vineri, 14 decembrie 2018

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 28.07.2011

O mamă din SUA găsită vinovată de moartea fiului său pentru că traversaseră prin loc nepermis

O femeie de 30 de ani, din Statele Unite a fost găsită vinovată de uciderea fiului său, după ce copilul a fost lovit de o mașină, în timp ce traversau strada prin loc nepermis. Raquel Nelson a primit, până la urmă, o pedeapsă de 12 luni cu suspendare. Și asta numai după ce cazul a stârnit reacții puternice peste ocean.

Crocodil prins după ce a fost observat ieșind dintr-o canalizare, în Australia

Un crocodil de 1,5 metri lungime a fost capturat de autoritățile orașului Cairns, situat în nord-estul Australiei. Asta după ce reptila a fost observată pe stradă de mai mulți trecători, în timp ce ieșea dintr-o canalizare.

Bucătăreasă ucraineancă violată pe vaporul pe care lucra și salvată de inspectorii Căpităniei Medgidia

Violată la bordul navei pe care muncea! Asta susține că a pățit o bucătăreasă din Ucraina, care a făcut astăzi plângere la autoritățile române, odată ce vaporul a acostat în Portul din Medgidia. Mai mult, le-a spus anchetatorilor că s-a plâns și autorităților din Georgia, dar acestea nu au făcut nimic să o ajute. Acum, femeii i s-a oferit cazare și protecție la Constanța, până când ancheta va fi finalizată.

Ultimul drum pentru un tânăr de 18 ani care a murit după ce a căzut din tren

Un tânăr de 18 ani, din București, și-a găsit sfârșitul după ce a căzut dintr-un tren aflat în mers. Tragedia s-a prdus în dreptul localității Medgidia, după ce trenul plecase din gară.

Pierderea parțială a suveranității, pedeapsa propusă pentru țările din zona euro cu datorii mari

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, a venit cu o soluție mai bună, după părerea lui, decât excluderea din Uniunea monetară: țările din zona euro cu datorii mari trebuie sancționate cu pierderea parțială a suveranității, în favoarea Uniunii Europene.

Arest preventiv pentru mama și viitoarea soacră a fetei de 12 ani ținută în lanțuri la Valu lui Traian

Mama și viitoarea soacră a fetei de 12 ani sechestrată în Valu lui Traian au fost reținute de procurori, în această seară. Copila a fost ținută în lanțuri, bătută și batjocorită pentru că nu voia să se supună legii țigănești și să stea cu viitorul soț, un băiat cu doi ani mai mic.

Astăzi Manu înscrie 34... de ani !

Astăzi, 28 iulie, baschetbalistul argentinian, Manu Ginobili împlinește 34 de ani. El este component de bază al echipei San Antonio, campioana Conferinței de Vest din NBA în acest sezon. Cu această formație, Manu a obținut 3 titluri în America.

Măcar de-ar veni doar Messi !

Uite Messi, nu e Messi! Și, totuși, s-ar putea să-l vedem pe 10 august la București! Cel mai bun fotbalist al planetei ne dă o rază de speranță: „Trebuie să respectăm contractul și să apărăm prestigiul țării!”, sună declarația șoc făcută astăzi, în cotidianul Clarin, de super-starul echipei Argentinei. Dacă nu vine Argentina, s-ar putea să ne mulțumim cu una dintre vecinele ei, Peru!

Victorii în jurul lumii !

Manchester United e de neoprit în turneul din Statele Unite ! Elevii lui Sir Alex Ferguson s-au distrat, 4 la 0, cu selecționata Ligii Americane chiar dacă în această formație s-au regăsit jucători de top ca David Beckham sau Thierry Henry.

Veniți la Jocurile Olimpice!

Londra a marcat ieri un an până la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012, printr-o serie de manifestări în celebra piață Trafalgar. În cadrul ceremoniei, președintele Comitetului Internațional Olimpic a făcut oficial invitația către toți sportivii din lume de a participa la cea de-a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară.

Valoare reală

Marea rivală a Barcelonei, Real Madrid, a fost și ea aseară în Germania pentru un amical cu nou-promovata Hertha Berlin. Realul s-a impus cu 3-1, cu două goluri ale lui Benzema și o reușită senzațională a lui Cristiano Ronaldo, din lovitură liberă.

Rezultatele pot aștepta

FC Farul pregătește la munte noul sezon, în care are ca obiectiv revenirea pe prima scenă fotbalistică a țării ! Marinarii nu au impresionat în cele două amicale de până acum, dar nu disperă. ”Mă interesează și rezultatele, dar acum, în perioada de pregătire, începem să închegăm echipa”, spune antrenorul Marian Pană.

La Zlatibor, ca acasă!

Putea fi Predeal, Bistrița sau Covasna, dar este Zlatibor! Stațiunea montană din Alpii Dinarici, unde regretatul Zoran Kurtes i-a dus prima dată pe handbaliștii constănțeni în 2009, a devenit locul preferat de cantonament pentru HCM. Vă invităm să urmăriți imagini în exclusivitate de la antrenamentele campionilor României în reportajul realizat de trimisul nostru special în Serbia, Radu Popa.

Samba!

Pare incredibil, dar Neymar, omul pe care îl vrea întreaga Europă, în frunte cu Barcelona și Real Madrid, are și el... un idol! Este vorba de compatriotul său, Falcao, cel mai bun jucător de futsal din lume. Iar dacă privim puțin lucrurile pe care le face Falcao la antenament, opțiunea lui Neymar e lesne de înțeles!

Sport și distracție!

Proiectul „Petrece Vacanța la Mare“, derulat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și implementat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, a tras aseară linie pentru o nouă serie de 150 de copii ! În cele două centre de agrement, de la Eforie Sud și 2 Mai, distracția a fost cuvântul de ordine pe parcursul celor 5 zile cât a ținut tabăra !

Aur și record mondial!

Americanul Ryan Lochte a cucerit a doua sa medalie de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Shanghai. Lochte l-a învins pe vechiul său rival, Michael Phelps, la proba de 200 de metri mixt și a stabilit primul record mondial după interzicerea costumelor din poliuretan.

Soluție salvatoare

Criza prelungită pe care o traversează Clubul Sportiv Tomis Constanța pare să se apropie de sfârșit. În ședința de astăzi, Consiliul Județean Constanța a găsit soluția pentru salvarea echipei de handbal feminin: fuzionarea acesteia cu secția de handbal a Universității Maritime Constanța și alocarea pentru noua formațiune a unei sume de un milion de lei.

Francezii cuceresc nordul!

Citroen se anunță a fi favorită la câștigarea Raliului Finlandei, după ce francezii Sebastien Loeb și Sebastien Ogier au făcut senzație în prologul cursei. Raliul din „Țara celor 1000 de lacuri” reprezintă cea de-a opta etapă din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri.

Ca pe vremuri!

Santos și Flamengo au jucat noaptea trecută un meci ca pe vremuri în Brazilia! Neymar a dat două goluri pentru Santos, dintre care unul a făcut deja înconjurul globului, însă veteranul Ronaldinho a fost mai tare: a marcat de trei ori pentru Flamengo, care s-a impus la final cu 5-4!

Lucrările de montare a balustradei clubului din Eforie Sud care a băgat un tânăr în comă au fost făcute fără proiect

O spun clar cei de la Inspectoratul Județean în Construcții, instituție pe care până nu demult a condus-o chiar democrat-liberalul Gigi Chiru, patronul localului cu pricina! Așadar, tocmai cel care controla vehement construcțiile în ultimii ani nu a respectat legislația, iar acest lucru l-a aruncat între viață și moarte pe un tânăr de 34 de ani. Acum, Inspectoratul de Stat în Construcții a sesizat Parchetul!

Pistoale, cuțite și topoare mânjite de sânge au fost descoperite în curtea unei case din Deta

La cinci zile după scandalul cu săbii de la Deta ies la iveală noi dovezi ale măcelului. Pistoale, cuțite și topoare mânjite de sânge au fost descoperite în curtea unei case din Deta. Și mașina fiului cel mare al primarului a fost găsită de polițiști, însă acesta rămâne de negăsit. Autoritățile l-au dat în consemn la frontieră și a fost emis un mandat de arestare în lipsă. Avocata sa a făcut un apel să se predea.

O femeie a fost violată pentru a doua oară de niște necunoscuți care au intrat peste ea în casă

Coșmar trăit de două ori, pentru o femeie din localitatea constănțeană Castelu. A fost violată la un interval de nici doi ani de niște necunoscuți cu care s-a trezit peste ea în casă. De această dată, unul a fost prins și arestat, celălalt se ascunde!

Aterizare de urgență a unui avion pe aeroportul din Sydney, după semnalarea unui incendiu

Decizie vitală luată la mii de metri altitudine. Pilotul unui avion Boeing 777, care aparține companiei Air Canada, a fost nevoit să renunțe la combustibilul din rezervor și să revină pe pista aeroportului din Sydney, la scurt timp după decolare.

O fetiță de doar 12 ani a fost găsită cu lanțuri la picioare pe o stradă din Valu lui Traian - update

Captivă între două lumi, una a inocenței copilăriei, cealaltă a unor reguli mult prea dure ale comunității din care face parte. O fetiță de doar 12 ani din Valu lui Traian a fost ținută în lanțuri, bătută și batjocorită pentru că nu a vrut să se supună legii țigănești și să stea cu viitorul soț, un băiat cu doi ani mai mic. Și mai scandalos este faptul că cele două soacre sunt surori vitrege. Fetița nu are nici măcar certificat de naștere, nefiind înregistrată în niciun act oficial. Cu alte cuvinte, nici ea și nici suferința ei nu există.

DJ Project, Giulia, Nick Kamarera & Mike Diamondz vă invită să petreceți alături de ei la Aqua Night Show

Love Party. Asta îți propune vinerea aceasta Neptun Tv. De data aceasta, Aqua Night Show îți aduce combinația dragostei cu DJ Project, Giulia, Nick Kamarera & Mike Diamondz și hiturile lor. Și încă nu punem punct! Toboganele cu apă te așteaptă! Pe tine și pe prietenii tăi! E Love Party, așa că cine are iubit sau iubită, trebuie neapărat să se vină la Aqua Night Show!

Echipa feminină de handbal CS Tomis, salvată de la faliment de Consiliul Județean Constanța

Aleșii județeni au decis, astăzi, să acorde echipei o sumă de bani, pentru ca fetele să-și poată continua antrenamentele. În plus, echipa va deveni o secție a Clubului Universitar Neptun al Universității Maritime Constanța, tocmai pentru ca finanțarea să poată fi făcută mai ușor.

Consiliul Județean Constanța și Spitalul de Urgență vor înființa un centru medical multifuncțional la Băneasa

Vești bune pentru cei 60 de mii de locuitori din zona Băneasa care au rămas fără asistență medicală în urma închiderii spitalului din localitate. Consiliul Județean Constanța și Spitalul de Urgență vor înființa un centru medical multifuncțional la Băneasa. Până când acesta va deveni funcțional, medicii de familie vor asigura permanența, pentru a le putea acorda primul ajutor bolnavilor.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii se modernizează cu bani europeni

Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței de astăzi alocarea unui teren în curtea complexului, pentru construirea unui Centru de informare. Acolo, turiștii vor putea afla detalii despre obiectivele pe care le pot vizita în întreg județul nostru. Tot cu bani europeni, Consiliul Județean are deja în desfășurare un proiect de reamenajare totală a Complexului care adăpostește animale și păsări din diverse specii, dar și pe cei trei celebri delfini.

Turiștii și bucureștenii se pot plimba de astăzi cu autobuze supraetajate

Turul orașului cu Autobuzul Supraetajat este deja o tradiție la malul mării. În Capitală, însă, astăzi a fost prima zi în care turiștii și bucureștenii au urcat într-un astfel de mijloc de transport tipic londonez. Plimbările prin București la bordul unui autobuz supraetajat sunt posibile grație unui contract semnat între RATC și RATB.

Planurile autorului masacrului din Norvegia încep să iasă la iveală unul câte unul - update

“Am terminat”. Acestea au fost primele cuvinte ale norvegianului care a ucis zeci de persoane pe insula Utoeya. Planurile autorului masacrului din Norvegia încep să iasă la iveală unul câte unul. Potrivit poliției, care citează manifestul de o mie 500 de pagini al lui Anders Behring Breivik, acesta plănuia să evadeze din închisoare și să comită noi atacuri teroriste. Ținut la izolare, el a cerut mâncare specială și acces la site-ul WikiLeaks, după cum a relatat Sky News.

Guvernul din Cipru și-a dat demisia

Guvernul din Cipru și-a prezentat, astăzi, demisia, în urma presiunilor exercitate de partidele de opoziție și de mii de oameni de rând. Decizia Executivului a fost luată după explozia care a avut loc pe 11 iulie și a distrus cea mai mare centrală nucleară din Cipru.

A fost bătută crunt după ce a accidentat mortal o fetiță

Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte în cartierul Palazu Mare! O șoferiță care a accidentat o fetiță a fost la un pas să fie linșată de rudele copilei care au lovit-o cu pumnii și picioarele. Scandalul s-a mutat apoi la spital, unde fata a murit. Cu greu au reușit polițiștii și agenții de la DIAS să-i liniștească pe oamenii revoltați.

Studiourile lui George Lucas au pierdut procesul împotriva unui producător britanic al replicilor căștilor purtate în “Războiul Stelelor”

Studiourile lui George Lucas au pierdut procesul intentat împotriva unui producător britanic al replicilor căștilor purtate de soldații Imperiului în filmul Războiul Stelelor. Dacă Forța există, atunci ea este cu mine de cinci ani, atât cât a durat procesul, a spus britanicul Andrew Ainsworth la aflarea sentinței.

Unii supraviețuitori de pe insula Utoeya le-au trimis părinților mesaje chiar în timpul masacrului. Vezi ce conțin SMS-urile trimise

"Unde e acum, pe cine mai împușcă?" A fost singura întrebare care le-a sunat în cap sutelor de tineri aflați pe insula Utoya, ce s-au ascuns pe unde au putut pentru a scăpa cu viață. Unii dintre ei au reușit să își contacteze părinții, în timpul msacrului, și au comunicat cu aceștia prin mesaje. Printre ei s-a aflat și Karin Elena Holst, adolescenta de origine română, dată dispărută.

Răsfăț la temperaturi sub 0 grade Celsius în plină vară: bar din gheață pe o plajă din Barcelona

Suntem în mijlocul verii, iar în Barcelona, termometrele nu indică mai puțin de 30 de grade Celsius. Însă atât localnicii, cât și turiștii au posibilitatea de a se răcori într-un mod inedit. Pe o plajă a orașului a fost deschis un bar din gheață în interiorul căruia temperatura este mult mai mică de zero grade.

Mai sunt doar patru zile până când Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată

Mai sunt 100 de ore până când Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată. În cazul în care se va ajunge aici, economia americană s-ar putea contracta cu 5 la sută, iar acțiunile vor scădea cu 30 la sută, după cum arată un raport al Credit Suisse.

Bucătăreasă din Ucraina, violată de doi colegi de pe navă

O bucătăreasă de origine ucraineană, aflată pe o navă sub pavilion Sierra Leone, a declarat autorităților portuare din Medgidia că a fost violată de doi colegi, membri ai echipajului.

O fetiță de doar 12 ani a fost găsită cu lanțuri la picioare pe o stradă din Valu lui Traian - update

Poliția a stabilit că fata, care avea mai multe vânătăi la nivelul feței, fugise din casa viitorilor socri. Din primele informații, cel care ar fi sunat la 112 ar fi chiar viitorul ei soț, tot de 12 ani.

Mai multe drumuri județene vor fi închise pentru reabilitare și modernizare

Tronsonul de drum județean între 23 August și Amzacea va fi închis pentru lucrări de reabilitare și modernizare în perioada 27 iulie-30 noiembrie. Decizia aparține Regiei Autonome de Drumuri și Poduri din cadrul Consiliului Județean Constanța.

Noi localuri constănțene au fost descoperite că fură apă

Caracatița furturilor de apă descoperite de echipele de control ale SC RAJA SA pare să nu se mai termine. În fiecare zi sunt descoperiți noi agenți comerciali care au uitat demult cum se consumă apa legal, cu apometru și contract. Dar poate cea mai mare surpriză a venit din partea unei terase, care la trei zile după ce a fost debranșată de la sistemul public, se racordase ilegal la conducta unui local vecin. Acum, și patronul acestuia a rămas fără apă.

Lenjerie parfumată pe podiumul Săptămânii Modei din Columbia

A început Săptămâna Modei de la Medellin. Evenimentul atât de apreciat în America Latină a fost deschis cu piese de lenjerie intimă parfumate, urmate de o colecție cu ținute de zi, dar și de seară.

Noi arme și pete de sânge găsite în scandalul din Deta

Anchetatorii au descoperit în această dimineață, mașina fiului cel mare al primarului Petru Roman, în care se afla o armă albă. Autovehiculul era parcat în Timișoara, în spatele blocului prietenei lui Bogdan Roman.

Scandal monstru la Spitalul de Urgență Constanța după ce un copil a murit în urma unui accident

Șoferița autoturismului a fost la un pas să fie linșată imediat după accident. Rudele victimei i-au bruscat cu agenții de pază de la unitatea sanitară și au băgat frica în pacienții treziți de zgomot. De aceea, la spitalul de urgență au fost chemate mai multe echipaje de la DIAS.

Un nou scandal zguduie Biserica Română - update

Unul dintre cei implicați în dosarul de proxenetism homosexual cu minori, în care apare și directorul OTV, Doru Iuga, susține că a întreținut relații sexuale cu preotul care slujește la Biserica Palatului Cotroceni. În apărarea sa, părintele spune că nu a vrut decât să îl ajute. Arhiepiscopia Bucureștilor a început o anchetă.

Primele cuvinte ale lui Anders Breivik în momentul arestării: “Am terminat!” - update

“Am terminat”. Acestea au fost primele cuvinte ale norvegianului care a ucis zeci de persoane pe insula Utoeya. Planurile autorului masacrului din Norvegia încep să iasă la iveală unul câte unul. Potrivit poliției, care citează manifestul de o mie 500 de pagini al lui Anders Behring Breivik, acesta plănuia să evadeze din închisoare și să comită noi atacuri teroriste. Ținut la izolare, el a cerut mâncare specială și acces la site-ul WikiLeaks, după cum a relatat Sky News.

Lora și Radio Killer au trezit la viață matinalii de la Neptun TV

Au ajuns pe primele locuri în topurile internaționale și au demonstrat că muzica românească poate da tonul în Europa. Hiturile “No more tears” și “Lonely heart” ale Lorei și ale celor de la Radio Killer i-au trezit la viață pe matinalii de la Neptun TV în cadrul emisiunii “Ne place vara”.

O fată de 12 ani a fost vândută și ținută în lanțuri

Caz înfiorător la Valu lui Traian. O fetiță de doar 12 ani a fost găsită, astăzi, cu lanțuri la picioare pe o stradă din localitate. Un trecător a anunțat Poliția care a stabilit că fata fugise din casa viitorilor socri care o țineau legată de pat.

Locatarii mai multor imobile din Constanța dar și un agent economic au fost debranșați de RADET din cauza facturilor neachitate la apă caldă și căldură

Angajații RADET au avut o misiune clară. Ori recuperează datoriile, ori îi debranșează pe rău platnici. Prima oprire a fost pe strada Decebal din Constanța, unde proprietarul unei case nu și-a mai plătit apa caldă și căldura de la începutul anului trecut. Cum nu a luat în seamă somațiile primite, angajații s-au ținut de cuvânt.

Două persoane au ajuns la spital în stare gravă după ce un șofer a tăiat linia continuă și s-a lovit frontal de un alt autoturism pe strada Soveja

A trecut peste linia continuă și a lovit frontal un autoturism, care a ricoșat în altul. Un bărbat din Constanța a provocat, în această dimineață, un carambol pe strada Soveja. În urma impactului, două persoane au ajuns în stare gravă la spital.

Înghesuială mare la cel mai nou supermarket deschis la mall-ul din parcul Tăbăcariei

Sute de oameni, majoritatea pensionari, au așteptat o oră și jumătate la ușile magazinului. Din păcate, răbdarea lor a fost de prisos. Coșurile, pe care sperau să le umple cu produse ieftine, au rămas goale.