luni, 15 octombrie 2018

DRAMĂ. Un tânăr a murit după ce a sărit în piscină, de fericire că a câștigat Halep! Mesajul sfâșietor al iubitei: 'Urma să ne legăm destinele și în fața lui Dumnezeu'

17:52, 14 iunie 2018 1531 vizite


Tânărul Attila Ganea, care urma să facă nunta în toamna acestui an, a decedat, după ce a sărit în piscină și s-a lovit la cap.

Attila Ganea a petrecut ziua de sâmbătă împreună cu câțiva prieteni, la unul dintre ei acasă, unde au urmărit cu sufletul la gură finala Simonei Halep la Roland Garros. La punctul final al Simonei, care i-a adus marele premiu, de fericire, cei prezenți au sărit în piscină. Printre aceștia s-a aflat și Attila, care a intrat prea puternic în apă și a lovit cu capul fundul bazinului. La ieșirea din piscină el a acuzat dureri în zona capului și în zona cervicală, dar nu a cerut imediat ajutor de specialitate. S-a retras pentru a dormi câteva ore, după care s-a trezit pentru a petrece iar cu prietenii săi, moment în care i s-a făcut rău, iar cei din jurul său au cerut intervenția unei ambulanțe.

Attila Ganea, de 28 de ani, a fost transportat sâmbătă seara la Spitalul Județean de Urgență din Satu Mare, acolo unde a ajuns în comă. Medicii sătmăreni l-au ținut până marți internat, deși aprobarea de transfer de la Cluj o primiseră, iar medicii din Cluj chiar au insistat pentru tranferul său, după cum anunță apropiații tânărului. Acesta a intrat marți în operație, dar nu a rezistat intervenției și a decedat. Attila urma să facă nunta în toamna acestui an, mai exact în 22 septembrie, cu Cristina, iubita sa, cu care era împreună de mai mulți ani.

Mesajul tinerei este sfâșietor: „Mă simt singură, debusolată și goală pe dinăuntru, viața mea nu mai are niciun sens fără tine. Urma să ne legăm destinele și în fața lui Dumnezeu... După nuntă mi-ai promis că facem un copilaș...abia așteptai momentul ăla, pentru tine făceam ORICE și tu știi prea bine...mai mult ca mine nu te-a iubit nimeni niciodată în afară de părinții tăi! De acolo de sus sa ii veghezi si sa ai grija de ei....eu promit la fel! Voi fi alaturi de ei mereu! Nu imi iau ramas bun de la tine, iubirică... pt ca tu vei fi mereu în sufletul si inima mea. Tu vei trăi mereu în sufletele, inimile si gândurile noastre! Nu ai idee câtă lume îndurerată ai lasat in urma ta”.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire