luni, 24 iunie 2019

Eurovision 2019. Artiști din 41 de țări au defilat pe covorul portocaliu în deschiderea oficială a concursului

16:43, 13 mai 2019 19 vizite


Concurenți din 41 de țări au defilat duminică pe covorul portocaliu în centrul orașului Tel Aviv, în cadrul ceremoniei de deschidere a concursului Eurovision 2019, relatează luni Reuters și dpa.

Evenimentul a fost organizat în Piața Habima, unde se află Teatrul Național și Filarmonica din Israel, însă, în loc de un covor roșu, concurenții au defilat pe unul de culoare portocalie - cea a logo-ului principalului sponsor al concursului, compania MyHeritage.

Semifinalele celei de-a 64-a ediții a concursului Eurovision se vor desfășura marți, 14 mai, și joi, 16 mai, în nordul Tel Aviv, înaintea marii finale de sâmbătă, 18 mai.

 Reprezentanta României, Ester Peony, va urca pe scenă în a doua semifinală, cu melodia "On a Sunday".

"Toată lumea este încântată în echipa mea. Sunt foarte fericită să fiu aici", a declarat cântăreața cipriotă Tamta, primul artist care a pășit pe covorul portocaliu, flancată de fotografi și jurnaliști.

Pentru a asigura securitatea în Tel Aviv pe durata desfășurării concursului, 12-18 mai, Israelul a desfășurat circa 8.000 de polițiști.

Este prima dată când concursul Eurovision este organizat la Tel Aviv, deși evenimentul a mai avut loc de două ori la Ierusalim. 

Comenteaza aceasta stire