luni, 19 august 2019

CNR: Transportatorii de mărfuri au oprit activitatea, mașinile nu au mai fost trimise în curse



Transportatorii rutieri de mărfuri au comunicat că au oprit, luni, activitatea și nu au mai trimis mașini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederației Naționale Rutiere (CNR).

Augustin Hagiu a spus că transportatorii rutieri de mărfuri așteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să își respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunțate atunci au fost suspendate.

Hagiu a precizat că după ce vor fi rezolvate solicitările menționate în minuta încheiată în luna mai, se poate intra într-un dialog cu reprezentanții Ministerului Transporturilor.

În cadrul protestului, unii dintre șoferii de autocamioane aflați pe trasee intenționează să meargă în coloană, cu viteze reduse.

În minuta din 22 mai, semnată de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în acea perioadă, și reprezentanții UNTRR și CNR, Radu Dinescu și Meyer Siegfried, se arăta că, în maxim 30 de zile, MT va analiza propunerile partenerilor sociali și, ulterior, va propune un program punctual pentru soluționarea problemelor.

De asemenea, în document se menționa că vor fi constituite subcomisii de specialitate, formate din reprezentanți ai MT și ai transportatorilor, care să dezbată și să promoveze modificări și completări ale unor acte normative.

Confederația Națională Rutieră a anunțat, în 5 noiembrie, că din 9 noiembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susținând că "au epuizat toate căile diplomatice" în relația cu autoritățile, care nu își respectă angajamentele, și că cea mai recentă "lovitură" din partea Guvernului este creșterea accizelor la carburanți.

Potrivit CNR, în ultimele luni, patronatele din transporturi au transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe, incluzând și soluții pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale confederației nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu "a refuzat întâlnirile cu reprezentanții patronatelor membre CNR".

Pe de altă parte, transportatorii rutieri de mărfuri susțin că mai primesc încă o lovitură de la Guvern prin scumpirea carburanților, prin creșterea accizei și prin noua taxă de 7 eurocenți.

În 22 mai, transportatorii rutieri au renunțat la protestul anunțat, după o întâlnire de câteva ore cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, unde s-a stabilit un calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative.

Reprezentanții CNR au cerut Guvernului corectarea "anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupție și un dialog constructiv". Aceștia au criticat existența unor suprapuneri legislative și situațiile în care mai multe acte normative reglementează aceleași situații.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România are 13.000 de membri, operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.

Confederația Națională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane și are în componență peste 36 de structuri asociative din Federația Operatorilor Români de Transport, respectiv Federația Transportatorilor Europa. CNR reprezinta interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din România.

Mediafax

Comenteaza aceasta stire