vineri, 26 aprilie 2019

Cazul copilului de 1 an și 10 luni care a murit după o operație de hernie inghinală: Concluzia Colegiului Medicilor: Medicii, abatere de la buna practică



Colegiul Medicilor a decis sancționarea, prin vot de blam, a medicilor de la Sanador care s-au ocupat de băiețelul de 1 an și 10 luni care a murit după o operație de hernie inghinală, deoarece concluzia anchetei arată că nu au fost respectate normele legale privind activitatea medicilor.

„Comisia de Disciplină, învestită cu soluționarea cauzei, a constatat că aspectele prezentate în reclamație și deduse judecății forului disciplinar vizează conduita terapeutică și atitudinea deontologică ale medicilor implicați, ceea ce face de jure obiectul cercetării disciplinare.

Monitorizarea parametrilor vitali postoperator a fost insuficientă, ceea ce a condus la lipsa unei atitudini terapeutice active, legate de complicația postoperatorie apărută.

Decesul s-a produs în urma apariției unui tematom retropertioneal, cauzat de lezarea unor vene ale funiculului spermatic stâng, urmată de instalarea unui șoc hemoragic inițial insidios, ulterior progresiv și ireversibil”, se arată în raportul Colegiului Medicilor din București.

Potrivit documentului, monitorizarea postoperatorie ar fi trebuit să fie una complexă și să includă explorări imagistice și biologice într-o secție de Terapie Intensivă pe o perioadă mai îndelungată, având în vedere comobrbiditățile preexistente ale copilului.

„Din punct de vedere al organizării activității medicale a spitalului, considerăm că nu a fost asigurată continuitatea activității medicale în gardă, conform legii, în ceea ce privește monitorizarea chirurgicală pediatrică. Comisia de Disciplină, după administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, constată că faptele și împrejurările arătate mai sus au constituit abatere de la buna practică medicală”, se mai arată în concluziile comisiei de Disciplină.

În urma anchetei Colegiului Medicilor din Capitală, s-a decis sancționarea prin vot de blam medicilor chirurgi care au realizat actul operator și monitorizarea postoperatorie a copilului, a echipei de Anestezie și Terapie Intensivă participantă la monitorizarea postoperatorie a pacientului și sancționarea echipei de Pediatrie care l-a monitorizat.

Decizia vine după ce Colegiul Medicilor din Capitală s-a autosesizat în octombrie 2018, după ce un copil în vârstă de 1 an și 10 luni a murit la spitalul Sanador, în urma unei operații de hernie inghinală.

La acel moment, reprezentanții Spitalului Sanador au informat că documentația și declarațiile medicilor implicați arată că au fost respectate procedurile și protocoalele medico-chirurgicale aferente afecțiunilor respective. În acest caz, a fost deschis și un dosar penal.

Comenteaza aceasta stire