joi, 18 ianuarie 2018

Guvernul majorează vârsta copilului până la care părintele beneficiază de concediu medical



Părintele care are în îngrijire un copil grav bolnav va putea beneficia de concediu medical și de indemnizație pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condițiile în care, până acum, limita de vârstă era de șapte ani, potrivit unui proiect de OUG.

Lista acestor afecțiuni grave se va stabili de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, actul normativ, care va fi discutat în ședința de miercuri, simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situațiile în care asigurații beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoțesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menționate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinți, cât și unei persoane împuternicite de acesta.

Proiectul de ordonanță de urgență prevede și crearea cadrului legal pentru realizarea și implementarea unei soluții informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic. Astfel, medicii prescriptori vor putea completa și transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate.

Pe lângă măsuri menite să simplifice modul de acordare a certificatelor de concediu medical, actul normativ reglementează și posibilitatea acordării indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat și plătit contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Comenteaza aceasta stire