miercuri, 21 august 2019

Arhiva ReporterNTV.ro

Pentru 28.08.2010

Misiune muzicală (Update 19:30)

A doua seară de competiție de la Festivalul Mamaia, ajuns anul acesta la cea de-a 40-a ediție, a adus în fața publicului 14 tineri la secțiunea interpretare. Fiecare s-a străduit să demonstreze că are un timbru vocal bun, că poate oferi o interpretare originală unor piese consacrate și că stă perfect la capitolul prezență scenică.

Scos pe blat (Update 19:30)

Șeful Serviciului Tehnic al Maternității Giulești, Vasile Dima, eliberat astăzi din arest după 24 de ore, s-a ferit să dea ochii cu presa. Acesta a fost dus la mașină prin curtea unei unități de Jandarmi, al cărei gard este lipit de cel al Direcției de Cercetări Penale.

Cu drogurile la ea

Starleta Paris Hilton a fost arestată, azi-noapte, pentru posesie de cocaină, după ce mașina în care se afla a fost oprită de poliția rutieră pe o stradă din Las Vegas. În urma testelor efectuate s-a demonstrat că în mașină se consuma cocaină.

În apărarea romilor

Criticile la adresa Franței nu mai contenesc, după ce autoritățile de la Paris au hotărât să continue repatrierea romilor. Cehia a condamnat ferm acțiunea francezilor și a făcut referire la suspiciuni de rasism. Ministrul francez de Externe a apărat, însă, politica președintelui Nicolas Sarkozy cu privire la romi și a insistat asupra faptului că Parisul nu acceptă caricaturile.

L-a călcat cu camionul

Un șofer de camion român a fost arestat în Italia, după ce ar fi ucis un turist într-o benzinărie.

Sânul salvator

O femeie din India a demonstrat că poate fi o mamă bună nu doar pentru copiii ei, ci și pentru un vițel rămas orfan. Speriată că animalul ar putea pieri de foame, indianca a hotărât să-l alăpteze.

Pe scenă la peninsula

10 de mii de oameni au cântat la Festivalul Peninsula din Târgu Mureș cu finlandezii de la Rasmus hituri precum First Day Of My Life, Guilty sau In The Shadows.

Totul natural

Sute de constănțeni care au luat cu asalt Piața Țărănească, organizată în acest weekend la Casa de Cultură din Constanța. Cașcavalul, brânza de burduf în coajă de brad, cârnații afumați sau dulceața de căpșuni au fost cele mai căutate produse. Producătorii spun că toate sunt 100 la sută naturale.

Ore în prima zi de școală

Școala va începe anul acesta pe 13 septembrie, iar prima zi nu va mai fi una dedicată doar festivităților. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Daniel Funeriu. Pentru ca planul să fie respectat cu sfințenie, ministrul a cerut ca orarele elevilor să fie finalizate până la data de 9 septembrie.

Terapia prin reconectare

O nouă formă de vindecare a bolilor grave prin intermediul reconectării a fost prezentată la Constanța, în cadrul Conferinței Internaționale de Medicină Naturistă și Complementară.

Planuri liberale

Delegația Permanentă a PNL l-a mandatat pe președintele partidului Crin Antonescu să formeze în scurt timp o echipă care să reprezinte alternativa liberală la Guvernul Boc și PDL, partid catalogat drept o umflătură malignă.

Finaliști Festival Mamaia

14 dintre concurenții de la interpretare și 12 piese dintre cele participante la creație revin pe scena Festivalului de la Mamaia în această seară. Juriul a deliberat deja, iar listele cu pretendenții la marele trofeu au fost făcute publice. Aflăm și noi cine sunt finaliștii din reportajul care urmează.

„Afumat” la volan (Update 19:30)

A refuzat să oprească la un control de rutină al poliției, a fugit, dar în cele din urmă a fost prins de oamenii legii. Este vorba despre un constănțean care a părăsit litoralul pentru scurt timp ca să-și ducă iubita la aeroport.

Graba strică treaba

Traficul spre litoral a fost dat peste cap de un tir care s-a răsturnat la ieșirea de pe Autostrada Soarelui. Polițiștii spun că șoferul se grăbea să ajungă la Constanța înainte de a intra în vigoare restricția care nu îi permite transportul pe durata weekend-ului.

Vara nu e pe ducă

Dacă ieși la o plimbare prin stațiuni, nu ai zice că este ultimul weekend calendaristic de vară. E puhoi de lume la mare, iar vremea este excelentă de plajă. Specialiștii din turism spun că aproape 160 de mii de oameni au ales să-și petreacă sfârșitul se săptămână pe litoral.

A făcut senzație!

Tyson Gay a făcut senzație la a 8-a etapă din seria Diamond League de la Bruxelles! Sprinterul american a cucerit titlul la 100 de metri, cu un timp record: 9 secunde și 79 de sutimi!

Mult prea scump!

AC Milan și Zlatan Ibrahimovici se pregătesc să semneze contractul care îl va aduce pe atacantul suedez la echipa patronată de Silvio Berlusconi, de la FC Barcelona. Deși mai sunt mici detalii de pus la punct, se știu amănuntele financiare ale operațiunii "Ibra": 100 de milioane de euro o costă pe Milan transferul atacantului suedez.

60 de secunde magice!

Campioana Germaniei, Bayern Munchen, a suferit o înfrîngere neașteptată aseară, 0-2 pe terenul nou-promovatei Kaiserslautern. Croații Ilicevic și Lakic au punctat pentru Kaiserslautern într-un interval de doar 60 de secunde, pe finalul primei reprize.

Lucescu a decis!

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Răzvan Lucescu, a anunțat vineri seară, lotul cu care se va prezenta în primele două meciuri ale preliminariilor Campionatului European 2012, cu Albania și Belarus. În planurile tehnicianului au intrat și stelistul Mihai Răduț, rapidistul Ovidiu Herea și dinamovistul Gabriel Torje.

Greu fără Mourinho!

Atletico Madrid a câștigat aseară Supercupa Europei după 2-0, la Monte Carlo, cu deținătoarea Ligii Campionilor, Internazionale Milano. Reyes și Aguero au marcat pentru spanioli, iar argentinianul Milito a ratat un penalty pentru Inter în ultimele secunde.

Ploaie de goluri în Groapă!

Dinamo a pierdut aseară cu scorul de 3-4 în fața nou-promovatei Universitatea Cluj, la capătul unui alt meci spectaculos desfășurat în Ștefan cel Mare! Fostul idol al suporterilor dinamoviști, Claudiu Niculescu, a reușit o "dublă" la revenirea în "Groapă", de data aceasta împotriva fostei sale formații.

Favoritele au confirmat

După 5 ani de zile, Dobrogea atacă Liga 1 cu 4 echipe: Viitorul Constanța, Farul, Săgeata Năvodari și Delta Tulcea! Chiar dacă tradiția este de partea „marinarilor”, performera etapei este Săgeata Năvodari, care a fost condusă cu 1-0 la Brăila de echipa locală dar a reușit să întoarcă soarta partidei în ultimul sfert de oră, prin golurile lui Alexandru și Jianu.

Au stins Farul în 15 minute!

Viitorul – Farul 3-1. Echipa lui Hagi a debutat previzibil, cu victorie, în Liga a 2-a, în fața unei formații care s-a adunat de... numai opt zile. „Rechinii” au cîștigat și ei la final respectul fanilor pe arena din Ovidiu: au terminat în atac un meci pe care l-au început în genunchi.

Victorie la scor

În această dimineață, în direct la Neptun TV, sportivii de la Rugby Club Județean Farul Constanța au făcut spectacol în disputa cu RCM Timișoara, pe care au cîștigat-o fără probleme, scor 54-23. Elevii lui Mircea Paraschiv au reușit numai puțin de 8 eseuri, unul mai spectaculos decît altul și s-au „încălzit” pentru duelul cu Steaua din weekendul viitor.

Flăcări la motor

Aproximativ 20 de oameni au ajuns la spital, după ce unul dintre motoarele avionului în care aflau a luat foc.

Cercetat în libertate

Judecătorii au decis, aseară, să-l lase în libertate pe șeful Serviciului Tehnic al Maternității Giulești.

Caniculă și apoi frig

Avem parte de o nouă zi cu temperature caniculare, însă de mâine vremea se va răci brusc.

Orașul luxului

Singapore, un oraș care se dezvoltă într-un ritm alert, care a devenit o atracție pentru cei mai bogați oameni ai lumii. Aici, o vilă costă și 30 de milioane de dolari. Și nu vă gândiți că nu are cine să cumpere aceste locuințe de lux, fiindcă piața imobiliară a înregistrat o creștere semnificativă de 30 la sută în prima jumătate a acestui an.

Trafic blocat la Cernavodă

La această oră s-a reluat traficul pe Autostrada Soarelui. Circulația a fost restricționată după ce un tir încărcat cu cupru s-a răsturnat pe DN 22 C din cauza unei defecțiuni tehnice. În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită. Traficul rutier a fost deviat prin Cernavodă.

Hărțuit de o româncă

Leonardo DiCaprio a obținut un ordin de restricție pentru o româncă ce îl hărțuia.

Cutremur în Iran

Trei persoane au murit și alte 40 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,9 produs, azi-noapte, în nordul Iranului.

„A fumat” la volan

A refuzat să oprească la un control de rutină al poliției, a fugit, dar în cele din urmă a fost prins de oamenii legii. Este vorba despre un constănțean care a părăsit litoralul pentru scurt timp ca să-și ducă iubita la aeroport.

Un nou viceprimar

Liderul local al PNL, Sorin Andrei este noul viceprimar al Mangaliei. Acesta a fost ales în ședința Consiliului Local, care a fost presărată cu huiduieli, dar și cu aplauze.

Împușcați la furat

Doi bărbați din Nazarcea au ajuns la Spitalul Județean, noaptea trecută, după ce au fost împușcați de polițiștii de la Transporturi.

Noi rechemări în service

Toyota va rechema pentru reparații 1,3 milioane de mașini din modelele Corolla și Matrix în Statele Unite și Canada.

Chitariști… fără chitară

Cei mai buni mimi din lume s-au întâlnit, și în acest an, în Finlanda, unde a avut loc finala concursului celor mai buni chitariști fără chitară. Competiția la care au participat peste 40 de persoane a fost câștigată, pentru al doilea an la rând, de francezul Sylvain Quimene.

Distracție fără întrerupere

Deși calendarul ne anunță că am intrat în ultimul weekend de vară, turiștii nu se dau plecați de la mare și au umplut seara trecută cluburile din Mamaia. Și-au pus cele mai scumpe haine și accesorii, s-au urcat în bolizii de lux și s-au distrat până în zori, alături de trupa Fly Project și de animatoare.

Misiune muzicală

O nouă seară de festival, noi emoții pentru concurenții care au urcat pe scenă. Dacă în urmă cu două zile au urmărit fie din culise, fie din sală, cum s-au descurcat în fața publicului colegii lor, aseară altor 23 de concurenți de la Festivalul Mamaia le-a venit rîndul să arate ce pot din punct de vedere muzical. Publicul a avut ocazia să-i asculte live și pe unii dintre cei mai mari artiști ai României, care au primit din partea organizatorilor și premii speciale.

Miss Hostess

Nouă concurente s-au întrecut seara trecută la Miss Hostess. Etapa regională s-a desfășurat în stațiunea Mamaia. După trei probe de foc, juriul a deliberat și a ales tot atâtea reprezentante de la malul mării care vor participat la Miss Hostess România.