luni, 17 decembrie 2018

După Emmanuel Macron și Angela Merkel face apel la înființarea unei armate a Uniunii Europene



Cancelarul german Angela Merkel a transmis marți că susține înființarea unei armate integrate Uniunii Europene, menționând drept exemplu Primul Război Mondial și diviziunile care au dus la conflict, relatează Reuters.

 

„Ar trebui să lucrăm pentru înființarea unei armate europene reale”, a declarat Merkel în cadrul unui discurs ținut în Parlamentul European.

Președintele francez Emmanuel Macron a propus săptămâna trecută înființarea unei armate proprii a Uniunii Europene, pentru a reduce dependența de Washington în materie de apărare, denunțând apariția unor "puteri autoritariste" și evocând necesitatea apărării Europei de Rusia, China și chiar Statele Unite.

"Nu vom putea apăra europenii dacă nu decidem să avem o adevărată armată europeană. În fața Rusiei, care este la frontierele noastre și care arată că poate fi amenințătoare, trebuie să avem o Europă care să se poată apăra mai mult de una singură, fără a depinde doar de Statele Unite, și care să fie mai suverană", a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat postului Europe 1.

Președintele american Donald Trump a criticat vineri planul omologului său francez, catalogând ideea drept „foarte jignitoare”.

„Foarte jignitor, poate că Europa ar trebui mai întâi să își plătească partea în cadrul NATO”, a transmis Donald Trump printr-un mesaj postat pe Twitter.

 

Comenteaza aceasta stire