vineri, 15 decembrie 2017

Ambasada Israelului: Îi mulțumim președintelui Trump pentru decizia curajoasă și corectă



Ambasada israeliană la București a transmis, azi, un mesaj de mulțumire pentru președintele Donald Trump ca urmare a recunoașterii de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului, ambasada apreciind decizia lui Trump drept ”curajoasă și corectă”.

”Îi mulțumim președintelui Donald Trump pentru decizia curajoasă și corectă de a recunoaște capitala Statului Israel la Ierusalim. Ierusalimul este de 3000 de ani capitala poporului evreu, iar la momentul înființării Statului Israel, în urmă cu 70 de ani, guvernul l-a ales drept capitală. De fapt, de la exilarea evreilor de pe pământul strămoșesc în urmă cu 2000 de ani, Ierusalimul nu a mai fost capitala niciunui alt popor”, se arată într-un comunicat al ambasadei israeliene.

Declarația lui Trump este considerată ca având o importanță istorică întrucât recunoaște faptul că Ierusalimul este inima tradiției, istoriei și religiei iudaice.

”Israelul cheamă toate țările care doresc pacea să se alăture Statelor Unite în a recunoaște capitala la Ierusalim și a muta ambasada acolo. În ceea ce privește status quo-ul locurilor sfinte, Israelul rămâne angajat să garanteze libertatea de cult pentru evrei, creștini și musulmani deopotrivă, în speranța că vecinii noștri din lumea arabă vor vedea Ierusalimul ca pe un simbol al păcii”, mai prcizează sursa citată.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat, miercuri seară, că recunoaște orașul Ierusalim drept capitală a Israelului, afirmând că decizia constituie "o nouă abordare" în efortul de soluționare a conflictului israelo-palestinian.

Comenteaza aceasta stire