joi, 18 iulie 2019

Directorul general al CFR Călători, despre interviul cu somnul: Cu ce am greșit că am spus un adevăr? /Mă consider nevinovat



Leon Bărbulescu, directorul general al CFR Călători, a explicat, pentru MEDIAFAX, perspectiva sa în ceea ce privește incidentele în care a fost implicat în ultimele două zile.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat, duminică dimineața, la Antena 3, că va avea, luni, discuții cu președintele Consiliului de Administrație (CA) de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, după ce directorul general, Leon Bărbulescu, a spus că dormea când a fost întrebat, la Antena 1, despre locomotivele deraiate sâmbătă. „Nu mi-a venit să cred reacția, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente și nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a afirmat Cuc. Ministrul Transporturilor a mai spus că, în cursul zilei de sâmbătă, s-a comunicat dezastruos cu privire la acele incidente. Mai exact, Bărbulescu a afirmat, într-un interviu telefonic pentru Antena 1 despre locomotivele deraiate în cursul zilei de sâmbătă, că nu s-a întâmplat nimic grav și că a fost „trezit din somn”.

„Afirmația domnului ministru nu știu cum să o iau. Vom vedea mâine (luni – n.red.). Deocamdată, eu nu am fost sunat, chemat, să am un punct de vedere, să mi se spună ceva. Nu știu, vom vedea mâine”, a afirmat, duminică, Leon Bărbulescu, directorul general al CFR Călători, pentru MEDIAFAX.

Directorul general al CFR Călători a susținut, pentru MEDIAFAX, că interviul pentru Antena 1 l-a acordat sâmbătă, în jur de ora 14:00 sau ora 15:00.

„Avusesem o dimineață foarte grea, numai telefoane, numai probleme. Am informat conducerea ministerului de absolut toate aspectele acestea și cu toate acestea, fiind singurul informator, în sens pozitiv, nu vreau să spun altceva, iată, mi se întâmplă chestia aceasta. (...) Evenimentele nu au fost deosebit de grave din punct de vedere al călătorilor. Asta am și zis în interviul acela (de la Antena 1 – n.red.): «Călătorii n-au avut de suferit, n-au fost probleme. Au fost trei locomotive care au deraiat. Nu știu cauzele». Acum le știu: toate trei sunt de infrastructură feroviară”, a precizat Leon Bărbulescu, pentru MEDIAFAX.

De asemenea, directorul de la CFR Călători susține că a prezentant aceleași detalii și pentru Antena 1. „Domnișoara reporteră de la Antena 1, de la Observator, a tot insistat să îi spun care sunt problemele de linie, de linie. «Domnișoară, iertați-mă, acum m-am trezit din somn». Cu ce am greșit că am spus un adevăr?”, a mai spus Bărbulescu.

Mandatul lui Bărbulescu expiră la data de 20 martie 2019. Acesta a fost instalat în funcție la data de 21 martie 2018, iar acum se află, din punct de vedere legal, la al doilea mandat.

„La 20 martie îmi expiră mandatul. Presupun că nu mi se va mai prelungi, datorită evenimentului de la Antena 1. Pe această cale, aș dori ca interviul meu integral, de 4 minute și 30 de secunde, să fie dat de Antena 1, nu doar 6 secunde cât am spus că m-au trezit din somn. Acolo am spus că sunt investigări, că sunt cercetări în cauzele respective, deraierile locomotivelor, care nu țin de CFR Călători, ori lucrurile acestea nu au fost date public. Rog și pe calea aceasta ca Antena 1 să difuzeze întregul interviu”, a menționat Bărbulescu.

Conform legii, la fiecare șase luni, Consiliul de Administrație al CFR Călători, care este format din șapte membri, este înlocuit. Astfel, după patru luni de mandat, începe o nouă procedură de selecție pentru CA, care durează două luni. Dintre membrii CA este ales directorul general al CFR Călători, iar Leon Bărbulescu a cerut să fie din nou membru al acestuia.

„Acum suntem în procedură de selecție, am demarat la începutul lunii noiembrie, anul trecut. Mai urmează câteva zile, până la finalizarea celor 60 de zile”, a detaliat Bărbulescu.

Directorul general al CFR Călători a confirmat că Ministerul Transporturilor, respectiv ministrul de resort, se pot implica în procedura de selecție a membrilor CA.

„Autoritatea publică tutelară (MT, în acest caz – n.red.) trebuie să dea, prin Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație, un ultim verdict”, a precizat Bărbulescu.

De asemenea, directorul general al CFR Călători a explicat perspectiva sa în ceea ce privește cele trei incidente din cursul zilei de sâmbătă.

„Ieri au fost trei evenimente pe calea ferată: unul pe Regionala Brașov, unul pe Regionala Timișoara și unul între Gara de Nord și București Călători Depou, toate trei având ca și cauză prezumtivă probleme de linie, deci de CFR Infrastructură, în niciun caz de CFR Călători, de locomotive sau vagoane. Toate cele trei evenimente s-au datorat liniei CFR, respectiv supralărgire și rupere de inimă de macaz. În al doilea rând, până la această oră (aproximativ ora 18:00), nu am fost contactat de nimeni să mi se ceară demisia și nu am să mi-o dat pentru că eu mă consider completamente nevinovat”, a detaliat Bărbulescu.

Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) trebuie să cerceteze cele trei evenimente și să dea un rezultat. „Nu au un termen precis – o zi, o lună, o săptămână etc. Depinde de gravitatea evenimentului respectiv. În general, cei de la AGIFER comunică răspunsul într-un termen rezonabil”, a mai spus Bărbulescu.

Luni, CFR Călători urmează să revină cu alte informații oficiale despre incidentele care au fost loc sâmbătă.

„Pe SICAP sunt 205 vagoane introduse la modernizare, în proceduri de achiziție, în următoarele două luni vor mai fi încă 213, în total 418 vagoane și peste ele vom veni cu 40 de vagoane pentru persoanele cu dizabilități, vagoane petru transport schiuri și transport biciclete. În momentul de fază avem 730-740 de vagoane active, în circulație, fără vagoane speciale – de dormit restaurant și cușetă. Vom ajunge, în următorii trei ani, la peste 1.000 de vagoane. Sunt luate de la «gard»: vagoane care erau de casare și vor intra într-un proces de modernizare – în total 460 de vagoane. Lucru pe care Leon Bărbulescu le-a făcut la CFR Călători și de care se pare că domnul ministru nu a fost informat – nu că nu cunoaște, nu a fost informat de aceste rezultate excepționale, din punctul meu de vedere”, a mai precizat Bărbulescu despre activitatea sa.

Investiția necesară pentru modernizarea celor aproape 460 de vagoane și a 100 de locomotive, dintre 21 de locomotive cu icon și 80 cu motoare asincrone (40 de 3400 KWh și 40 de 5.100 Kwh), se ridică la peste 1,8 miliarde de lei, conform datelor directorului general al CFR Călători.

„Anul trecut nu am avut niciun leu. Am scos pe SICAP procedurile de achiziție pentru încheierea de acorduri cadru. La acorduri cadru nu trebuie bani. Anul acesta, prin legea bugetului de stat, ni s-au alocat 140 de milioane de lei și sperăm să facem cam 80 de vagoane. De la anul, din 2020, CFR Călători, indiferent cine va fi la conducerea companiei, Leon Bărbulescu sau altcineva, va mări de la 80 de vagoane către 200 de vagoane. Investițiile acestea sunt din recapitalizare plus 60 de milioane de lei din bugetul propriu”, a explicat Bărbulescu, pentru MEDIAFAX.

Comenteaza aceasta stire