miercuri, 15 august 2018

Doliu în lumea sportului constănțean! S-a stins din viață un fost campion național



Fostul campion național la atletism, Dumitru Mihăilescu, a fost găsit mort, luni, într-o cameră de hotel din Poiana Brașov. „Mișu”, cum îi spuneau apropiații, avea 65 de ani și era expert sportiv din cadrul Clubului Sportiv Farul Constanța.

Primele verificări efectuate de polițiștii din Brașov arată că fostul campion national la atletism, Dumitru Mihăilescu, ar fi murit în timpul somnului, luni dimineață, într-un hotel din Poiana Brașov, unde acesta era în concediu.

„A fost identificat un bărbat de 65 de ani. Nu prezintă urme de violență pe corp. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuț Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Clubul Farul Constanța la care era angajat ca expert sportiv a emis, luni, un comunicat oficial prin care a confirmat decesul fostului campion național la atletism.

„În zorii zilei de luni, 23 iulie 2018, a încetat să bată inima mare a bunului nostru coleg și prieten, Dumitru Mihăilescu- Mișu, expert sportiv în cadrul clubului. După mai bine de 40 de ani, timp în care a activat la club ca sportiv, antrenor, metodist, director și expert sportiv a încetat activitatea brusc, cu 20 de zile înainte de pensionare. Dragul nostru ai plecat într-un lung concediu înainte de pensie, pensie pe care o așteptai cu nerăbdare. Vei rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să te aibă în pază!”, se arată în comunicatul citat.

În urma efectuării necropsiei, medicii legiști vor stabili de ce a murit Dumitru Mihăilescu.

Fost atlet de performanță, legitimat la CS Farul timp de 16 ani, Dumitru Mihăilescu a devenit, după retragere, antrenor, metodist, director și expert sportiv în cadrul clubului.

 

Comenteaza aceasta stire