duminică, 20 ianuarie 2019

Autoritățile din Mexic au găsit 20 de cadavre în apropierea graniței cu Statele Unite



Autoritățile din Mexic au descoperit 20 de cadavre, 17 dintre ele arse, în apropierea orașului Nuevo Laredo, situat lângă frontiera cu Statele Unite, au transmis autoritățile locale, citate de Reuters.

 

În apropierea corpurilor au fost găsite și cinci mașini incendiate. Incidentul a avut loc în orașul Miguel Aleman din statul Tamaulipas, au transmis oficialii mexicani prin intermediul unui comunicat, fără să ofere mai multe detalii.

Tamaulipas este unul dintre cele mai violente state din Mexic, din cauza grupurilor de crimă organizată, a traficanților de droguri și a exploatării migranților.

Sute de cadavre au fost găsite în ultimii ani, ca urmare a conflictului de peste zece ani dintre cartelurile de droguri și autorități.

 

Comenteaza aceasta stire