duminică, 17 februarie 2019

Ce ar putea duce la un 'colaps catastrofal' al ecosistemelor naturale



Activitatea umană este răspunzătoare de declinul dramatic al populației de insecte, 40% dintre specii riscând să dispară în următoarele decenii, conform unui studiu realizat în Australia, citat luni de Press Association.

Potrivit analizei globale a declinului insectelor, lumea asistă la ''cea mai mare extincție de pe Pământ'' din ultimele milioane de ani, cauzată de pierderea habitatului, utilizarea pesticidelor, boli, specii invazive și schimbări climatice.

Datorită rolului important pe care insectele îl joacă în cadrul sistemelor naturale și în existența altor specii sălbatice, ''astfel de evenimente nu pot fi ignorate și ar trebui să conducă la adoptarea unor măsuri decisive pentru evitarea unui colaps catastrofal al ecosistemelor naturale'', au avertizat oamenii de știință.

Analiza care va fi publicată în jurnalul Biological Conservation a fost efectuată pe 73 de rapoarte realizate anterior asupra populațiilor de insecte din mai multe zone ale globului, inclusiv studii efectuate în Marea Britanie, și a descoperit că specii ce variază de la fluturi și albine până la gândaci de bălegar se numără printre cele mai afectate.

Declinul nu afectează doar speciile specializate, spre exemplu cele care depind de o anumită plantă gazdă sau trăiesc doar în unele habitate, ci și specii mult mai ''generaliste''.

Oamenii de știință au avertizat că intensificarea agriculturii în ultimele șase decenii reprezintă ''cauza de bază a problemei'', iar utilizarea intensivă și pe scară largă a pesticidelor a avut un impact major.

Cel mai important factor al declinului insectelor este pierderea habitatului și transformarea terenului în zone agricole și urbane. Acest factor cauzator este urmat de poluare, în principal cea cu pesticide și îngrășăminte.

Totodată, insectele sunt afectate de factori biologici, cum ar fi patogenii și speciile non-native, dar și de schimbările climatice, creșterea temperaturilor putând afecta diversitatea zonelor în care acestea trăiesc.

Insectele sunt esențiale pentru sistemele naturale funcționale, acestea reprezentând o sursă de hrană pentru alte viețuitoare sălbatice precum păsările, mamiferele și amfibienii, dar au și rol în polenizarea plantelor și reciclarea nutrienților.

''Concluzia este clară: dacă nu modificăm modalitățile prin care ne producem hrana, în următoarele câteva decenii insectele vor înregistra un declin care se va îndrepta spre extincție'', au subliniat cercetătorii Francisco Sanchez-Bayo de la Universitatea Sydney și Kris Wyckhuys de la Universitatea din Queensland.

''Repercusiunile pentru ecosistemele planetei sunt cel puțin catastrofale, insectele constituind încă de la apariția lor, la finalul erei deviniene, în urmă cu aproape 400 de milioane de ani, baza structurală și funcțională a multora dintre ecosistemele lumii'', au adăugat specialiștii citați de Press Association.

Cercetătorii au făcut apel la restaurarea habitatului, reducerea dramatică a utilizării pesticidelor și implementarea unor schimbări în agricultură pentru a ajuta insectele, printre măsurile recomandate numărându-se plantarea la marginile câmpurilor a unor fâșii bogate în flori sau rotația culturilor cu trifoi în beneficiul bondarilor.

Comenteaza aceasta stire