luni, 10 decembrie 2018

Amendă de 1.000 de lei pentru protestatarul care s-a legat de gardul din fața Guvernului



Protestatarul care s-a legat azi de gardul Guvernului a fost amendat cu 1.000 de lei pentru participarea la adunări publice nedeclarate și pentru jigniri, arată Jandarmeria Capitalei. Alt bărbat, care s-a legat de un indicator de circulație din aceeași zonă, a primit amendă similară.

Cei doi bărbați care au fost conduși, joi, de către jandarmi la sediul Secției 4 de Poliție deoarece s-au legat de gardul Guvernului, respectiv de un indicator de circulație, au fost amendați cu câte 1.000 de lei, anunță Jandarmeria Capitalei.

Aceștia au fost sancționați, potrivit sursei citate, pentru participarea la adunări publice nedeclarate și pentru adresarea de expresii jignitoare împotriva persoanelor aflate într-o instituție publică, fapte de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

„Astăzi, în jurul orei 12.30, un bărbat s-a legat cu cătușe de poarta exterioară ce împrejmuiește clădirea Guvernului, în dreptul Bd. Iancu de Hunedoara. Acesta avea asupra lui un recipient cu un lichid, despre care susținea că este benzină. Jandarmii aflați la fața locului au intervenit imediat, l-au deposedat de recipientul respectiv și au solicitat sprijinul unui echipaj de la descarcerare. Pe întreg parcursul acestor evenimente, jandarmii din cadrul echipelor de dialog s-au aflat lângă bărbat, pentru a-l convinge să renunțe la această formă de protest. După intervenția echipei de descarcerare, acesta, alături de un alt bărbat aflat în apropiere, care se legase de un indicator de circulație, au fost conduși la Secția 4 de poliție în vederea luării măsurilor legale. Înțelegem și respectăm dreptul cetățenilor la liberă exprimare, dacă acesta se exercită cu respectarea legilor în vigoare. Jandarmeria Capitalei are obligața de a asigura măsurile de ordine pubică și siguranța cetățenilor și nu va tolera actele sau gesturile care pun în pericol siguranța acestora. Ca de fiecare dată vom acționa împotriva celor care tulbură grav ordinea publică”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.

Unul dintre bărbați, Cristian Dide, care a participat la protestele din Piața Victoriei și care se legase joi de gardul Guvernului, a amenințat că-și dă foc, însă a fost îndepărtat de jandarmi din fața Palatului Victoria, pompierii fiind nevoiți să taie o parte a gardului.

Protestatarul avea un bidon cu benzină și amenința jandarmii că, dacă îl forțează să plece de acolo, își va da foc. Bărbatul era nemulțumit de măsurile luate de Executiv și manifesta și față de presupusa intenție, spune el, a Guvernului de a emite o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere.

În timp ce miniștrii intrau în Palatul Victoria pentru ședința de Guvern, bărbatul a strigat după aceștia "Hoții".

Cristian Dide a mai precizat că va rămâne legat cu cătușe de gardul clădirii până la încheierea ședinței Executivului, însă a fost îndepărtat din fața Palatului Victoriei după ce pompierii au tăiat o parte a gardului.

La un moment dat, au fost incidente între jandarmi și unii jurnaliști. În momentul când aceștia au vrut să filmeze, jandarmii au încercat să izoleze perimetrul și s-a ajuns, pentru scurt timp, la îmbrânceli între ziariști și forțele de ordine.

Comenteaza aceasta stire