miercuri, 17 iulie 2019

Aplicație dezvoltată de cercetători japonezi pentru cei care vor să renunțe la fumat

19:52, 30 mai 2019 50 vizite


Cercetători japonezi au confirmat eficiența unei aplicații pentru smartphone-uri care îi ajută pe fumători să renunțe la acest viciu, relatează joi EFE.

Aplicația ('app') dezvoltată de Universitatea Keio și de compania specializată în realizarea de software terapeutice CureApp, permite unei persoane să afle nivelurile de monoxid de carbon din respirația sa, precum și alte date privind condiția sa fizică și îi furnizează consiliere personalizată.

Compania a prezentat joi rezultatele studiului clinic pe app, lansat în 2017, care arată că 64 % dintre persoanele care au folosit aplicația nu au mai fumat în cele șase luni de la începerea utilizării aplicației.

Studiul s-a desfășurat asupra a 570 de persoane care căutau ajutor pentru a renunța la fumat în 31 de instituții medicale din Japonia între octombrie 2017 și sfârșitul anului 2018, potrivit informațiilor culese de agenția de știri Kyodo.

"Lipsa de sprijin în tratarea dependenței psihologice diminuează succesul metodelor de tratament. Sperăm să schimbăm această situație cu ajutorul tehnologiei", notează CureApp pe site-ul său.

Universitatea și compania preconizează să ceară aprobarea guvernului pentru a utiliza aplicația ca instrument medical, ceea ce va permite ca costurile utilizării sale în lupta împotriva tabagismului să fie acoperite de asigurarea medicală.

Comenteaza aceasta stire