marţi, 22 august 2017

Carnavalul de la Veneția începe oficial sâmbătă și va dura zece zile



După ce, în 2008, România a fost țară invitată de onoare la Carnavalul venețian, și în acest an vor fi prezențe românești în lagună.

Grupul de tulnicărese "Moațele" din Câmpeni - Alba va susține un recital la Carnavalul de la Veneția. Grupul de tulnicărese a fost înființat în anul 2006 și are în componență tinere care doresc să ducă mai departe acest vechi obicei: cântatul din tulnic, notează Mediafax.

La Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția va fi prezentată expoziția de grafică "Una nostalgia indescrivibile", care reunește lucrări ale artistului român Constantin Udroiu (1930-2014). Constantin Udroiu, considerat de critica italiană un "expresionist bizantin", a studiat la Facultatea de Arte Frumoase din București, avându-l ca profesor pe Gheorghe Vânătoru (1908-1983). Condamnat la 22 de ani de muncă silnică pentru "crimă de uneltire împotriva ordinii sociale" și "acțiuni îndreptate împotriva regimului de democrație populară", Constantin Udroiu a ispășit o pedeapsă de 10 ani – din 1954 până în 1964 – în temnițele comuniste.

Stabilindu-se în Italia, în 1971, Constantin Udroiu a fost unul dintre cei mai prolifici și apreciați artiști români din diaspora.

Expoziția "Zestrea by Liliana Țuroiu" va fi prezentată la Veneția, în timpul Carnavalului. Ținutele din colecția "Zestrea by Liliana Țuroiu", inspirate de straiele domnițelor și reginelor, precum și de motivele iilor românești tradiționale, vor fi expuse în inima culturală și istorică a Veneției.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, în Aula Magna din Ateneo Veneto, în prezența unor personalități din domeniul artei și culturii din România și din Italia.

Carnavalul de la Veneția este organizat, prin tradiție, înaintea Postului Paștelui (catolic); prima ediție a avut loc la anul 1162, dar prima atestare documentare datează din 1268.

Carnavalul venețian a atins apogeul în secolul al XVIII-lea, iar în 1930 a fost interzis de Mussolini. A fost reluat abia peste mulți ani, în 1979.

Celebru pentru măștile și costumele purtate de participanți, Carnavalul de la Veneția și-a schimbat, în perioada contemporană, paradigma: a trecut de la frivolitate și libertinaj, la cultură.

Celor care nu pot ajunge la carnavalul de la Veneția, acesta le este disponibil și din fotoliul de acasă, în romanele:

"Onorabila venețiană", de Rosa Ventrella, apărut la Editura ALLFA, în colecția Roman istoric. Traducere din limba italiană și note de Alexandra Blăgoi – povestea Veronicăi Franco, o curtezană faimoasă, înzestrată cu o frumusețe și o inteligență ieșite din comun, într-o Veneție libertină.

"În compania curtezanei", de Sarah Dunant. Apărut la Editura Humanitas fiction, în colecția Raftul Denisei. Traducere din limba engleză de Sanda Aronescu – o poveste cu vrăjitoare, curtezane, pitici, clerici corupți, artiști celebri, în inima Veneției renascentiste aflate pe culmile măririi și ale decadenței. E lumea Fiammettei Bianchini, o frumoasă curtezană pe care căutarea zadarnică a iubirii o lasă cu inima frântă. Și probabil că tulburatoarea ei poveste ar fi rămas nespusă dacă, subjugat de farmecul ei trist, Tizian n-ar fi pictat-o sub chipul lui Venus din Urbino.

Comenteaza aceasta stire