luni, 15 iulie 2019

Adolescentă care a căzut șase metri într-o fântână, salvată de pompieri



O adolescentă în vârstă de 15 ani, care a căzut circa șase metri, într-o fântână din Caracal, joi seara, a fost salvată de pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ISU Olt, pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Caracal, la gara CFR, pentru salvarea unei fete, care a căzut într-o fântână nefuncțională.

În momentul când au sosit echipajele ISU Olt, adolescenta, în vârstă de 15 ani, din municipiul Caracal, a fost găsită conștientă, la o adâncime de circa șase metri, diametrul fântânii fiind de 60 de centimetri.

„Cu ajutorul cordițelor de salvare și a unui ham, pompierii au reușit să o aducă pe fată la suprafață. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD, conștientă, fără urme vizibile de traumă, cu hipotermie ușoară și a fost transportată la CPU Caracal”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Fântâna nu mai era funcțională, dar mai avea 30 - 40 de centimetri de apă, cel mai probabil din provenită din precipitații.

Comenteaza aceasta stire