fost salvați de un elicopter

Cinci pescari din China au fost salvați din largul mării cu ajutorul unui elicopter. Bărbații au rămas blocați în timp ce se aflau la o fermă piscicolă construită pe mare.

Doi oficiali americani au fost împușcați

Doi oficiali de la ambasada Statelor Unite din Venezuela au fost grav răniți, astăzi, după ce mai mulți bărbați au deschis focul asupra lor.

Răsfăț eco pentru prietenii patrupezi

Una din trei familii americane are cel puțin un câine sau o pisică. Așa să face că industria produselor destinate prietenilor necuvântători ai omului este tot mai înfloritoare. Și pentru că stăpânii își iubesc companionii, îi răsfață cu mâncare și jucării eco. Prețul nu are importanță, atât timp cât câinele dă fericit din coadă, iar pisica toarce mulțumită.

Elevii vor studia după manuale electronice! Cum comentați?

Elevii vor studia după manuale electronice, începând cu anul școlar 2014-2015. Bobocii de clasa I sunt primii care vor trece prin această experiență chiar de anul viitor, căci pentru ei se va implementa un proiect pilot. Ministrul Educației, Remus Pricopie, spune că noile manuale îi vor ajuta pe cei mici să înțeleagă mai ușor materia predată la clasă.

Reclamă controversată marca IKEA

Spune “nu” piticilor de grădină! Cel puțin asta spune noua reclamă a companiei IKEA. Îndemn care a stârnit o serie de controverse. Filmarea arată modalitățile prin care un cuplu încearcă să scape de piticii de grădină în favoarea unor produse noi de mobilier.

Steaua a sărbătorit alături de fani cucerirea titlului de campioană cu numărul 24

Imediat după flueirul de final al arbitrului Marius Avram, pe Arena Națională a început fiesta. În lipsa finanțatorului Gigi Becali, maestrul de ceremonii a fost managerul stelist, Mihai Stoica, care le-a mulțumit fanilor pentru tot sprijinul acordat în acest sezon.

Îngrijorare în Brazilia după ce acoperișul arenei din Salvador a cedat din cauza ploilor abundente

Îngrijorările privind capacitatea Braziliei de a găzdui fără probleme Campionatul Mondial de fotbal din 2014 cresc după ce acoperișul unui stadion a cedat chiar înainte de Cupa Confederațiilor! Ploile abundente căzute în Salvador au avariat un panou de plastic montat greșit deasupra uneia dintre tribune. Oficialii spun că arena va fi sigură la primul meci pe care îl va găzdui în Cupa Confederațiilor, Nigeria – Uruguay, de pe 20 iunie.

Hănescu s-a calificat în turul II la Roland Garros

Tenismenul român Victor Hănescu s-a calificat astăzi în turul secund la Roland Garros, după victoria obținută în fața australianului Bernard Tomic.

AS Monaco plătește 60 de milioane de euro pentru semnătura lui Radamel Falcao

Radamel Falcao a trecut testele medicale pe care le-a efectuat la Monaco și este acontat de francezi în proporție de 99%! Nou-promovata din Ligue Une i-a plătit 60 de milioane de euro lui Atletico Madrid în schimbul atacantului columbian! Mutarea vine la doar câteva zile de la achiziționarea lui Moutinho și Rodriguez de la Porto, în schimbul a 70 de milioane de euro!

Dă o speranță! O mamă pentru trei frați abandonați are nevoie de sprijinul nostru

“Fiecare om se naște cu o misiune specială, iar a mea, cu siguranță, este aceea de a fi mamă, și nu doar pentru copiii mei”. Asta ne-a spus Iuliana Vamanu, o femeie din județul Constanța, care, în urmă cu 4 ani, a decis să fie părinte pentru 3 frați abandonați.

Marele Premiu FashionTV de la Cannes, câștigat de o româncă!

După Mădălina Ghenea, a venit rândul unei alte românce să facă furori în lumea modei. Tot Mădălina o cheamă, e arădeancă și are doar 16 ani. Ea este marea câștigătoare a concursului Model Awards, organizat de FashionTV în timpul Festivalului de Film de la Cannes. Și imaginea stațiunii Mamaia va fi atribuită frumosei domnișoare căreia i se arată în față un viitor strălucitor pe podiumurile de defilare din întreaga lume.

Cel mai înfricoșător pod din lume!

Podul din imagini este catalogat drept cel mai înfricoșător din lume și nu este recomandat celor slabi de înger. Bay Bridge din statul american Maryland este unul dintre cele mai lungi din lume.

Personalul român de la bordul navelor fluviale va fi instruit după stardarde europene

„Personalul navigant fluvial trebuie să aibă standarde de educație și certificare comune cu ale navigatorilor de pe mări și oceane”, au spus-o astăzi membrii Asociației Europene EDINNA, care din 2009 se ocupă cu instruirea marinarilor. Pentru că Centrul român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale CERONAV este membru fondator, cea de-a șaptea Adunare Generală a Asociației a avut loc la Constanța.

Bucurie roș-albastră pe stadion și în Piața Constituției

Spectacol total pe Stadionul Național. Steaua București a primit cupa de campioană a României după ce a cucerit cel de-al 24-lea titlu din istorie. Bucuria steliștilor a fost cu atât mai mare cu cât echipa lor de suflet a câștigat cu 4 la 0 meciul final împotriva echipei Fc Brașov. Emoționați, jucătorii Stelei i-au dedicat acest titlu fostului lor coleg, Mihăiță Neșu.

Miniștrii de Externe din UE au decis să ridice embargoul privind armele pentru rebelii sirieni

Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au decis să ridice embargoul privind armele pentru rebelii sirieni. Cu toate acestea, nicio țară nu intenționează să trimită arme în următoarele două luni, pentru a nu pune în pericol inițiativa de pace ruso-americană.

Obligați să cumpere casele care nu se vând

Să dețină o locuință este dorința multor sud-coreeni, însă pentru unii dintre ei, visul a devenit un coșmar. Asta după ce patronii firmelor de construcții la care lucrează i-au obligat să cumpere apartamentele nevândute, pentru a salva de la faliment companiile lovite de criză de la faliment.

Un elev din Constanța, prins în timp ce copia la Bacalaureatul Olimpicilor

Unul dintre sportivii constănțeni, olimpic la canoe, care participă în aceste zile la bacalaureatul special, a fost dat afară din examen pentru tentativă de fraudă.

Coregrafie specială a fanilor steliști la meciul cu FC Brașov

Fanii steliști au realizat o coregrafie specială la ultimul meci al campioanei României din acest sezon, cu FC Brașov, pe Arena Națională, în timp ce jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf au intrat pe teren cu tricouri cu mesaje de susținere pentru Gigi Becali.

Cum arată în prezent Mr. Big din „Totul despre sex” GALERIE FOTO

Au trecut aproape trei ani de când a interpretat rolul lui „Mr. Big” din „Totul despre sex”. De atunci, actorul american Chris Noth nu a mai ieșit cu nimic în evidență. Zilele trecute, iubitul șarmant al lui Carrie Bradshaw a fost surprins în Hawaii, unde se relaxa și se bucura de o zi de plajă.

Priviți ce se poate întâmpla când un băiețel adoarme la volanul mașinuței VIDEO

Înainte cu doar câteva momente era de neoprit la volanul mașinuței sale albastre. Însă, după câteva minute, Jonah conducea haotic, în cercuri și nici măcar nu-și auzea tatăl.

Viitorul Constanța joacă în ultima etapă a Ligii Întâi cu CS Turnu Severin, joi de la ora 20.30

Liga Întâi va trage cortina peste acest campionat odată cu meciul Viitorului de joi seară, cu Severinul lui Jerry Gane, dar și cu alte 3 partide care se vor desfășura de la aceeași oră, 20.30. Scăpată de grijile retrogradării, trupa antrenată de Cătălin Anghel dorește să încheie acest sezon cu o victorie, în fața propriilor suporteri.

Săgeata are nevoie de un singur punct din meciurile cu Dunărea și Farul pentru a fi sigură de promovare!

“Vrem să intrăm în istoria clubului și a orașului! Suntem aproape de o performanță unică!” Acestea au fost cuvintele cu care antrenorul echipei Săgeata Năvodari, Mihai Guliu, a început conferința de presă premergătoare meciului cu Dunărea Galați. Partida va avea loc joi, la Năvodari, cu începere de la ora 18:00.

NBA: San Antonio a câștigat finala Vestului cu 4-0!

San Antonio Spurs este prima finalistă din NBA! Spurs au câștigat în această dimineață Conferința de Vest după o finală fără istoric cu revelația acestui sezon, Memphis Grizzlies.

Jocurile Naționale pentru persoanele cu dizabilități continuă!

Întrecerile din cadrul ediției a treia a „Trofeului Litoral” și a ediției cu numărul 20 a „Jocurilor Naționale a persoanelor cu dizabilități„ continuă. După atletism, persoanele cu handicap se vor întrece și la multe alte discipline.

Capodopere culinare dulci GALERIE FOTO

Aceste mâncăruri delicioase par pregătite pentru a fi servite la cină. Însă platourile consistente sunt, de fapt, torturi.

Nicolae Dică... amintiri din Ghencea

Acum că Viitorul a scăpat de emoțiile retrogradării, veteranul Nicolae Dică se poate gândi și la foștii săi colegi de la Steaua. Dică a făcut parte din echipa UEFAntastică din sezonul 2005-2006, iar multe dintre amintirile frumoase spune că i le datorează chiar patronului Gigi Becali!

Nuntașii au intrat... la apă VIDEO

Un grup de nuntași din orașul american Gainesville a considerat că cea mai bună locație pentru a face fotografii este un pod șubred, construit deasupra unui lac.

Președinta Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, reținută de DNA

Președinta Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, Viorica Oniga, a fost arestată în această seară, pentru 30 de zile, de Tribunalul Prahova. Alături de aceasta, după gratii a ajuns și subordonata sa Georgeta Oprea, pe care DNA o acuză de dare de mită, trafic de influență și complicitate la înșelăciune. Decizia Tribunalului nu este însă definitivă.

Salvare miraculoasă în China: un nou născut a fost salvat dintr-o conductă de canalizare

Salvare miraculoasă în estul Chinei. Pompierii i-au dat o șansă la viață unui nou-născut, după ce l-au scos dintr-o conductă de canalizare.

Îngropat cu arma de vânătoare adusă ilegal din Italia

Polițiștii din Galați au făcut o descoperire uimitoare în timp ce deshumau un bărbat, care a murit anul trecut. Au găsit în sicriul acestuia o pușcă și trei cartușe, despre care aveau informații că ar fi ascunse acolo.

Hackerii chinezi fac ravagii în spațiul virtual

Hackerii chinezi fac ravagii în spațiul virtual. Autoritățile din Canberra au anunțat că aceștia ar fi reușit să pirateze planurile noului sediu central al serviciilor secrete australiene și informații confidențiale care aparțineau ministerului de Externe.

Guvernul pregătește act normativ prin care administrația constănțeană să preia pachetul majoritar la APMC

Premierul Victor Ponta va discuta cu reprezentanții portului Hamburg despre modul în care autoritățile locale germane contribuie la deciziile legate de activitatea portuară, pentru a implementa cea mai bună soluție și la Constanța. Ponta a făcut anunțul după o întrevedere cu președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu.

Privatizarea Poștei Române, un eșec

Investitorii nu sunt interesați să cumpere Poșta Română. Perioada de depunere a ofertelor a expirat astăzi, fără ca cineva să cumpere caietul de sarcini privind privatizarea companiei. Săptămâna trecută, au apărut unele semnale potrivit căreia privatizarea companiei de stat ar putea fi amânată.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat război obezității

Statele membre OMS au adoptat o rezoluție pentru oprirea răspândirii uneia din cele mai devastatoare crize sanitare din prezent.

Mese calde pentru copiii familiilor nevoiașe din Cumpăna

Peste o sută de copii din Cumpăna ce provin din familii nevoiașe vor beneficia de o masă caldă și de asistență socială, în scopul prevenirii abandonului școlar.

Elodia, bătută de amant în Dubai

Amantul Elodiei Ghinescu a ajuns astăzi în fața magistraților Tribunalului Argeș. Fostul ofițer SPP a recunoscut că a avut o relație cu avocata din Brașov dispărută din 2007, și că au petrecut o vacanță împreună în Dubai.

Ar trebui să fii orb ca să nu te îndrăgostești de acest cățel GALERIE FOTO

El este Ray Charles, un Golden Retriever adorabil, care a devenit o adevărată senzație pe Internet. În ciuda faptului că este orb, Ray nu a lăsat acest aspect să-l împiedice să se distreze.

Atenție la soare! Numărul cazurilor de cancer de piele este în creștere

Expunerea la soare la orele prânzului poate avea efecte iremediabile asupra sănătății. O spun specialiștii dermatologi, care atrag atenția că numărul cazurilor de cancer de piele este în creștere, concomitent cu cel al persoanelor care nu folosesc creme de protecție solară.

Lenjerie intimă din aur de 24 de karate GALERIE FOTO

O firmă producătoare de lenjerie intimă de lux a realizat o colecție împodobită cu aur de 24 de karate. Colecția „Rococo Dessous” a fost creată de fostul designer de la Victoria’s Secret Breanna Lee.

Robert Pattinson și Katy Perry, la repetiție pentru nuntă

Robert Pattinson și Katy Perry au fost surprinși, zilele trecute, în orașul californian Santa Barbara, în timp ce urmăreau repetiția unei nunți.

Tranșee pe plaja din Faleză Nord! Fin.Co.Ge.R.O., amendată de Apele Române GALERIE FOTO

Nu era suficient că marea ne mănâncă plajele. La Constanța o societate care construiește un cartier de lux aproape că a distrus o porțiune importantă de nisip.

„Știrea zilei“: Elevi constănțeni în grevă japoneză!

Abonamentele de transport nu au mai fost decontate de opt luni pentru copiii care fac naveta, ultima soluție pentru a trage un semnal de alarmă fiind greva japoneză.

Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez a vorbit despre trecutul și viitorul formației madrilene

Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a tras linie după sezonul slab făcut de “galactici” și a vorbit deschis despre toate subiectele “fierbinți” ale clubului: plecarea lui Mourinho, ratarea transferului lui Neymar, numirea unui nou antrenor.

Ceahlăul Piatra Neamț a învins CSMS Iași cu 1-0 și a scăpat de retrogradare

Ceahlăul Piatra Neamț a învins aseară CSMS Iași pe teren propriu, cu 1-0, trimițându-i pe jucătorii lui Sorin Cârțu în Liga a 2-a. Echipa de sub Pietricica a reușit să se salveze astfel în ultimul moment de la retrogradare. Pe lângă Iași, vor mai juca “la matineu” Concordia Chiajna, C.S Turnu Severin și Gloria Bistrița.

Serghei Bubka candidează la șefia CIO

Fostul campion olimpic și mondial la săritura cu prăjina, Serghei Bubka, actualmente vicepreședintele Federației Internaționale de Atletism și președintele Comitetului Olimpic din Ucraina va candida la funcția de președinte al Comitetului Olimpic Internațional, conform unei surse citate de agenția Reuters.

Imagini incredibile ale unui apus de soare pe Autostradă! GALERIE FOTO

Șoferii care au circulat sâmbătă seara pe Autostrada Soarelui au avut parte de un spectacol de invidiat. Astrul ceresc a devenit o minge de foc, înconjurată de nori negri, după care s-a dus să se culce.

Istoricul Carol Iancu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de Universitatea Ovidius

Acesta s-a remarcat prin studiile sale despre istoria evreilor din România, la sfârșit de secol 19 și început de secol 20. A văzut lumina zilei în județul Iași, iar de mai mulți ani trăiește în Franța, unde predă la Universitatea Paul Valery din Montpellier.

Alertă în Chile din cauza unui vulcan pe cale să erupă

Autoritățile chiliene au decretat alertă roșie și au evacuat, preventiv, peste două mii de persoane amenințate de o posibilă erupție a vulcanului Copahue, aflat la frontiera cu Argentina.