marţi, 20 noiembrie 2018

Efectele OUG pe legile Justiției: Cine sunt cei 48 de procurori delegați de la PG, DNA și DIICOT care își opresc activitatea. LISTA COMPLETĂ



Secția pentru procurori a CSM a hotărât, miercuri, încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT și DNA, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței pe legile justiției. Activitatea procurilor încetează deoarece nu îndeplinesc condițiile de 10 ani de vechime.

Potrivit deciziei Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, începând de miercuri, încetează delegarea pentru 48 de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), DNA și DIICOT, după ce OUG pe legile justiției a intrat în vigoare. Cei care încetează activitatea nu întrunesc condițiile necesare de vechime, adică minimum 10 ani. Astfel, un număr de 12 procurori de la Parchetul General se întorc la unitățile de unde provin, 12 de la DNA, iar restul de la celelalte parchete din țară. De asemenea, doi procurori DIICOT, delegați pe funcții de conducere în instituție, își încetează activitatea pe aceste posturi.

Parchetul General și celelalte parchete din țară:

1. Cristina Daniela Balcan - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)

2. Bogdan Beligan - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
3. Elena Hach - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov)
4. Lavinia Ionescu - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București)
5. Anda Murgoi- PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia)
6. Iuliana Magdalena Olteanu - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6)
7. Mihai Prună - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)
8. Emilia Georgeta Stoica - PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București)
9. Silviu Chifan (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași)
10. Ionel Corbu - PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București)
11. Gheorghe Prelipcean - PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași)
12. George Toma - PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București)
13. Cosmin Gheorghe Andraș (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna)
14. Narcisa Apostol (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari)
15. Mihaela Bădan (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Balș)
16. Adina (Malicenco) Breteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
17. Mihaela Burcă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova)
18. Constantin Chițu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești)
19. Gina Monica Cibian (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva)
20. Liviu Dedulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila)
21. Mariana Aurelia Dumitrache (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău)
22. Cătălin Lefter (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul PRahova)
23. Laura Mincă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa)
24. Cristina Mureșan (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
25. Florica Nan (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)
26. Daniel Popescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3)
27. Constantin Puiulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
28. Florin Sas (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea)
29. Nicolae Sprîncu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
30. Marian Tudor (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
31. Marin Tudose (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței)
32. Marius Mihai Ungureanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
33. Maria Mirabela Viciu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești)
34. Maria Ilioiu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova)

DIICOT:

1. Ion Florin
2. Ionică Marius Petrișor

 

DNA:

1. Gabriela Castravete (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov)
2. Marian Chiriac (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)
3. Ciprian Gherasim (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin)
4. Ștefan Aurelian Ispășoiu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov)
5. Marian Eugen Moșteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
6. Veronica Violeta Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău)
7. Marinel Corneliu Pavel (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
8. Florentin Riza (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj)
9. Simona Troacă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara)
10. Elena Carmina Brînduși (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș)
11. Viorel Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște)
12. Doriana Rotaru (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj)

Secția de procurori din CSM a decis, miercuri, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile justiției să se aplice pentru viitor, a anunțat vicepreședintele Consiliului, Codruț Olaru, care a mai precizat că, după părerea membrilor CSM, nu ar trebui să plece niciun procuror.

Articolul 7 din OUG pe legile justiției, cel care a stârnit controverse, arată că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Noile prevederi din ordonanța de urgență, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial, impun o vechime de cel puțin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA și DIICOT.

 

Comenteaza aceasta stire