marţi, 21 mai 2019

ANSVSA: A fost virată prima tranșă de 10 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane



Comisia Europeană a virat României, în data 11 decembrie, o primă tranșă, de 10.000.000 de euro, din grant-ul în valoare de 34.278.750 de euro, reprezentând contribuția financiară a Uniunii la acțiunile angajate de țara noastră pentru combaterea pestei porcine africane, informează ANSVSA.

Această plată a fost efectuată în condițiile în care Decizia „SANTE/EM/AH/2018/ASF/RO”, de acordare a subvenției permite plata unui avans de până la 50% și a plăților ulterioare.

În acest stadiu, o primă tranșă de 10 milioane de euro a fost deja plătită și ținând cont de formalitățile interbancare, această sumă ar trebui să se afle în contul autorităților române în data de 13 decembrie.

Intenția Comisiei Europene este de a plăti o altă sumă, în avans, înainte de sfârșitul anului, dacă situația bugetară o permite.

Efectuarea acestei prime plăți, într-un timp foarte scurt de la acordarea deciziei grant, este o confirmare a faptului că Guvernul României a acționat și acționează pentru combaterea pestei porcine africane în conformitate cu cele solicitate de către Comisia Europeană. Convorbiri în acest sens se poartă la Bruxelles, de către președintele ANSVSA, Geonimo Brănescu, prezent la întâlnirea cu șefii serviciilor veterinare din Uniunea Europeană, precizeză comunicatul.

Comenteaza aceasta stire