duminică, 30 aprilie 2017

AP: Administrația Donald Trump vrea mobilizarea Gărzii Naționale pentru misiuni antiimigrație

loading...


Administrația Donald Trump analizează posibilitatea mobilizării a 100.000 de membri ai Gărzii Naționale pentru capturarea imigranților aflați în ilegalitate pe teritoriul american, inclusiv a milioane de persoane aflate în zona frontierei cu Mexicul, potrivit unui proiect de document obținut de AP.

Proiectul de document, obținut de agenția Associated Press, prevede mobilizarea membrilor Gărzii Naționale în statele Oregon, Louisiana, California, Arizona, New Mexico, Texas, Nevada, Utah, Colorado, Oklahoma și Arkansas, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat că informațiile difuzate de AP sunt "sută la sută neadevărate și iresponsabile". "Nu există niciun efort de folosire a Gărzii Naționale pentru arestarea imigranților aflați în ilegalitate", susține purtătorul de cuvânt al Președinției SUA.

Guvernatorii statelor americane vizate vor decide dacă vor mobiliza membri ai Gărzii Naționale la operațiunile antiimigrație, precizează memorandumul semnat de John Kelly, secretarul american pentru Securitate Internă.

Președintele SUA, Donald Trump, a promis că săptămâna viitoare va adopta un nou decret antiimigrație.

"Voi menține promisiunile, nu voi da înapoi de la apărarea țării. Vom emite o nouă ordonanță executivă săptămâna viitoare, pentru a apăra în totalitate țara", a spus liderul de la Casa Albă, reiterând eforturile de combatere a infracționalității.

"Am inițiat un efort național pentru deportarea infractorilor străini, pentru eliminarea membrilor grupurilor interlope și a altor indivizi care prezintă riscuri asupra ordinii publice. Salvăm zilnic viețile americanilor", a subliniat Trump.

Comenteaza aceasta stire

loading...