miercuri, 14 noiembrie 2018

Cei doi ruși acuzați de otrăvirea lui Skripal au promis că nu vor mai vorbi niciodată cu presa



Interviul dat presei de cei doi suspecți ruși în cazul otrăvirii fostului agent Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Iulia, a fost 'primul și ultimul' pe care ei l-au acordat pe acest subiect, a declarat jurnalista care a vorbit cu ei, Margarita Simonian, redactor-șef al publicației Russia Today (RT), relatează vineri agenția Press Association.

Postul RT a difuzat joi un interviu cu Aleksandr Petrov și Ruslan Boșirov - cei acuzați de autoritățile britanice că sunt ofițeri ai Serviciului de informații al armatei ruse (GRU) și că au încercat să-i otrăvească pe Serghei Skripal și pe fiica sa, Iulia, la Salisbury cu agent neurotoxic de tip militar Noviciok.

Într-o declarație acordată postului BBC după publicarea interviului, Margarita Simonian a spus că Petrov și Boșirov doresc ca 'acest subiect să fie închis' și ei nu vor mai vorbi niciodată cu presa pe această temă.

Margarita Simonian a mai menționat că cei doi au contactat-o chiar ei pe telefonul mobil pentru a vorbi despre respectivul caz, dar au pus mai multe condiții ca măsuri de protecție prin care să se asigure că nu vor fi urmăriți la întâlnirea cu redactorul-șef al RT.

Printre condițiile puse a fost și aceea că nu vor accepta întrebări prin care să poată fi identificată vreo persoană care are legături cu ei, cum ar fi rude, colegi sau parteneri de afaceri.

Ei i-au promis jurnalistei că îi vor trimite fotografii cu imagini de la Salisbury, dar încă nu le-a primit, iar numărul de telefon de pe care au contactat-o nu mai este activ.

Autoritățile britanice cred că cei doi sunt agenți ai GRU, care au intrat în Marea Britanie în luna martie sub acoperirea de oameni de afaceri, și au uns cu agent neurotoxic Noviciok clanța domiciliului lui Sergei Skripal.

În interviul acordat, ei au spus că au dorit să 'viziteze catedrala din Salisbury', declarații catalogate de Londra drept 'minciuni'. Dar au confirmat că se numesc Aleksandr Petrov și Ruslan Boșirov. Pe numele lor există un mandat de arestare european emis de Scotland Yard.

Comenteaza aceasta stire