luni, 24 iunie 2019

Atacuri aeriene ale forțelor guvernamentale în Siria: Cel puțin 12 civili au murit

21:06, 3 mai 2019 69 vizite


Cel puțin 12 civili au fost uciși în urma unor atacuri ale forțelor guvernamentale susținute de forțe armate ruse în nord-vestul Siriei, informează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie, citat de France 24.

 

Potrivit organizației, printre victime se află și patru femei. Cele 12 persoane au murit în urma unor atacuri aeriene în mai multe orașe și sate din provinciile Idlib și Hama. Potrivit aceleiași surse, atacurile reprezintă o încălcare a unui armistițiu încheiat acum opt luni. „Atacurile au crescut în intensitate în ultimele patru zile”, a declarat Rami Abdul Rahman, directorul Observatorului.

Provincia Idlib, dar și zonele învecinate, au fost protejate de ofensiva regimului de la Damasc prin intermediul unui armistițiu semnat în septembrie și mediat de Rusia și Turcia, însă regiunea a cunoscut o creștere a violențelor după ce gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham a preluat controlul în luna ianuarie. Escaladarea conflictului în această parte a Siriei a dus la moartea a 200 de civili, iar aproximativ 140.000 de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele din luna februarie și până în prezent, potrivit datelor ONU.

Rami Abdul Rahman a declarat că atacurile din ultimele zile au vizat în principal baze ale Hayat Tahrir al-Sham, dar și ale altor grupări armate din regiune, însă ONU susține că unele școli și centre medicale au fost și ele afectate de atacuri.

Cel puțin 370.000 de oameni au murit, iar milioane de persoane au fost nevoite să părăsească țara, din cauza războiului civil din Siria. Acest conflict a izbucnit în 2011, în urma reprimării violente a unor proteste.

Comenteaza aceasta stire