vineri, 24 mai 2019

Cod galben de vânt puternic la munte și ninsori, până duminică



ANM a emis o atenționare cod galben de vânt puternic și ninsori viscolite la munte, în vigoare de vineri seara până duminică. Vântul la rafală va sufla cu viteze ce pot ajunge la 120 de kilometri la oră.

Începând de vineri seara până duminică la ora 3.00, în zona montană vântul va sufla tare, cu viteze de peste 80 - 90 de kilometri la oră.

La altitudini mai mari de 1.500 de metri, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, viteza vântului va depăși 100 - 120 de kilometri la oră. Temporar va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă.

Avertizarea este în vigoare pentru zona montană a județelor Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

În celelalte regiuni vântul va avea intensificări cu viteze între 45 - 55 de kilometri la oră, iar local și temporar de peste 70 de kilometri la oră.

Comenteaza aceasta stire