sîmbătă, 15 decembrie 2018

Dăncilă: Referendumul va fi organizat timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018



Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, înaintea ședinței de guvern, că referendumul pentru redefinirea familiei va fi organizat timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018, pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile.

”Curtea Constituțională a României a avizat favorabil demersul de redefinire a familiei și de revizuire a Constituției. În acest moment sunt întrunite toate condițiile legale pentru organizarea referendumului pe această temă. Conform legii, Guvernul are obligația de a organiza acest scrutin pentru care au semnat peste trei milioane de cetățeni. În ședința de astăzi (marți - n.r.), o ședință extraordinară, vom adopta actele necesare pentru buna desfășurare a referendumului pentru revizuirea Constituției în forma adoptată de Parlament. Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la redefinirea familiei în Constituția României referendumul va fi organizat timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018”, a anunțat premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Ea a mai spus că referendumul pentru redefinirea familiei nu este unul împotriva minorităților sexuale, ”așa cum încearcă să speculeze unii”.

”Referendumul pentru redefinirea familiei este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară față de tema propusă pentru acest referendum. Partidul pe care îl reprezint a decis să sprijine acest referendum, iar această poziție deschisă, asumată, cred că este cel mai adecvat răspuns la o temă importantă, cum este cea a familiei”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Premierul a cerut tuturor instituțiilor publice implicate în organizarea referendumului să dea dovadă de maximă responsabilitate și să demareze urgent acțiunile pentru organizarea acestui scrutin.

”Mă refer atât la pregătirile de ordin tehnic, organizatoric, cât și la asigurarea sumelor necesare pentru această consultare publică națională”, a conchis Dăncilă.

Legea pentru revizuirea Constituíei, care redefinește familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, a fost publicată, marțí, în Monitorul Oficial, Executivul urmând să aibă, de la 17.30, o ședință pentru emiterea hotărârii de Guvern pentru organizarea referendumului.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Executivul urmează să se întrunească în ședință, marți, începând cu ora 17.30, pentru a aproba Hotărârea de Guvern pentru pregătirea referendumului, dar și o ordonanță de urgență pentru organizarea acestuia în două zile.

CCR a stabilit, luni, că inițiativa de rezivuire a Constituției, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți, respectă prevederile constituționale.

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că salută decizia Parlamentului de a adopta inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei și precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.

Referendumul a fost cerut de Coaliția pentru Familie, iar inițiativa semnată de 3 milioane de persoane "își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soți” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituția României ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie", potrivit expunerii de motive a actului normativ.

"Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă artidolului 48 din Constituția României", prevede textul din Constituție propus revizuirii și asupra căruia cetățenii trebuie să se exprime la referendum.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de șeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe președintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care șeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Comenteaza aceasta stire