joi, 20 iunie 2019

Cod galben și Cod portocaliu de inundații pe Dunăre, până pe 20 iunie



Fluviul Dunărea - pe sectorul aval de Porțile de Fier - este vizat de o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu de inundații, cu depășiri ale Cotelor de apărare, până joi, 20 iunie, se arată în prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), publicată miercuri.

Astfel, pe durata Codului portocaliu, în intervalul 12 iunie, ora 16:00 - 16 iunie, ora 16:00, pe sectorul aval Calafat - amonte Călărași (județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași) și pe sector aval Cernavodă - Hârșova (județul Constanța) se vor înregistra creșteri de niveluri și de debite ale apelor.

Fenomene similare sunt prognozate și în perioada 15 iunie, ora 6:00 - 17 iunie, ora 16:00, tot pe Dunăre, dar pe sector aval Vadu Oii - Brăila (județele Constanța și Brăila) și în Delta Dunării (județul Tulcea).

Potrivit sursei citate, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de inundații atât pe sector aval de S.H.E.N. Porțile de Fier - amonte S.H. Calafat (județele Mehedinți și Dolj) - în intervalul 12 iunie ora 16:00 - 14 iunie, ora 6:00, cât și pe sector aval Calafat și în Delta Dunării (județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Constanța și Tulcea), începând din 12 iunie, ora 16:00, și până pe 20 iunie, ora 16:00.

INHGA menționează că sectorul Dunării - aval Gruia este apărat împotriva inundațiilor prin lucrări de îndiguire.

De asemenea, pe baza informațiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariției unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluției situației hidrometeorologice, respectiv a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor. 

Comenteaza aceasta stire