miercuri, 21 august 2019

Bilanțul seismului urmat de tsunami din Indonezia a ajuns la 1.558 de morți



Cel puțin 1.558 de persoane au murit, alte câteva mii au fost rănite, iar aproximativ 1.000 de oameni sunt în continuare date dispărute, în urma cutremurului de 7,5 grade urmat de tsunami care au afectat insula indoneziană Sulawesi, potrivit bilanțului oficial anunțat vineri de autorități.

Echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori, însă șansele sunt tot mai mici de a mai găsi oameni în viață sub dărâmături la o săptămână după seismul și tsunamiul care au devastat insula Sulawesi, informează postul Al Jazeera.

Agenția Națională pentru Gestionarea Dezastrelor din Indonezia a comunicat vineri că bilanțul tragediei a ajuns la 1558 de morți, iar zeci de mii, posibil chiar sute de mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele și au nevoie de asistență umanitară urgentă.

Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenției, a declarat că există temeri că aproximativ 1.000 de oameni ar fi fost înghițiți de pământ în zonele din orașul Palu unde s-au înregistrate cazuri în care solul și-a pierdut rigiditatea, capătând proprietăți specifice lichidelor, s-a transformat în noroi, proces cauzat de seism și cunoscut drept lichefierea solului.

Operațiunile de căutare și salvare în aceste zone sunt îngreunate de faptul că solul este prea nămolos.

Până în acest moment au fost salvate doar 74 de persoane din zonele din Palu afectate de lichefierea solului.

Autoritățile au mai transmis că aproape 100 de persoane au fost arestate pentru că au comis furturi în zonele devastate de seism.

Indonezia a solicitat asistență umanitară internațională, iar peste 20 de state și zeci de organizații au trimis ajutoare.

Comenteaza aceasta stire