marţi, 25 iunie 2019

Cum arată bebelușul regal?

11:13, 8 mai 2019 93 vizite


Britanicii vor descoperi miercuri chipul noului bebeluș regal - fiul prințului Harry și al soției sale, Meghan -, care s-a născut luni și care ocupă locul al șaptelea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează AFP.

Orice naștere în familia regală generează întotdeauna un entuziasm major în Marea Britanie, însă sarcina ducesei de Sussex a stârnit în mod special curiozitatea publicului, întrucât cuplul princiar a dorit să se țină departe de atenția mediatică în perioada nașterii bebelușului.

Vestea despre venirea pe lume a noului prinț britanic a fost totuși anunțată în fața camerelor de filmat chiar de prințul Harry, luni după-amiază. Tânărul tată, în vârstă de 34 de ani, a dezvăluit că se simte "în al nouălea cer" și s-a declarat deja complet fermecat de primul său copil, despre care a spus că este un băiețel "absolut incredibil", care a avut la naștere greutatea de 3,2 de kilograme.

În pofida unui alt anunț publicat pe contul de Instagram al cuplului princiar, nicio imagine a bebelușului nu a fost dată publicității.

Din aceste motive, britanicii s-au lansat într-o serie de speculații înainte de această prezentare pentru presă, programată miercuri la Castelul Windsor. "Va avea bebelușul părul roșu la fel ca Harry?" sau "ochi căprui ca ai lui Meghan?", se întreabă mulți dintre internauții din Marea Britanie.

Zahra Kibue, în vârstă de 34 de ani, este în special "curioasă să vadă cu cine seamănă" copilul, prin prisma metisajului acestuia. Pentru această femeie originară din Bristol, oraș din sudul Angliei, este "foarte important" faptul că mama copilului este la rândul ei metisă, iar printre strămoșii ei s-au aflat sclavi care lucrau pe plantațiile de bumbac din Georgia. "Acest lucru arată că suntem toți la fel", a declarat ea pentru AFP, afișând un mesaj de deschidere a publicului britanic către monarhie.

Prezentarea de miercuri este cu atât mai așteptată, cu cât britanicii "îl vor vedea foarte puțin pe acest copil", afirmă jurnalista și scriitoarea Penny Junor, autoarea unei biografii intitulate "Prince Harry: Brother, Soldier, Son". Prințul Harry, a cărui mamă, prințesa Diana, a murit în mod tragic din cauza unui accident de automobil la Paris în 1997 pe când era urmărită de paparazzi, "va dori să protejeze copilul", a declarat ea pentru AFP. "S-ar putea ca lui Meghan să îi placă să îl arate", deoarece fostei actrițe americane "îi place mult să se afle sub luminile reflectoarelor", a adăugat aceeași jurnalistă și scriitoare britanică.

Nu există deocamdată indicii despre prenumele bebelușului

Prenumele copilului nu a fost deocamdată dezvăluit, prințul Harry declarând luni că el și soția lui se gândeau încă la acest aspect, în pofida întârzierii nașterii fiului său, a cărui venire pe lume fusese anunțată inițial pentru sfârșitul lunii aprilie.

Însă britanicii sunt obișnuiți cu astfel de situații: ei au fost nevoiți să aștepte o săptămână înainte de a afla prenumele prințului William și o lună pentru cel al prințului Charles. Așteptând să descopere alegerea făcută de tinerii părinți, britanicii se amuză încercând să ghicească prenumele bebelușului. Alexander, James și Arthur figurează printre prenumele favorite în rândul pariorilor.

În Windsor, comercianții locali nu vând încă suvenire. "Fără prenume, nu avem nimic", a explicat unul dintre ei. La rândul ei, Jeanelle Schultz, o turistă americană originară din statul Nebraska, și-a permis câteva sfaturi: "Cred că ar trebui să îl numească Spencer, după Diana", referindu-se la numele de familie pe care îl avea înainte de căsătorie mama prințului Harry. Meghan ar putea, de asemenea, să aleagă un prenume care să aducă un omagiu moștenirii familiei sale de dincolo de Atlantic. 

Comenteaza aceasta stire