marţi, 18 decembrie 2018

Dăncilă: Suntem nevoiți să sesizăm CCR. L-am sunat pe domnul președinte legat de numiri



Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va fi sesizată, vineri, Curtea Constituțională cu privire la un posibil conflict, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat-o că încă mai analizează situația numirilor celor doi miniștri și nu va lua o decizie până săptămâna viitoare.

"L-am sunat pe domnul președinte să văd ce se va întâmpla, dacă va nominaliza cei doi miniștri, având în vedere că suntem în perioada premergătoare preluării Președinției Consiliului UE. Domnul președinte a spus că încă mai analizează. Până săptămâna viitoare nu va nicio decizie. Deci ne vedem obligați să facem această sesizare la CCR, pentru că avem o președinție de preluat și nu este de joacă cu aceste lucruri", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

"Președintele a spus că o să mai analizeze până săptămâna viitoare. Dacă îmi dădea o dată, vă spuneam. Da, mâine vom sesiza CCR", a mai spus premierul.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la o decizie privind numirile de la ministerele Dezvoltării și Transporturilor, că analiza este încă în lucru, dar remanierile sunt făcute de ochii lumii, fiind înlocuiți oameni slabi cu alții și mai slabi.

Întrebat care este soluția pentru a ieși din impas Cabinetul Dăncilă, șeful statului a spus: "Soluția e a PSD. Nu au decât să vină cu oameni performanți. Nu am finalizat analiza".

Lia Olguța Vasilescu, cea respinsă la ministerul Transporturilor și propusă acum la Dezvoltare, a declarat că de joi ministerul Transporturilor intră în blocaj deoarece nu mai există ministru.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat de săptămâna trecută că va lua o decizie după 1 Decembrie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare.

Președintele i-a respins pe Ilan Laufer la Dezvoltare și Lia Olguța Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguța Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării și Mircea Drăghici pentru Transporturi.

Comenteaza aceasta stire