joi, 20 iunie 2019

Cei doi autori ai furtului de 500.000 lei, prinși pe o stradă din Galați și reținuți



Cei doi bărbați care au furat, luni dimineață, 500.000 de lei dintr-un autoturism din Brăila, spărgând geamul autoturismului cu tocul unui pistol, au fost prinși pe o stradă din municipiul Galați și reținuți, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector Laura Belciugan.

"Cei doi autori ai furtului au fost găsiți și reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brăila, urmând să fie prezentați astăzi (marți n.r.) cu propunere de arestare preventivă. Ei au fost identificați și prinși pe raza municipiului Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Galați", a declarat Laura Belciugan.

Scena furtului a fost înregistrată de o cameră de supraveghere, iar pe imagini se observă cum doi bărbați se îndreaptă în fugă spre un autoturism staționat pe o stradă din cartierul Lacu-Dulce, îi sparg geamul din spate, iau două genți, iar apoi se duc către o altă mașină cu care pleacă.

Geamul autotutrismului de unde au fost furați 500.000 de lei a fost spart cu tocul unui pistol, la fața locului fiind găsite și trei cartușe nepercutate.

''Incidentul a fost anunțat la numărul 112. Persoana a reclamat faptul că din mașina parcată pe o stradă din Brăila a dispărut suma de 500.000 de lei. Geamul mașinii a fost spart. La fața locului au fost găsite trei cartușe neletale nepercutate", a spus Laura Belciugan.

Proprietarul banilor este un om de afaceri care are o firmă de distribuție țigări, iar banii furați reprezentau încasările firmei. 

Comenteaza aceasta stire