luni, 1 septembrie 2014

Când se achită impozitul pe spectacole

12:17, 14 mai 2013 Vizionari 118


impozitul pe spectacole se plătește lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, organizatorii având obligația ca până la aceeași dată să depună și formularul privind „Declarație/decont de impunere privind activitățile artistice și distractive de videotecă/discotecă“ sau „Decont lunar pentru stabilirea impozitului pe spectacole“, la care se vor anexa, cartea de identitate a delegatului/împuternicitului în original și copie și delegația/împuternicirea în original și copie, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Public de Taxe și Impozite Constanța.

 Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor, iar pentru activitățile artistice și distractive care au loc într-o videotecă sau discotecă, în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară activitatea.

Această taxă nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.

 

 

Comenteaza aceasta stire