sîmbătă, 15 decembrie 2018

Carmen Dan: Președintele Klaus Iohannis s-a antepronunțat că Jandarmeria a acționat violent



Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, în cadrul audierii din Comisia de Apărare din Senat, că președintele Klaus Iohannis s-a antepronunțat atunci când a declarat că Jabdarmeria a acționat violent, iar ulterior și-a încălcat atribuțiile cerându-i procurorului general să se sesizeze.

"Cu tot respectul pentru Administrația Prezidențială, consider că președintele României s-a antepronunțat pentru că toată lumea își amintește ieșirea publică imediat după evenimentele din 10 august în care s-a pronunșat foarte clar în sensul constatătii publice că Jandarmeria a acționat violent. Ulterior, i-a cerut procurorului general să se sesizeze și cred că uitîndu-ne doar în atribuțiile legale ale președintelui, conștientizăm cu toții că Parchetul General nu este în coordonarea Adminstraței Prezidențiale. Binențeles că procurorul general avea competența să poată să sesizeze și fără să-i solicite președintele României lucrul acesta", a declarat Carmen Dan, în cadrul Comisiei de Apărare din Senat.

Carmen Dan este audiată, la momentul transmiterii știrii, în cadrul Comisiei de Apărare din Senat, cu privire la modul de intervenție al forțelor de ordine la mitingul din 10 august din Piața Victoriei.

Comenteaza aceasta stire