luni, 24 septembrie 2018

ACCIDENT STUPID. Bărbat omorât de un ATV - ieșise cu câinele la plimbare în zona pârtiilor de schi!



Un fost angajat al Primăriei Abrud a murit în urma unui stupid accident petrecut în zona pârtiilor de schi de la Arieșeni – Vârtop. În timp ce bărbatul a iesit cu câinele la plimbare a fost lovit grav de un atv, care din spusele oamenilor a părăsit locul accidentului. Omul a fost găsit inconștient la pământ iar câteva ore mai târziu a decedat, scrie opiniatransilvana.ro.

Bărbatul obișnuia să își petreacă iernile la o pensiune din stațiunea Arieșeni, iar vineri după- amiaza a iesit cu animalul de companie la o plimbare prin zăpadă. Din păcate a fost ultima ieșire a bărbatului din Abrud, acesta a fost lovit de un atv.

”La 12 ianuarie, ora 13.10, un tânăr de 19 ani, din comuna Fântânele, județul Arad, în timp ce conducea un autociclu ATV pe DN75, pe direcția Nucet – Arieșeni, în satul de vacanță, Vârtop, într-o curbă la stânga semnalizată prin indicator, a acroșat un bărbat de 63 de ani din localitatea Abrud, care se deplasa pe carosabil în aceeași direcție”, se arată într-un comunicat al IPJ.

Oamenii din zonă sunt revoltați și spun că în ultima perioadă au probleme mari cu cei care închiriază astfel de automobile, fără documente și circulă cu viteză prin zone populate cu risc major de accidente. Turiști se plâng că le este pusă viața în pericol și nimeni nu ia măsuri în acest sens.

Comenteaza aceasta stire