miercuri, 13 decembrie 2017

ACCIDENT CUMPLIT. Un autoturism scăpat de sub control a spulberat o mașină parcată - un tânăr de 22 de ani a murit!



Un accident cumplit a avut loc în comuna Bascov, județul Argeș, după ce un șofer care conducea cu viteză a pierdut controlul volanului și a intrat într-un autoturism marca BMW care se afla parcat în afara părții carosabile.

Potrivit argesenii.ro, în urma impactului patru persoane au fost rănite: doi bărbați în vârstă de 22 de ani, o femeie în vârstă de 26 de ani și un alt bărbat de 29 de ani. Șoferul vinovat, un bărbat de etnie romă, a fugit imediat după producerea accidentului. Victimele au fost transportate la spital, iar unul dintre tineri, Nicolae Tudor, de 22 de ani, din Bascov, a decedat în această dimineață la spital.

Aseară medicii l-au resuscitat și au reușit să-l readucă la viață, dar din păcate în această dimineață tânărul a pierdut lupta cu moartea. 

Polițiștii au făcut cercetări.

Șase țigani au fost duși aseară la audieri, însă aceștia refuză să spună cine a fost la volan. Apropiații tânărului decedat au numai cuvinte de laudă la adresa lui. 

"Nu îmi vine să cred!! Dumnezeu să-l ierte, ai plecat prea devreme! Condoleanțe familie!"

"Ai plecat mult prea devreme, suflet bun"

"Ți-ai câștigat locul în inimile noastre și acolo vei rămâne veșnic. Un suflet bun s-a dus la Cer Caci Domnul l-a chemat. Sunt întrebări, dar nu-i răspuns. De ce s-a întâmplat? Ce durere și ce chin avem în noi acum…Aș vrea să cred că pot să te opresc din acest drum. Dar Dumnezeu m-a învățat că moartea nu-i sfârșitul, ci drumul către o altă viață, căci e doar începutul către o viață veșnică în care Domnul te-a purtat să-i fii alături Lui, UN ÎNGER DE BĂIAT”

"Aseara ne faceam planurile sa mergem si noi sa ne plimbam,calculai zilele sa fi liber sa stam si noi mai mult,iar azi,azi nici macar la mesaje nu ne mai raspunzi,ne.ai lasat cu inima franta tu care mereu erai plin de zambete si bucurii...Nici acum nu ma pot obisnui ca numai esti...5 minute daca mai stateai cu noi poate nu se intampla asa...ne.ai lasat fara cuvinte pe toti,dar de acolo de sus dintre ingeri stiu ca o sa ne veghezi mereu...Ramas bun suflet drag,vei ramane in gandul meu"

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire